unguri vr [At: REBREANU, 1.420 / Pzi: ~resc / E: ungur] (Înv) A se maghiariza (1).

Unguri sau Maghiari m. pl. neam de rassă fineză, veniră în Panonia sub ducele lor Arpad (890-898) și fură creștinați sub Ștefan cel Sfânt. Printre urmașii acestuia fu Mateiu Corvin de Huniade, eroicul luptător în contra Turcilor, cari (după bătălia dela Mohaci) se făcură stăpâni pe o parte a Ungariei (1526), până fură alungați de Casa de Habsburg. Independenta politică a Ungurilor datează dela 1866.

UNGUR, unguri, s. m. Maghiar. – Din sl. ongrinu.

ungur, ~ă [At: CORESI, ap. GCR I, 25/23 / Pl: ~i, (înv) ~e, (îvr) ~gri sm / E: slv ѫгри (pl)] 1 sm Maghiar (1). 2 sm (Mol; îs) Vânt de la ~ Vânt dinspre vest. 3 a (D. oameni) Maghiar. 4 sms (Reg) Vânt dinspre vest. 5 smp (Bot; Trs) Iarba-șarpelui (Echium vulgare).

unguresc, ~ească [At: (a. 1620) D. BOGDAN, GL. 115 / Pl: ~ești / E: ungur + -esc] 1-2 smf, a Maghiar. 3 a (Îs) Flăcău ~ Holtei bătrân. 4 a (Îs) Bou ~ Ungurean . 5 a (Reg; îs) Mere ~ești Varietate de mere nedefinită mai îndeaproape. 6 a (Reg; îs) Pere ~ești Varietate de pere mari și dulci. 7 a (Reg; îs) Poame ~ești Varietate de fructe nedefinită mai îndeaproape. 8 sf (Rar) Limba maghiară. 9 a Care este (scris) în limba maghiară. 10 sf, (rar) sm (Mai ales art.) Dans popular (de obicei executat în perechi, cu sărituri). 11 sf (rar) sm (Mai ales art.) Melodie după care se execută ungureasca (10). 12 sfa (îs) -easca dreaptă (sau veche, a opta) Horă populară nedefinită mai îndeaproape. 13 sfa (îc) ~easca-șirul Dans popular nedefinit mai îndeaproape.

UNGUR, unguri, s. m. Maghiar. – Din sl. ongrinŭ.

UNGUR, unguri, s. m. Maghiar. Ungurii pornesc și calea-i opresc. ALECSANDRI, P. P. 65. ◊ (Adjectival) Cu trufie riga ungur către țeară-naintează. ALEXANDRESCU, M. 21.

UNGUR ~i m. Persoană care face parte din populația de bază a Ungariei sau este originară din Ungaria; maghiar. /<sl. ongrinu

Ungur m. locuitor din Ungaria. V. barbă.

úngur m. Locuitor din Ungaria saŭ de neam unguresc.

2) ungurésc v. tr. Prefac în Ungur saŭ în unguresc: Român ungurit, sat ungurit. Iron. Flăcăŭ unguresc, holteĭ trecuțel care caută să pară tînăr.

ungur (maghiar) s. m., pl. unguri

unguresc adj. m., f. ungurească; pl. m. și f. ungurești

ungur s. m., pl. unguri

ungur s. m., pl. unguri

BARBA-UNGURULUI s. v. garofiță.

UNGUR s. maghiar.

barba-ungurului s. v. GAROFIȚĂ.

UNGUR s. maghiar.

ungur (-ri), s. m. – Maghiar. Sl. ągrinu, pl. ągure (Cihac, II, 437; cf. Vasmer, III, 173), cf. bg. ugrin, sb., cr. ugar. – Der. unguroaică, s. f. (maghiară); ungurean, s. m. (romîn din Transilvania); ungureancă, s. f. (romîncă din Transilvania); ungurenit, adj. (maghiarizat); unguresc, adj. (maghiar); ungurește, adv. (în limba maghiară; ca ungurii); ungurime, s. f. (nația ungurească); ungurism, s. n. (maghiarism); unguriza, vb. (a maghiariza).

Dianthus petraeus Waldst. et Kit., (syn. D. spiculifolius Schur., D. hungaricus Griseb.), « Barba ungurului, Garofiță ». Specie perenă, originară din munții Carpați. Înflorește vara. Flori (lamina celor 5 petale ale corolei este fimbriată pînă la 1/3, scvamele caliciului ovat-eliptice, scurt-aristate) albe, roz, roșii, plăcut mirositoare, dispuse terminal. Fructe, capsule galbene. Plantă erbacee cu numeroase tulpini patrunghiulare, netede, îndesuit-tufoase, rar multiflore. Frunze verzi, 1 mm lățime, liniar-subulate cu 3 nervuri, pe margini cu peri scurți și rigizi.