ÎNVĂLMĂȘEALĂ, învălmășeli, s. f. 1. Amestecătură de-a valma, forfoteală a unei mulțimi în dezordine; înghesuială, îngrămădeală, îmbulzeală, neorînduială, agitație; p. ext. zgomot mare, gălăgie, zarvă. Și pe cînd se luptă capii cu grozava-nvălmășeală, Călărimea... Pe monarc îl urmărește. MACEDONSKI, O. I 105. Învălmășeala lumii, casele mari... îi ațîțau curiozitatea. VLAHUȚĂ, O. A. 96. ◊ Fig. Umerii fetei se zguduiră mai tare de învălmășeala plînsului. SADOVEANU, M. C. 171. 2. Luptă, încăierare. O învălmășeală iute se iscă în pîlcul de călăreți, țipete de moarte sfîșiară glasul vijeliei și prăbușiri grele zguduiră pămîntul. SADOVEANU, O. I 149. Jap se ținea mai deoparte și, cînd învălmășeala era în toi, pornea ca o ghiulea în dulăul vrăjmaș. GALACTION, O. I 309. Din mijlocul acelei învălmășeli groaznice, se auziră deodată mai multe detunături de carabină. BUJOR, S. 128. – Variantă: vălmășeală (NEGRUZZI, S. I 347) s. f.