3 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

urlare sf [At: DRLU / Pl: ~lări / E: urla] 1 (D. unele animale, mai ales d. câini și lupi) Scoatere de sunete prelungi, specifice. 2 Surpare. 3 Dărâmare (2).

URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și neplăcut pentru auz). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote specifice, puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.

URLÁ2, úrlu, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A coborî un teren foarte înclinat. Urlă din munte la vale. 2. A da năvală, a năvăli peste cineva; a se năpusti. Fiara din munți s-au sculat Și pe tine au urlat. POP. 3. (Despre clădiri, construcții) A se dărîma, a se surpa, a se apleca într-o parte; a se urlui.

URLÁ1, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre animale, mai ales despre lupi și cîini) A scoate strigăte sau urlete prelungi. Întîi are să viscolească; pe urmă au să prindă a urla lupii în fundul rîpelor. SADOVEANU, B. 23. Aș voi să-ți slujesc atîta pînă ți-or urla lupii pe cuptor. SBIERA, P. 238. Urlau dobitoacele de ți se făcea părul măciucă. ISPIRESCU, L. 7. ◊ (Despre personaje înfricoșătoare din basme și din mitologia populară) Urla prin aerul cernit mama-pădurilor. EMINESCU, N. 7. Cînd demoni și spaime pe munți se adună De urlă la stele, la nori și la lună. BOLINTINEANU, O. 70. Și-n tăcerea adîncită Satan urlă furios. ALECSANDRI, P. A. 40. 2. (Despre oameni) A striga, a țipa, a se văita în gura mare; a plînge foarte tare; a cînta foarte tare (și urît). Înălță mîinile și începu să urle cu deznădejde. DUMITRIU, N. 214. Țăranii urlau ca înnebuniți. SAHIA, N. 69. De cîte ori vine vorba de răposatul... [Anca] îmi urlă toată ziua. CARAGIALE, O. I 244. ◊ Tranz. Urla în casă și în curte arii din opere. PAS, Z. I 179. Toată lumea urlă mereu: înainte! CAMIL PETRESCU, U. N. 279. Urlau mereu vorbe fără șir și sudălmi. REBREANU, R. II 205. 3. (Despre diferite surse de zgomot, în special despre elemente ale naturii) A produce zgomote foarte puternice; a vîjîi, a vui. I-auzi... cum urlă vîntul afară. SADOVEANU, O. VII 335. Cînd veni și vremea să urle-n zare tunul, Mișcatu-s-au romînii cu miile. COȘBUC, P. II 78. Lupta urlă, se-ncleștează. ALECSANDRI, P. II 16. ◊ (Fig., despre locul unde se produc zgomotele) Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. EMINESCU, O. I 148. Codrul urlă, clocotește, Tunetul în cer vuiește. ALECSANDRI, P. I 29. Valea largă că-mi urla Stîncile se despica. ȘEZ. IV 131. ◊ Expr. (Rar) A-i urla (cuiva) capul (sau urechile) = a-i vîjîi (cuiva) capul sau urechile. A doua zi capul grozav îi urla. PANN, P. V. I 118. A-i urla (cuiva) ceva prin cap = a-i trece (cuiva) ceva prin minte, a-i trăsni, a-i năzări. Ești un cheag zbîrcit, mai ca și mine, și iată ce-ți urlă prin cap. CREANGĂ, P. 127.

A URLÁ úrlu intranz. 1) (mai ales despre lupi, câini, șacali) A scoate sunete puternice prelungi; a scoate urlete. 2) (despre persoane) A emite strigăte violente și prelungi; a zbiera. 3) A cânta tare cu voce neplăcută (și falsă). 4) (despre vânt, vifor) A produce un zgomot șuierător și prelung; a vui; a vâjâi. /< lat. ululare

úrlu, a v. intr. (lat. pop. úrulo, -áre, disimilat din cl. ululare; it. urlare, sard. urulare, fr. hurler, cat. udolar, pg. urror. D. rom. vine ugr. urliázo, sîrb. urlati și urlikati). Scot urlete. Fig. Iron. Strig contra cuĭva, cînt prea tare: nu urla la urechea mea! A urla de durere, a striga desperat de durere.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă

urlá vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 sg. și pl. úrlă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

URLÁ vb. 1. (Transilv.) a băuna. (Câinii, lupii ~.) 2. v. striga. 3. a răcni, a striga, a țipa, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 4. v. vocifera. 5. v. răsti.

