2 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

VĂTÁF, vătafi, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Supraveghetor al slugilor de la curtea unui boier sau de la o mănăstire; logofăt. 2. Conducător al unui anumit grup de curteni, de slujbași sau de oșteni ai domniei. ◊ Vătaful divanului = boier însărcinat cu convocarea divanului. Vătaf de agie = șeful poliției. Vătaf de plai = șef al plăieșilor care păzeau un plai sau o trecătoare. Vătaf de hotar = șef de străjeri, de grăniceri. Vătaf de plasă = funcționar administrativ care conducea o plasă. 3. P. gener. Persoană care avea sub ordinele sale un anumit număr de oameni; conducător, șef. ♦ Spec. Conducător al unei bresle, al unui grup de meșteșugari. ♦ Spec. Căpetenie a călușarilor, a colindătorilor etc.; persoană care conduce alaiul unei nunți. [Var.: (reg.) vătáș, vătáv s. m.] – Cf. ucr. vataha, pol. wataha, bg. vatah.

VĂTÁF, vătafi, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și Moldova) Supraveghetor al slugilor de la curtea unui boier sau de la o mănăstire; logofăt. 2. Conducător al unui anumit grup de curteni, de slujbași sau de oșteni ai domniei. ◊ Vătaful divanului = boier însărcinat cu convocarea divanului. Vătaf de agie = șeful poliției. Vătaf de plai = șef al plăieșilor care păzeau un plai sau o trecătoare. Vătaf de hotar = șef de străjeri, de grăniceri. Vătaf de plasă = funcționar administrativ care conducea o plasă. 3. P. gener. Persoană având sub ordinele sale un anumit număr de oameni; conducător, șef. ♦ Spec. Conducător al unei bresle, al unui grup de meșteșugari. ♦ Spec. Căpetenie a călușarilor, a colindătorilor etc.; persoană care conduce alaiul unei nunți. [Var.: (reg.) vătáș, vătáv s. m.] – Cf. ucr. vataha, pol. wataha, bg. vatah.

VĂTÁF, vătafi, s. m. I. (în trecut) 1. Supraveghetor al argaților și al feciorilor de la o moșie boierească; logofăt (3). Dar conac, boier, vătaf, Nouă zău nu ne lipsește ! BENIUC, M. 62. Am ieșit cu tata... și cu vătafii noștri mai mult într-o plimbare. GALACTION, O. I 50. Stănică este vătaf la moșia lui Manoil. BOLINTINEANU, O. 411. 2. Căpetenie de ostași, conducător al unui anumit grup de dregători, de slujbași sau de oșteni ai domniei, [împăratul] a chemat pre vătaful curții. ISPIRESCU, E. 3. Vătaful, curții ne ieși înainte la scară cu luminări, apoi ne introduse în casă la domnul Catargiu. BOLINTINEANU, O. 282. Tot, măre, doi frați; Sărmanii legați.. Dar cine-i ducea? Armaș Dragomir, Vătaful Costin, Oameni de domnie De la-mpărăție. PĂSCULESCU, R. P. 214. Vătaful divanului = boier însărcinat cu convocarea divanului. Vătaf de agie = șeful poliției. Vătaf de plai = șef al plăieșilor care păzeau un plai sau o trecătoare. Vătaf de hotar = șef de străjeri, de grăniceri. Vătaf de plasă = funcționar administrativ care conducea o plasă. Caragea l-a numit vătaf deplasă la Cloșani. GHICA, la CADE. 3. Persoană care avea sub ordinele sale un anumit număr de oameni; conducător, șef. Aleseră chiar din rîndurile manualilor și căruțașilor pe cei mai spătoși, mai porniți pe bătaie și pe petreceri, îi făcură vătafi. PAS, L. II 255. Era tovarăș cu Temistocle, vătaf de hamali. BART, E. 322. II. 1. Căpetenie a călușarilor, a colindătorilor etc.; cel care conduce alaiul unei nunți. Da întocmirea unei tovarășii [de colind] se învoiesc și asupra celui ce va fi căpetenia, vătaful sau judele cîrdului. PAMFILE, CR. 36. Vătaful a dat semn din steag Și-atunci porniră toți șireag încetinel. COȘBUC, P. I 57. 2. Șef al unei echipe de pescari; ataman. Fiecare [așezare de pescari are] cîte un ataman sau vătaf cu mai multe ajutoare. ANTIPA, P. 359. Șade vere, șade dragă, Cincizeci de nevodari, Patruzeci de lopătari, Doisprezece vătafi mari. PĂSCULESCU, L. P. 175. – Variante: (rar) vătág (I. IONESCU, D. 117), vătáș (ODOBESCU, S. I 73, BIBICESCU, P. P. 359), vătáv (SLAVICI, N. I 99, MARIAN, NU. 215) s. m.

vătáf s. m., pl. vătáfi

vătáf s. m., pl. vătáfi

VĂTÁF s. 1. logofăt, (înv.) epistat, ispravnic. (~ de moșie.) 2. v. conducător. 3. căpetenie, conducător, (reg.) birău, jude. (~ de colindători.) 4. v. vătășel. 5. v. bulibașă.

