2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URGISÍRE, urgisiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) urgisi și rezultatul ei. – V. urgisi.

URGISÍRE, urgisiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) urgisi și rezultatul ei. – V. urgisi.

urgisire sf [At: BIBLIA (1688), 2852/19 / Pl: ~ri / E: urgisi] 1 Detestare. 2 (Înv) Faptă rea Si: netrebnicie, nedreptate. 3 (Rar) Părăsire. 4 Persecuție. 5 (Înv) Izgonire.

URGISÍRE, urgisiri, s. f. Acțiunea de a urgisi; năpăstuire, ură; dispreț. Urgisit de cer și oameni, le-am răspuns prin urgisire! MACEDONSKI, O. I 11.

URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

urgisi [At: PSALT. 211 / V: (îrg) ~ghisi / Pzi: ~sesc / E: ns cf ngr ὀργίζω (după urgie1)] 1 vt A detesta (1). 2 vt A urî1 (1). 3 vt A dizgrația (1). 4 vr (Înv) A se mânia. 5 vt A desconsidera. 6 vt A neglija. 7 vt A abandona (1). 8 vt A provoca rău Si: a năpăstui, a oropsi, a prigoni, a persecuta. 9 vt A alunga (1). 10 vt A exila (1).

URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. A năpăstui, a condamna, a oropsi; a desconsidera. Femeia îl rîzgîiase o vreme și-l urgisea acum. PAS, L. I 46. Urgisit de toți să fii, Tu de-a pururea iubește. VLAHUȚĂ, O. A. 27. De-oi ști chiar că-i urgisi pe bătrînul Iablonovschi... mi-oi face datoria de a-ți spune adevărul. ALECSANDRI, T. 1489. 2. Refl. (Învechit) A se supăra, a se înfuria. O să se urgisească tatăl său pă mine. GORJAN, H. I 137.

A SE URGISÍ mă ~ésc intranz. înv. A fi cuprins de furie; a se înfuria. /<ngr. órghizomai

A URGISÍ ~ésc tranz. pop. (persoane) A face să suporte o urgie, o năpastă; a năpăstui; a oropsi. /<ngr. órghizomai

urgisì v. 1. a urî tare, a detesta; 2. a lăsa în părăsire: a urgisit copilul într’o pădure; 3. pop. a exila: l’a urgisit departe în lume. [Gr. bizantin ORGHIZOMAI (prin mijlocirea aoristului)].

urgisésc v. tr. (d. urgie, după ngr. orgizo, aor. órgisa, înfuriĭ). Daŭ urgiiĭ, oropsesc, nu maĭ ĭubesc, nu vreaŭ să maĭ văd. Dizgrațiez, depărtez, exilez: Aŭgust l-a urgisit pe Ovidiŭ la Tomi. L. V. Înfuriĭ, fac să se înfurie (Bibl. 1688). V. refl. Mă înfuriĭ. V. intr. A urgisi peste cineva. – L. V. și (în)urghisesc (după ngr.), exilez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

urgisíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urgisírii; pl. urgisíri

urgisíre s. f., g.-d. art. urgisírii; pl. urgisíri

urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă

urgisí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 sg. și pl. urgiseáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

URGISÍRE s. 1. v. persecutare. 2. v. oprimare.

URGISIRE s. 1. năpăstuire, nedreptățire, oropsire, persecutare, persecuție, (înv. și reg.) strîmbătățire, (înv.) obidire. (~ cuiva pe nedrept.) 2. asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, prigoană, prigonire, (pop.) asupreală, silnicie, (înv.) avanie, obidă, obidire, obijduire, strînsoare, (fig.) apăsare, despuiere, stoarcere. (~ maselor.)

URGISÍ vb. 1. v. persecuta. 2. v. oprima.

URGISÍ vb. v. alunga, dușmăni, exila, goni, izgoni, înfuria, mânia, ostraciza, proscrie, surghiuni, urî, vrăjmăși.

urgisi vb. v. ALUNGA. DUȘMĂNI. EXILA. GONI. IZGONI. ÎNFURIA. MÎNIA. OSTRACIZA. PROSCRIE. SURGHIUNI. URÎ. VRĂJMĂȘI.

URGISI vb. 1. a năpăstui, a nedreptăți, a oropsi, a persecuta, a prigoni, (înv. și reg.) a strîmbătăți, (înv.) a obidi, (grecism înv.) a catatrexi. (De ce îl ~ fără temei?) 2. a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a năpăstui, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, (înv. și reg.) a bîntui, (înv.) a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, (fig.) a apăsa, a despuia, a stoarce, a suge, (reg. fig.) a stoci, (înv. fig.) a călca. (A ~ masele).

Intrare: urgisire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urgisire
  • urgisirea
plural
  • urgisiri
  • urgisirile
genitiv-dativ singular
  • urgisiri
  • urgisirii
plural
  • urgisiri
  • urgisirilor
vocativ singular
plural
Intrare: urgisi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urgisi
  • urgisire
  • urgisit
  • urgisitu‑
  • urgisind
  • urgisindu‑
singular plural
  • urgisește
  • urgisiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urgisesc
(să)
  • urgisesc
  • urgiseam
  • urgisii
  • urgisisem
a II-a (tu)
  • urgisești
(să)
  • urgisești
  • urgiseai
  • urgisiși
  • urgisiseși
a III-a (el, ea)
  • urgisește
(să)
  • urgisească
  • urgisea
  • urgisi
  • urgisise
plural I (noi)
  • urgisim
(să)
  • urgisim
  • urgiseam
  • urgisirăm
  • urgisiserăm
  • urgisisem
a II-a (voi)
  • urgisiți
(să)
  • urgisiți
  • urgiseați
  • urgisirăți
  • urgisiserăți
  • urgisiseți
a III-a (ei, ele)
  • urgisesc
(să)
  • urgisească
  • urgiseau
  • urgisi
  • urgisiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

urgisire

etimologie:

  • vezi urgisi
    surse: DEX '98 DEX '09

urgisi

  • 1. tranzitiv popular A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții.
    exemple
    • Femeia îl rîzgîiase o vreme și-l urgisea acum. PAS, L. I 46.
      surse: DLRLC
    • Urgisit de toți să fii, Tu de-a pururea iubește. VLAHUȚĂ, O. A. 27.
      surse: DLRLC
    • De-oi ști chiar că-i urgisi pe bătrînul Iablonovschi... mi-oi face datoria de a-ți spune adevărul. ALECSANDRI, T. 1489.
      surse: DLRLC
  • 2. reflexiv învechit A se mânia, a se înfuria.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • O să se urgisească tatăl său pă mine. GORJAN, H. I 137.
      surse: DLRLC

etimologie: