16 definiții pentru usturoi

USTURÓI s. m. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu gust și miros caracteristic, cu frunze lanceolate, al cărei bulb, format din mai mulți bulbi mici de formă lunguiață, are gust usturător, este bogat în substanțe nutritive și comestibil; ai4 (Allium sativum). ◊ Compus: usturoi-sălbatic = samuraslă. ♦ P. restr. Bulbul acestei plante; cățel din bulbul acestei plante. – Ustura + suf. -oi.

USTURÓI, usturoi, s. m. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu gust și miros caracteristic, cu frunze lanceolate, al cărei bulb, format din mai mulți bulbi mici de formă lunguiață, are gust usturător, este bogat în substanțe nutritive și comestibil; ai4 (Allium sativum). ♦ Compus: usturoi-sălbatic = samuraslă. ♦ P. restr. Bulbul acestei plante; cățel din bulbul acestei plante. – Ustura + suf. -oi.

USTURÓI s. m. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu gust și miros caracteristic, al cărei bulb, compus din bulbi mici, este comestibil (Allium sativum). Ce e în sacul ăla ?... – Fasole... ceapă, ardei, usturoi. ISPIRESCU, L. 268. De mîncare ? O ceapă, un usturoi și-o bucată de mămăligă rece. CREANGĂ, P. 6. Frunzuliță usturoi ! Că s-a dus badea de joi. BIBICESCU, P. P. 35. ◊ Expr. Nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase v. mirosi.

usturói s. m., pl. usturói

USTURÓI s. (BOT.) 1. (Allium sativum) (Transilv.) ai. 2. usturoi sălbatic (Allium vineale) = pur, (reg.) samuraslă.

USTURÓI ~ m. 1) Plantă erbacee legumicolă, cultivată pentru bulbul său secționat în căței (la maturitate) și tulpina tânără cu frunze lungi, lanceolate, cu gust și miros specific. 2) Bulb al acestei plante, bogat în substanțe nutritive și în vitamine. Cunună de ~. Cățel de ~. /a ustura + suf. ~oi

usturóĭ m. ca plantă și n., pl. oaĭe, ca marfă (d. a ustura, ca și ardeĭ d. a arde și vsl. česnŭkŭ, usturoĭ, d. česati sen, a arde). O plantă liliacee culinară care are un bulb compus din maĭ multe feliĭ numite cățeĭ (allium sativum). Are gust ardeĭat și un miros caracteristic care se răspîndește pînă a doŭa zi din gura celuĭ ce l-a mîncat („îĭ pute gura a usturoĭ, pute a usturoĭ”). E foarte bun condiment și e întrebuințat de popor contra unor boale [!] (de ex., a holereĭ) și în descîntece. Asemenea Jidaniĭ îl mănîncă foarte mult, așa în cît [!] „miros de usturoĭ” înseamnă ironic „prezență de Jidan”. E originar din centru Asiiĭ. V. aĭ 1, pur 1 și mujdeĭ.

!usturói-sălbátic (plantă) s. m.

usturói sălbátic s. m. + adj.

USTUROI-DE-LÁC s. v. iarbă-usturoasă.

usturoiu n. plantă al cării bulb, compus dintr’o căpățână cu mai multe fire numite căței, dă un miros iute și cauzează gurii o usturime foarte tare (Allium sativum): usturoiul se întrebuințează ca condiment și joacă un rol însemnat în medicina populară. [Derivat din usturà: plantă ce ustură mâncând’o (cf. ardeiu)].


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

USTURÓI s. (BOT.) 1. (Allium sativum) (Transilv.) ai. 2. usturoi sălbatic (Allium vineale) = pur, (reg.) samuráslă.

usturoi-de-lác s. v. IARBĂ-USTUROASĂ.

Intrare: usturoi
substantiv masculin (M78)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular usturoi usturoiul
plural usturoi usturoii
genitiv-dativ singular usturoi usturoiului
plural usturoi usturoilor
vocativ singular
plural