URLA vb. 1. (Transilv.) a băuna. (Cîinii, lupii ~.) 2. a striga, a țipa, a zbiera, (înv. și reg.) a toi, (înv.) a chema. (~ cît il ținea gura.) 3. a răcni, a striga, a țipa, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 4. a răcni, a striga, a țipa, a vocifera, a zbiera. (Ia nu mai ~, că te aud!) 5. a răcni, a se răsti, a striga, a țipa, a zbiera, (pop.) a se oțărî, a se stropși, (înv. și reg.) a se răpști, (reg.) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (prin Olt. și Munt.) a se răboli, (înv.) a se marecuvînta, (fam.) a se burzului, a se rățoi, a se zborși. (Ce ~ așa la mine?)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

urlá (-lu, -át), vb.1. A scoate urlete specifice, a mugi, a rage, a zbiera. – 2. (Banat) A tuna. – 3. (Bihor) A coborî. – Mr. aurlu, megl., istr. urlu. Lat. ulŭlāre, probabil printr-o fază *urŭlāre (Diez, I, 436; Pușcariu 1813; REW 9039), cf. it. urlare, fr. hurler, cat. udolar, port. urra. Candrea tratează sensul 3 ca pe un cuvînt diferit și REW 6107 îl reduce la un lat. *orŭlāre; e vorba, fără îndoială, de un singur cuvînt, cu același sens dublu ca tuna, țipa, tuli, v. aici. Der. urlător, adj. (care urlă; curent de apă); urlătoare, s. f. (cascadă); urlet, s. n. (strigăt puternic și prelung, zbieret); urlătură, s. f. (strigăt, țipăt). Legătura lui urlător, cu un lat. *ululator (REW 9040) nu este necesară.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a urla ca din gură de șarpe expr. a urla foarte tare.

Intrare: urlare
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urlare
  • urlarea
plural
  • urlări
  • urlările
genitiv-dativ singular
  • urlări
  • urlării
plural
  • urlări
  • urlărilor
vocativ singular
plural
Intrare: urla (mișcare)
verb (VT90)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urla
  • urlare
  • urlat
  • urlatu‑
  • urlând
  • urlându‑
singular plural
  • urlă
  • urlați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urlu
(să)
  • urlu
  • urlam
  • urlai
  • urlasem
a II-a (tu)
  • urli
(să)
  • urli
  • urlai
  • urlași
  • urlaseși
a III-a (el, ea)
  • urlă
(să)
  • urle
  • urla
  • urlă
  • urlase
plural I (noi)
  • urlăm
(să)
  • urlăm
  • urlam
  • urlarăm
  • urlaserăm
  • urlasem
a II-a (voi)
  • urlați
(să)
  • urlați
  • urlați
  • urlarăți
  • urlaserăți
  • urlaseți
a III-a (ei, ele)
  • urlă
(să)
  • urle
  • urlau
  • urla
  • urlaseră
Intrare: urla (urlet)
verb (VT90)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urla
  • urlare
  • urlat
  • urlatu‑
  • urlând
  • urlându‑
singular plural
  • urlă
  • urlați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urlu
(să)
  • urlu
  • urlam
  • urlai
  • urlasem
a II-a (tu)
  • urli
(să)
  • urli
  • urlai
  • urlași
  • urlaseși
a III-a (el, ea)
  • urlă
(să)
  • urle
  • urla
  • urlă
  • urlase
plural I (noi)
  • urlăm
(să)
  • urlăm
  • urlam
  • urlarăm
  • urlaserăm
  • urlasem
a II-a (voi)
  • urlați
(să)
  • urlați
  • urlați
  • urlarăți
  • urlaserăți
  • urlaseți
a III-a (ei, ele)
  • urlă
(să)
  • urle
  • urlau
  • urla
  • urlaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

