USTUROI s. m. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu gust și miros caracteristic, cu frunze lanceolate, al cărei bulb, format din mai mulți bulbi mici de formă lunguiață, are gust usturător, este bogat în substanțe nutritive și comestibil; ai⁴ (Allium sativum). ◊ Compus: usturoi-sălbatic = samuraslă. ♦ P. restr. Bulbul acestei plante; cățel din bulbul acestei plante. – Ustura + suf. -oi.

usturoi, ~oaie [At: (a. 1600-1630) CUV. D. BĂTR. I, 308 / V: (îrg) ~unoi a, s, (îvr) ostor~ sm / Pl: ~, ~oaie / E: ustura + -oi] 1 a (Înv) Usturător (1). 2 a (Trs; Mol; d. condimente, mirosuri etc.) Pișcător. 3 a (Bot; îs) Bureți ~ Bureți iuți (Lactarius piper atus). 4 sm (Bot; șîs ~ de primăvară, ~de vară, ~ de toamnă, ~ de iarnă) Plantă erbacee din familia liliaceelor, legumicolă, cu gust și miros caracteristic, cu frunze lanceolate, al cărei bulb, format din mai mulți bulbi mai mici de formă lunguiață, cu gust usturător, este bogat în substanțe nutritive și vitamine Si: ai, baib, ceapă-albă, pur¹, scăloi (Allium sativum). 5 sm (Prc) Bulb de usturoi (4). 6 sm (Prc) Cățel din bulbul usturoiului (4). 7 sm (Bot; reg; îs) ~ sălbatic, – de sămulastră Ceapa-ciorii (Allium vineale). 8 sm (În practicile bazate pe superstiții; îs) ~ păzit Căpățână de usturoi (4) pe care flăcăii îl păzesc în noaptea de Sfântul Andrei și despre care se crede că este bun de leac. 9 sm (Îe) (Parcă) nici ~ n-a mâncat, nici gura nu-i miroase (sau nu-i pute) Se face că nu știe nimic despre ceva la care a participat Vz a mirosi. 10 sm (Îae) Nu se rușinează de o faptă a sa Vz a mirosi. 11 sm (Rar; îe) A-i puți gura a ~ (cuiva) A spune minciuni. 12 sm (Bot; reg; îc) ~-de-Iac Iarbă usturoasă (Teucrium scordium). 13 sm (Bot; reg; îc) ~-turcesc Păducherniță (Lepidium ruderale). 14 sm (Bot; reg; îc) ~-mirositor Dumbravnic (Melittis melissophylum). 15 sm (Bot; reg; îc) ~ul-cioarii Numele unei plante nedefinite mai îndeaproape, probabil ceapa-ciorii (Muscari comosum). 16 sm (Bot; reg; șîc ~ul-ursului) Leurdă (Allium ursinum). 17 sm (Bot; șîc ~ sălbatic) Pur¹ (Allium rotundum). 18 sm (Bot; șîc ~-de-pădure) Aiul șarpelui (Allium scorodoprasum). 19 sm (Bot) Leurdă (Allium montanum). 20 sm (Bot) Ai de munte (Allium victorialis). 21 sm (Bot) Ai sălbatic (Allium oieraceum). 22 sf (Bot; reg) Usturoiță (1) (Alliaria officinalis). 23 sm (Bot; reg) Hrean (1) (Armoracia rusticana). 24 sm (Bot; sst) Mei (Panicum miliaceum). 25 smf (Reg; îf ustunoi, ustunoaie) Puroi. 26 sf (Într-un descântec, îf ustunoaie) Usturime (1).

USTUROI, usturoi, s. m. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu gust și miros caracteristic, cu frunze lanceolate, al cărei bulb, format din mai mulți bulbi mici de formă lunguiață, are gust usturător, este bogat în substanțe nutritive și comestibil; ai⁴ (Allium sativum). ♦ Compus: usturoi-sălbatic = samuraslă. ♦ P. restr. Bulbul acestei plante; cățel din bulbul acestei plante. – Ustura + suf. -oi.

USTUROI s. m. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu gust și miros caracteristic, al cărei bulb, compus din bulbi mici, este comestibil (Allium sativum). Ce e în sacul ăla?... – Fasole... ceapă, ardei, usturoi. ISPIRESCU, L. 268. De mîncare? O ceapă, un usturoi și-o bucată de mămăligă rece. CREANGĂ, P. 6. Frunzuliță usturoi! Că s-a dus badea de joi. BIBICESCU, P. P. 35. ◊ Expr. Nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase v. mirosi.

USTUROI ~ m. 1) Plantă erbacee legumicolă, cultivată pentru bulbul său secționat în căței (la maturitate) și tulpina tânără cu frunze lungi, lanceolate, cu gust și miros specific. 2) Bulb al acestei plante, bogat în substanțe nutritive și în vitamine. Cunună de ~. Cățel de ~. /a ustura + suf. ~oi

usturóĭ m. ca plantă și n., pl. oaĭe, ca marfă (d. a ustura, ca și ardeĭ d. a arde și vsl. česnŭkŭ, usturoĭ, d. česati sen, a arde). O plantă liliacee culinară care are un bulb compus din maĭ multe feliĭ numite cățeĭ (allium sativum). Are gust ardeĭat și un miros caracteristic care se răspîndește pînă a doŭa zi din gura celuĭ ce l-a mîncat („îĭ pute gura a usturoĭ, pute a usturoĭ”). E foarte bun condiment și e întrebuințat de popor contra unor boale (de ex., a holereĭ) și în descîntece. Asemenea Jidaniĭ îl mănîncă foarte mult, așa în cît „miros de usturoĭ” înseamnă ironic „prezență de Jidan”. E originar din centru Asiiĭ. V. aĭ 1, pur 1 și mujdeĭ.

ustunoi, ~oaie a, s vz usturoi

usturoiu n. plantă al cării bulb, compus dintr’o căpățână cu mai multe fire numite căței, dă un miros iute și cauzează gurii o usturime foarte tare (Allium sativum): usturoiul se întrebuințează ca condiment și joacă un rol însemnat în medicina populară. [Derivat din usturà: plantă ce ustură mâncând’o (cf. ardeiu)].

usturoi s. m., art. usturoiul

usturoi s. m.

usturoi s. m., pl. usturoi

usturoi

usturoiu sg.

USTUROI s. v. hrean.

USTUROI s. (BOT.) 1. (Allium sativum) (Transilv.) ai. 2. usturoi sălbatic (Allium vineale) = pur, (reg.) samuraslă.

USTUROI s. (BOT.) 1. (Allium sativum) (Transilv.) ai. 2. usturoi sălbatic (Allium vineale) = pur, (reg.) samuraslă.

usturoi s. v. HREAN.