VĂTÁF s. v. administrator, vechil.

vătáf (-fi), s. m.1. Șef, căpitan, comandant peste 500 de oameni. – 2. În Mold., sec. XVI, administrator al unei provincii sau al unui județ. – 3. În Munt., sec. XVII-XIX, administrator de plasă.4. Nume a diferitelor funcții adminstrative înv.: vătaf de aprozi, portar principal; vătaf de plai, căpitan al poliției de frontieră; vătaf de visterie, șef de percepție; vătaf de cămară, slujbaș al palatului; vătaful beizadelelor, camerist principal al copiilor de domni; vătaf de călărași, căpitan de cavalerie. – 5. Conducător al unei bresle sau al unui serviciu. – 6. Șef în general; vătaf de tîlhari; vătaf de ciobani; vătaf de țigani.7. Administrator, intendent, garant, împuternicit, director. – Var. înv. vătav, vătah, vătaș, vatav. Origine îndoielnică, probabil tăt. vataha „grup” (Miklosich, Etym. Wb.; Lambrior 109; Tiktin; Candrea; Lokotsch 2159; cf. Cihac, II, 451). Apare în idiomuri sl. cf. vatah, vataf, rut. vatah,vatag, vatajko, vataško, pol. wata(c)ha, rus. vataga, vatažnik; dar este evident că toate aceste cuvinte se explică prin rom., cf. Miklosich, Wander., 11; Miklosich, Fremdw., 135; Candrea, Elemente, 400; Capidan, Raporturile, 191. Azi se folosește numai în sensurile 6 și 7. Der. vătășel (var. vătăjel), s. m. (funcționar inferior la primărie; înv., perceptor; Mold., vornicel (la nunți), persoană însărcinată cu protocolul); vătășoaie, s. f. (femeie, nevastă de vătaf; înv., femeie care suplinea pe tatăl orfanilor); vătăși (var. vătăji), vb. (a administra, a dirija, a guverna); vătășie (var. vătăjie), slujba, biroul vătafului; înv., impozite, taxe, podărit); vătășiță (var. vătăjiță), s. f. (nevastă de vătaf; jupîneasă care ținea cheile; Trans., prietenă care asistă mireasa în timpul nunții).

VĂTÁF ~i m. 1) (în Moldova și Muntenia medievală) Persoană având misiunea de a dirija și supraveghea munca la o moșie boierească; vechil. 2) (la curtea unui demnitar) Conducător al curtenilor și slujitorilor. 3) pop. Conducător al călușarilor sau al unei cete de colindători. /Orig. nec.

vătaf m. (pl. vătași) 1. cioban care păzește stâna: cu nouă ciobani și cu vătaful zece POP.; 2. mai mare peste: unde nu este pisică, șoarecii vătaf ridică PANN; 3. îngrijitor de curte domnească sau de moșie boierească: împăratul avea un vătaf de curte POP; 4. inspector de țigani: (vătaful) veni cu gârbaciu îndată și-i goni pe toți la cort PANN; 5. conducătorul celor ce prepară festivitățile unei nunți țărănești; 6. sensuri arhaice: a) căpitan peste cinci sute de oșteni (numit în urmă ceauș): vătaf de aprozii de vânători BĂLC; b) subprefect de plaiu (în opozițiune cu zapciu): vătașii plaiurilor și zapcii plășilor. [Turc. VATTAS, cioban: variantele vătaf, vătah, vătav, vătaș, vătaj, sunt deduse din pl. vătași; termen primitiv pastoral, sinonim cu baciu, apoi generalizat pentru căpetenie în genere (și în special militară)].

vătáf, vătáv (vest) și vatáv (est) m. (din vătaș, forma maĭ veche, uzitată și azĭ în Serbia, d. turc. ar. vattas, cĭoban. Din vătaș s´a făcut pl. vătașĭ, din care, după Leah-Leși [supt [!] infl. Slavilor, la care h și g se prefac în ș și j], s´a făcut un singular vătah și mold. vatav, apoĭ și un pl. vatajĭ, după ce Ruteniĭ, pin [!] anal. cu formele lor, șĭ-aŭ format un sing. vatag, bacĭ, căpitan de hoțĭ. Bg. [d. rom.] vatah și vataf. D. rut. vine rus. vatága, familie, ceată de pescarĭ la Volga, vatážnik, pescar din această ceată, pol. wataha, blebe, wataszka, vicehatman de Cazacĭ). Vechĭ. Căpitan, șef, conducător. Căpitan peste 500 de ostașĭ, numit pe urmă ceauș: vătav de oprozĭ, de vînătorĭ. Suprefect [!] de plaĭ, în opoz. cu zapciŭ. Maĭ pe urmă. Azĭ la țară. Administrator, vechil, econom, intendent, martalog: vătavu curțiĭ domneștĭ. Azĭ. Bulibașă, șef de Țiganĭ. Conducătoru uneĭ nunțĭ țigăneștĭ, V. jude, vechil.

VĂTÁȘ s. m. v. vătaf.

VĂTÁV s. m. v. vătaf.

VĂTAF DE PLÁI s. v. subprefect.

VĂTÁFUL s. art. v. lucifer, satana, scaraoțchi, tartor.

vătaș m. V. vătaf: vătaș de plaiu, vătaș de țigani.

Intrare: vătaf
vătaf
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular vătaf vătaful
plural vătafi vătafii
genitiv-dativ singular vătaf vătafului
plural vătafi vătafilor
vocativ singular
plural
vătaș
substantiv masculin (M1) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular vătaș vătașul
plural vătași vătașii
genitiv-dativ singular vătaș vătașului
plural vătași vătașilor
vocativ singular
plural
vătav
substantiv masculin (M1) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular vătav vătavul
plural vătavi vătavii
genitiv-dativ singular vătav vătavului
plural vătavi vătavilor
vocativ singular
plural
Intrare: Vătaf
Vătaf
nume propriu (I3)