urla (mișcare) regional

  • 1. A coborî un teren foarte înclinat.
    exemple
    • Urlă din munte la vale.
      surse: DLRLC
  • 2. A da năvală, a năvăli peste cineva; a se năpusti.
    exemple
    • Fiara din munți s-au sculat Și pe tine au urlat. POP.
      surse: DLRLC
  • 3. (Despre clădiri, construcții) A se dărâma, a se surpa, a se apleca într-o parte; a se urlui.
    surse: DLRLC

etimologie:

urla (urlet)

  • 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1.) specifice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 4 exemple
    exemple
    • Întîi are să viscolească; pe urmă au să prindă a urla lupii în fundul rîpelor. SADOVEANU, B. 23.
      surse: DLRLC
    • Aș voi să-ți slujesc atîta pînă ți-or urla lupii pe cuptor. SBIERA, P. 238.
      surse: DLRLC
    • Urlau dobitoacele de ți se făcea părul măciucă. ISPIRESCU, L. 7.
      surse: DLRLC
    • Despre personaje înfricoșătoare din basme și din mitologia populară:
      exemple
      • Urla prin aerul cernit mama-pădurilor. EMINESCU, N. 7.
        surse: DLRLC
      • Cînd demoni și spaime pe munți se adună De urlă la stele, la nori și la lună. BOLINTINEANU, O. 70.
        surse: DLRLC
      • Și-n tăcerea adîncită Satan urlă furios. ALECSANDRI, P. A. 40.
        surse: DLRLC
    • 1.1. intranzitiv tranzitiv prin analogie (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios).
      exemple
      • Înălță mîinile și începu să urle cu deznădejde. DUMITRIU, N. 214.
        surse: DLRLC
      • Țăranii urlau ca înnebuniți. SAHIA, N. 69.
        surse: DLRLC
      • De cîte ori vine vorba de răposatul... [Anca] îmi urlă toată ziua. CARAGIALE, O. I 244.
        surse: DLRLC
      • Urla în casă și în curte arii din opere. PAS, Z. I 179.
        surse: DLRLC
      • Toată lumea urlă mereu: înainte! CAMIL PETRESCU, U. N. 279.
        surse: DLRLC
      • Urlau mereu vorbe fără șir și sudălmi. REBREANU, R. II 205.
        surse: DLRLC
    • 1.2. figurat (Despre o colectivitate umană) A se agita.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: clocoti fremăta
  • 2. unipersonal (Despre vânt, viscol, ape etc.) A produce zgomote puternice.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: vui vâjâi attach_file 4 exemple
    exemple
    • I-auzi... cum urlă vîntul afară. SADOVEANU, O. VII 335.
      surse: DLRLC
    • Cînd veni și vremea să urle-n zare tunul, Mișcatu-s-au romînii cu miile. COȘBUC, P. II 78.
      surse: DLRLC
    • Lupta urlă, se-ncleștează. ALECSANDRI, P. II 16.
      surse: DLRLC
    • figurat Despre locul unde se produc zgomotele:
      exemple
      • Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. EMINESCU, O. I 148.
        surse: DLRLC
      • Codrul urlă, clocotește, Tunetul în cer vuiește. ALECSANDRI, P. I 29.
        surse: DLRLC
      • Valea largă că-mi urla Stîncile se despica. ȘEZ. IV 131.
        surse: DLRLC
    • 2.1. expresie rar A-i urla (cuiva) capul (sau urechile) = a-i vâjâi (cuiva) capul sau urechile.
      exemple
      • A doua zi capul grozav îi urla. PANN, P. V. I 118.
        surse: DLRLC
    • 2.2. expresie rar A-i urla (cuiva) ceva prin cap = a-i trece (cuiva) ceva prin minte, a-i trăsni, a-i năzări.
      exemple
      • Ești un cheag zbîrcit, mai ca și mine, și iată ce-ți urlă prin cap. CREANGĂ, P. 127.
        surse: DLRLC

etimologie: