VALENȚĂ, valențe, s. f. 1. (Chim.) Număr egal cu numărul de atomi de hidrogen (sau echivalenți ai acestuia) cu care se poate combina un atom al unui anumit element sau al unui radical. ◊ Liniuță de valență (și eliptic) = semn grafic care marchează în formulele chimice legătura dintre atomii moleculelor. ♦ Forță de legătură între doi atomi ai unei molecule. 2. Fig. însușire, posibilitate (de dezvoltare). – Din fr. valence.

valent, ~ă a [At: ARISTIA, PLUT. / V: (înv) ~e, ~linte / Pl: ~nți, ~e / E: lat valens, -ntis, it valente] (Liv) 1 Viguros (1). 2 Curajos (1).

valente a vz valent

valență sf [At: PROT-POP., N. D. / Pl: ~țe / E: lat valentia, it valenza, fr valence] 1 (Înv) Vigoare (1). 2 (Chm) Mărime care arată capacitatea de combinare a elementelor și a radicalilor și care reprezintă numărul atomilor de hidrogen (sau de echivalenți ai acestuia) cu care se poate combina atomul elementului sau radicalului respectiv Si: (înv) atomicitate. 3 (Șîs liniuță de ~ ) Semn grafic care marchează în formulele chimice legătura dintre atomii moleculelor. 4 (Fig) Însușire. 5 (Fig) Posibilitate (de dezvoltare). 6 (Fig) Semnificație. 7-8 (Psh; îs) ~ pozitivă (sau negativă) Atracție (sau repulsie) pe care subiectul o încearcă față de de ceva sau cineva.

valinte a vz valent

valent, -ă adj. Curajos, viteaz; puternic, brav. • pl. -ți, -te. /<it. valente, lat. valens, -ntis.

valență s.f 1 (chim.) Proprietate a unui element sau a unui radical de a se combina, în proporții definite, cu alți atomi sau radicali, elementul de referință fiind hidrogenul; numărul de atomi de hidrogen sau de echivalenți ai acestuia cu care un element sau un radical se poate combina. ◊ Liniuță de valență = semn grafic care marchează în formulele chimice legătura dintre atomii moleculelor sau radicalilor. ♦ Forță de legătură între doi atomi ai unei molecule sau ai unui radical. 2 Fig. Valoare, însușire; semnificație; posibilitate (de dezvoltare). A remarcat valențele artistice ale tînărului. 3 (lingv.) Capacitate de combinare a unui cuvînt cu alte cuvinte, în funcție de conținutul noțional și semantic al acestuia. Cuvintele moștenite din latină au o valență deosebită. 4 (biol.) Valență morfologică = capacitate de diversificare morfologică a speciilor în procesul de transformare a unora în altele. • pl. -e. /<fr. valence, lat. valentĭa, -ae, it. valenza.

VALENȚĂ, valențe, s. f. 1. (Chim.) Mărime care indică capacitatea de combinare a elementelor și a radicalilor și care reprezintă numărul atomilor de hidrogen (sau de echivalenți ai acestuia) cu care se poate combina atomul elementului sau radicalul respectiv. ◊ Liniuță de valență (și eliptic) = semn grafic care marchează în formulele chimice legătura dintre atomii moleculelor. ♦ Forță de legătură între doi atomi ai unei molecule. 2. Fig. Însușire, posibilitate (de dezvoltare). – Din fr. valence.

VALENȚĂ, valențe, s. f. Forță de legătură între doi atomi ai unei molecule. Ionii, după cum se știe, au diferite valențe. MARINESCU, P. A. 55. ◊ (Și în expr. Liniuță de valență) Semn grafic care marchează legătura între atomii moleculelor în formulele chimice.

VALENT, -Ă adj. (Liv.) Curajos, viteaz; puternic, brav. [Cf. it. valente, lat. valens].

VALENȚĂ s.f. 1. Forța de legătură dintre doi atomi ai unei molecule. ♦ Semn grafic care marchează această legătură în formulele chimice. 2. (Fig.) Valoare, semnificație; posibilitate (de dezvoltare). [Cf. fr. valence, it. valenza].

VALENȚĂ s. f. 1. mărime care arată numărul de atomi de hidrogen (sau echivalenți ai acestuia) cu care se poate combina un atom al unui anumit element sau un radical. 2. (fig.) valoare, semnificație; posibilitate (de dezvoltare). 3. capacitate de combinare a unui cuvânt cu alte cuvinte, în funcție de conținutul noțional și semantic al acestuia. (< fr. valence)

Valența f. oraș în Spania: 254.000 loc. Universitate.

*valént, -ă adj. (lat. válens, -éntis). Chim. Care are o valență. (Corpu care are o valență se numește monovalent, cel cu doŭă bi-, cel cu treĭ tri-, cel cu patru tetra-, cel cu cincĭ penta-).

*valénță f., pl. e (lat. valentio, putere, d. valere, a avea vigoare). Chim. Valoare în combinațiune.

valență s. f., g.-d. art. valenței; pl. valențe

valență s. f., g.-d. art. valenței; pl. valențe

valent adj. m., pl. valenți; f. sg. valentă, pl. valente

valență s. f., g.-d. art. valenței; pl. valențe

valență s.f. Termen împrumutat din chimie, pentru a sugera că disponibilitățile de combinare a cuvintelor și mecanismele lor de combinare funcționează după un model asemănător celui din chimie. Valența este un concept care caracterizează cuvintele ca unități sintactice (S. Stati, 1972) indicând pentru fiecare cuvânt capacitatea lui de a stabili relații sintactice.

VALENȚĂ s. f. (cf. fr. valence, it. valenza): capacitate de combinare a unui cuvânt cu alte cuvinte, în funcție de conținutul noțional și semantic al acestuia. ◊ ~ expresivă: însușire, forță sau resursă internă a cuvintelor de a fi sugestive, plastice, vii, elocvente.

VALENȚĂ s. (CHIM.) valență auxiliară = valență coordinativă, valență secundară; valență coordinativă v. valență auxiliară; valență primară = valență principală; valență principală v. valență primară; valență secundară = valență auxiliară.