VAN, -Ă, vani, -e, adj. (Rar) Zadarnic, inutil, fără rost. ◊ Loc. adv. În van = în zadar, degeaba. ♦ Neîntemeiat; iluzoriu. – Din lat. vanus, it. vano.

VAN, -Ă, vani, -e, adj. (Livr.) Zadarnic, inutil, fără rost. ◊ Loc. adv. În van = în zadar, degeaba. ♦ Neîntemeiat; iluzoriu. – Din lat. vanus, it. vano.

VAN, -Ă, vani, -e, adj. (Livresc) Zadarnic, inutil, fără rost. Toată agitația noastră a fost vană. SADOVEANU, E. 31. Tăcerea și liniștea pentru el au fost un cuvînt van, un nonsens aproape. ANGHEL, PR. 77. O agonie a sufletului, o luptă vană, crudă. EMINESCU, N. 73. Tot timpul se consumă în intrigi, dezbateri personale, vane. GHICA, A. 767. ◊ Loc. adv. În van = în zadar, degeaba, fără rost. În van ai blestema și-n van ai geme. IOSIF, PATR. 81. În van mai caut lumea-mi în obositul creier. EMINESCU, O. I 71. În van ne umplem capul cu învățături, dacă inima ne este seacă de simțăminte. BOLLIAC, O. 260. ♦ Neîntemeiat; iluzoriu. Există un fumat trist și necăjit ca o desperare mută, ca o vană consolare. RALEA, O. 64. Nici preoți și nici medici nu cheamă, spre-a le cere, C-o vană ușurare, o vană mîngîiere. MACEDONSKI, O. I 265. Să nu-mi împle sufletul de-o vană, dureroasă iluziune. EMINESCU, N. 72.

VAN s.n. Trăsură închisă pentru transportul cailor de curse. [< fr., engl. van].

VAN, -Ă adj. 1. Zadarnic, fără rost; lipsit de sens. ◊ În van = zadarnic. 2. Iluzoriu; neîntemeiat. [< it. vano, cf. lat. vanus].

VAN², -Ă adj. 1. fără rost; lipsit de sens. ♦ în ~ = în zadar. 2. iluzoriu; neîntemeiat. (< it. vano, lat. vanus)

VAN¹ s. n. trăsură închisă pentru transportul cailor de curse. (< engl., fr. van)

VAN ~ă (~i, ~e) 1) Care nu are nici un rost; lipsit de sens; fără de rost; zădarnic; inutil. Efort ~. ◊ În ~ fără rost; în zadar; degeaba. 2) Care nu are un temei real; neîntemeiat. Speranțe ~e. /<lat. vanus, it. vano

van a. deșert, zadarnic: cu mâna mea ’n van pe lume lunec EM.

*van, -ă adj. (lat. vanus). Deșert, zadarnic: pentru vana glorie șĭ-a stricat liniștea. În van, în zadar: a muncit în van.

Van-Dyck (Antoniu) m. (cit. Van-daik), celebru pictor și gravor flamand; portretele sale sunt capodopere admirabile (1599-1641).

van (în ~) loc. adv.

van (rar) adj. m., pl. vani; f. vánă, pl. váne

van adj. m., pl. vani; f. sg. vánă, pl. váne

în van loc. adv.

în ván loc. adv.

VAN adj. 1. v. iluzoriu. 2. v. zadarnic.

VAN adj. ineficace, ineficient, infructuos, inutil, nefolositor, netrebuincios, neutil, zadarnic, (livr.) inoperant, oțios, superfluu, (înv.) netrebnic, prisoselnic, prisositor, (fig.) deșert, gratuit, steril, sterp. (Eforturi ~.)

van (-nă), adj. – Zadarnic. Lat. vanus (sec. XIX) sau it. vano; cultism. – Der. vanitate, s. f., din fr. vanité; vanitos, adj., din fr. vaniteux.

Van, -a, -ă, -ea v. Ioan V B 4 și VII A 1.