VAN, -Ă, vani, -e, adj. (Rar) Zadarnic, inutil, fără rost. ◊ Loc. adv. În van = în zadar, degeaba. ♦ Neîntemeiat; iluzoriu. – Din lat. vanus, it. vano.

van², ~ă a [At: HELIADE, O. I, 369 / Pl: ~i, ~e / E: lat vanus, -a, -um, it vano cf fr vain] 1 Zadarnic. 2 Iluzoriu. 3 Neîntemeiat. 4-5 (Îljv) În ~ (Care este) în zadar. 6 (Înv; d. oameni) Vanitos (1).

van¹ sn [At: DN² / Pl: ? / E: fr van] (Frr) Trăsură închisă care servește la transportul cailor de curse.

van², -ă adj. Care este zadarnic, inutil, fără rost. Plîngă poeții poema vană (BACOV.). ◊ Loc.adv. În van = în zadar, degeaba. ♦ Care este neîntemeiat, fară sens, iluzoriu. Speranțe vane îi treceau prin gînd. • pl. -i, -e. /<lat. vanus, -a, -um, it. vano; cf. fr. vain.

van¹ s.n. Trăsură închisă pentru transportul cailor de curse. • pl. -e. /<engl., fr. van.

VAN, -Ă, vani, -e, adj. (Livr.) Zadarnic, inutil, fără rost. ◊ Loc. adv. În van = în zadar, degeaba. ♦ Neîntemeiat; iluzoriu. – Din lat. vanus, it. vano.

VAN, -Ă, vani, -e, adj. (Livresc) Zadarnic, inutil, fără rost. Toată agitația noastră a fost vană. SADOVEANU, E. 31. Tăcerea și liniștea pentru el au fost un cuvînt van, un nonsens aproape. ANGHEL, PR. 77. O agonie a sufletului, o luptă vană, crudă. EMINESCU, N. 73. Tot timpul se consumă în intrigi, dezbateri personale, vane. GHICA, A. 767. ◊ Loc. adv. În van = în zadar, degeaba, fără rost. În van ai blestema și-n van ai geme. IOSIF, PATR. 81. În van mai caut lumea-mi în obositul creier. EMINESCU, O. I 71. În van ne umplem capul cu învățături, dacă inima ne este seacă de simțăminte. BOLLIAC, O. 260. ♦ Neîntemeiat; iluzoriu. Există un fumat trist și necăjit ca o desperare mută, ca o vană consolare. RALEA, O. 64. Nici preoți și nici medici nu cheamă, spre-a le cere, C-o vană ușurare, o vană mîngîiere. MACEDONSKI, O. I 265. Să nu-mi împle sufletul de-o vană, dureroasă iluziune. EMINESCU, N. 72.

VAN s.n. Trăsură închisă pentru transportul cailor de curse. [< fr., engl. van].

VAN, -Ă adj. 1. Zadarnic, fără rost; lipsit de sens. ◊ În van = zadarnic. 2. Iluzoriu; neîntemeiat. [< it. vano, cf. lat. vanus].

VAN¹ s. n. trăsură închisă pentru transportul cailor de curse. (< engl., fr. van)

VAN², -Ă adj. 1. fără rost; lipsit de sens. ♦ în ~ = în zadar. 2. iluzoriu; neîntemeiat. (< it. vano, lat. vanus)

VAN ~ă (~i, ~e) 1) Care nu are nici un rost; lipsit de sens; fără de rost; zădarnic; inutil. Efort ~. ◊ În ~ fără rost; în zadar; degeaba. 2) Care nu are un temei real; neîntemeiat. Speranțe ~e. /<lat. vanus, it. vano

van a. deșert, zadarnic: cu mâna mea ’n van pe lume lunec EM.

*van, -ă adj. (lat. vanus). Deșert, zadarnic: pentru vana glorie șĭ-a stricat liniștea. În van, în zadar: a muncit în van.

Van-Dyck (Antoniu) m. (cit. Van-daik), celebru pictor și gravor flamand; portretele sale sunt capodopere admirabile (1599-1641).

van (în ~) loc. adv.

van (rar) adj. m., pl. vani; f. vánă, pl. váne

van adj. m., pl. vani; f. sg. vánă, pl. váne

în van loc. adv.

în ván loc. adv.