2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VĂLMĂȘEÁLĂ, vălmășeli, s. f. (Pop.) învălmășeală. – Vălmăși + suf. -eală.

vălmășea sf [At: POLIZU / Pl: ~eli / E: vălmăși + -eală] 1 (Pop) Învălmășeală. 2 Derută (1). 3 Zăpăceală. 4 (Mol; d. suprafețe de pământ; îla) La ~ Stăpânit și exploatat în comun.

vălmășea s.f. (pop.) Învălmășeală, vălmășag. • pl. -eli. /vălmăși + -eală.

VĂLMĂȘEÁLĂ, vălmășeli, s. f. (Pop.) Învălmășeală. – Vălmăși + suf. -eală.

VĂLMĂȘEÁLĂ s. f. v. învălmășeală.

VĂLMĂȘEÁLĂ ~éli f. v. ÎNVĂLMĂȘEALĂ. [G.-D. vălmășelii] /a (se) [în] vălmăși + suf. ~eală

vălmășeală f. vălmășag: mare vălmășeală NEGR.

vălmășeală, -ésc, V. învălm-.

ÎNVĂLMĂȘEÁLĂ, învălmășeli, s. f. 1. Îngrămădire dezordonată de lucruri sau de ființe; forfoteală a unei mulțimi; neorânduială; p. ext. zgomot mare, zarvă. ♦ Fig. Confuzie, zăpăceală. 2. Luptă, încăierare, învălmășag. – Învălmăși + suf. -eală.

ÎNVĂLMĂȘEÁLĂ, învălmășeli, s. f. 1. Îngrămădire dezordonată de lucruri sau de ființe; forfoteală a unei mulțimi; neorânduială; p. ext. zgomot mare, zarvă. ♦ Fig. Confuzie, zăpăceală. 2. Luptă, încăierare, învălmășag. – Învălmăși + suf. -eală.

învălmășea sf [At: MARCOVICI, D. 196/6 / V: a / Pl: ~eli / E: învălmăși + -eală] 1 Îngrămădire dezordonată de lucruri sau de ființe Si: încurcătură, învălmășie, învălmășire (1), învălmășit1 (1), (înv) învălmășitură, neorânduială. 2 Forfoteală a unei mulțimi Si: înghesuială, îngrămădeală. 3 (Pex) Zgomot mare Si: zarvă. 4 (Fig) încăierare. 5 (Fig) Confuzie.

ÎNVĂLMĂȘEÁLĂ, învălmășeli, s. f. 1. Amestecătură de-a valma, forfoteală a unei mulțimi în dezordine; înghesuială, îngrămădeală, îmbulzeală, neorînduială, agitație; p. ext. zgomot mare, gălăgie, zarvă. Și pe cînd se luptă capii cu grozava-nvălmășeală, Călărimea... Pe monarc îl urmărește. MACEDONSKI, O. I 105. Învălmășeala lumii, casele mari... îi ațîțau curiozitatea. VLAHUȚĂ, O. A. 96. ◊ Fig. Umerii fetei se zguduiră mai tare de învălmășeala plînsului. SADOVEANU, M. C. 171. 2. Luptă, încăierare. O învălmășeală iute se iscă în pîlcul de călăreți, țipete de moarte sfîșiară glasul vijeliei și prăbușiri grele zguduiră pămîntul. SADOVEANU, O. I 149. Jap se ținea mai deoparte și, cînd învălmășeala era în toi, pornea ca o ghiulea în dulăul vrăjmaș. GALACTION, O. I 309. Din mijlocul acelei învălmășeli groaznice, se auziră deodată mai multe detunături de carabină. BUJOR, S. 128. – Variantă: vălmășeálă (NEGRUZZI, S. I 347) s. f.

ÎNVĂLMĂȘEÁLĂ ~éli f. 1) v. A SE ÎNVĂLMĂȘI. 2) Îngrămădire de lucruri sau de ființe în neorânduială. 3) Forfotă a unei mulțimi de oameni. /a învălmăși + suf. ~eală

învălmășeálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a orĭ de a se învălmăși. Rezultatu eĭ, amestec, îmbulzeală, aglomerațiune de lume: pungașiĭ căutaŭ să profite de învălmășeală. – Și vălm-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vălmășeálă (pop.) s. f., g.-d. art. vălmășélii; pl. vălmășéli

vălmășeálă s. f., g.-d. art. vălmășélii; pl. vălmășéli

învălmășeálă s. f., g.-d. art. învălmășélii; pl. învălmășéli

învălmășeálă s. f., g.-d. art. învălmășélii; pl. învălmășéli

arată toate definițiile

Intrare: vălmășeală
vălmășeală substantiv feminin
substantiv feminin (F56)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vălmășea
  • vălmășeala
plural
  • vălmășeli
  • vălmășelile
genitiv-dativ singular
  • vălmășeli
  • vălmășelii
plural
  • vălmășeli
  • vălmășelilor
vocativ singular
plural
Intrare: învălmășeală
învălmășeală substantiv feminin
substantiv feminin (F56)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învălmășea
  • ‑nvălmășea
  • învălmășeala
  • ‑nvălmășeala
plural
  • învălmășeli
  • ‑nvălmășeli
  • învălmășelile
  • ‑nvălmășelile
genitiv-dativ singular
  • învălmășeli
  • ‑nvălmășeli
  • învălmășelii
  • ‑nvălmășelii
plural
  • învălmășeli
  • ‑nvălmășeli
  • învălmășelilor
  • ‑nvălmășelilor
vocativ singular
plural
vălmășeală substantiv feminin
substantiv feminin (F56)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vălmășea
  • vălmășeala
plural
  • vălmășeli
  • vălmășelile
genitiv-dativ singular
  • vălmășeli
  • vălmășelii
plural
  • vălmășeli
  • vălmășelilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vălmășeală

etimologie:

  • Vălmăși + sufix -eală.
    surse: DEX '98 DEX '09

învălmășeală vălmășeală

  • 1. Îngrămădire dezordonată de lucruri sau de ființe; forfoteală a unei mulțimi.
    exemple
    • Și pe cînd se luptă capii cu grozava-nvălmășeală, Călărimea... Pe monarc îl urmărește. MACEDONSKI, O. I 105.
      surse: DLRLC
    • Învălmășeala lumii, casele mari... îi ațîțau curiozitatea. VLAHUȚĂ, O. A. 96.
      surse: DLRLC
    • figurat Umerii fetei se zguduiră mai tare de învălmășeala plînsului. SADOVEANU, M. C. 171.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • O învălmășeală iute se iscă în pîlcul de călăreți, țipete de moarte sfîșiară glasul vijeliei și prăbușiri grele zguduiră pămîntul. SADOVEANU, O. I 149.
      surse: DLRLC
    • Jap se ținea mai deoparte și, cînd învălmășeala era în toi, pornea ca o ghiulea în dulăul vrăjmaș. GALACTION, O. I 309.
      surse: DLRLC
    • Din mijlocul acelei învălmășeli groaznice, se auziră deodată mai multe detunături de carabină. BUJOR, S. 128.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Învălmăși + sufix -eală.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX