16 definiții pentru maghiar (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MAGHIAR, -Ă s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Ungariei sau este originară de acolo; (la m. pl.) popor, națiune care trăiește în Ungaria; ungur. Cf. BARIȚIU, P. A. III, 24. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau ungurilor, privitor la Ungaria sau la unguri, originar din Ungaria; unguresc. Împrumuturi din dialectele slavone și maghiare. ODOBESCU, S. I, 214, cf. XENOPOL, R. III, 81, IORGA, L. II, 57. Poporul maghiar luptă pentru propria sa fericire. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2396. Limba maghiară, vorbită în R. P. Ungaria, de vreo 10 milioane de oameni, are documente din secolul al XlII-lea. GRAUR, I. L. 208. În repertoriul Teatrului de păpuși din Cluj predomină, atât la secția română, cît și la secția maghiară, vechi basme și povestiri pentru copii. CONTEMP. 1961, nr. 785, 4/1. Galben maghiar (și substantivat, m.) = numele unei vechi monede ungurești; ughi. Peste zece milioane galbeni maghiari. GORJAN, AP. ȘIO II2, 154. Ea mă costă scumpă foarte, vro 30 000 de maghiari. ap. ȘIO II2, 154. ** (Substantivat, f.) Limba vorbită de maghiari (1). În maghiară sau în cehă, unde accentul este totdeauna pe prima silabă, prezența accentului semnalează începutul unui nou cuvînt. GRAUR, I. L. 69, cf. 149, L. ROM. 1959, nr. 4, 12. – Pl.: maghiari, -e. – Din magh. magyar.

MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau maghiarilor (1), privitor la Ungaria sau la maghiari; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

maghiar, ~ă [At: BARIȚIU, P. A. III, 24 / Pl: ~i, ~e / E: mg magyar] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a Ungariei Si: ungur 3-4 smf, a (Persoană) originară din Ungaria Si: ungur 5 smp Populație care locuiește în Ungaria Si: unguri. 6-7 a Care aparține (Ungariei sau) maghiarilor (5) Si: unguresc. 8-9 a Referitor (la Ungaria sau) la maghiari (5) Si: unguresc. 10-11 a Specific (Ungariei sau) maghiarilor (5) Si: unguresc. 12-13 a Care provine (din Ungaria sau) de la maghiari (5) Si: unguresc. 14 sfa Limbă vorbită de maghiari (5).

MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Ungariei sau este originară de acolo; ungur. 2. Adj. Care aparține Ungariei sau populației ei; privitor la Ungaria sau la populația ei, originar din Ungaria; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. – Din magh. magyar.

MAGHIÁR2, -Ă, maghiari, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte din populația de bază a Ungariei sau originară de acolo; ungur.

MAGHIÁR2 ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Ungariei sau este originară din Ungaria. [Sil. -ghiar] /<ung. magyar

maghiar a. relativ la Unguri: limba maghiară. ║ m. pl. numele național al Ungurilor: Maghiarii nemeși o mie AL.

*maghĭár, -ă s. (ung. Magyar). Rar. Ungur. Adj. Unguresc.

Unguri sau Maghiari m. pl. neam de rassă fineză, veniră în Panonia sub ducele lor Arpad (890-898) și fură creștinați sub Ștefan cel Sfânt. Printre urmașii acestuia fu Mateiu Corvin de Huniade, eroicul luptător în contra Turcilor, cari (după bătălia dela Mohaci) se făcură stăpâni pe o parte a Ungariei (1526), până fură alungați de Casa de Habsburg. Independenta politică a Ungurilor datează dela 1866.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

maghiár (-ghiar) adj. m., s. m., pl. maghiári; adj. f., s. f. maghiáră, pl. maghiáre

maghiár s. m., adj. m. (sil. -ghiar), pl. maghiári; f. sg. maghiáră, g.-d. art. maghiárei, pl. maghiáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MAGHIÁR s., adj. 1. s. v. ungur. 2. adj. ungar, unguresc. (Statul ~.)

MAGHIAR s., adj. 1. s. ungur. 2. adj. ungar, unguresc. (Statul ~.)

Intrare: maghiar (s.m.)
  • silabație: ma-ghiar info
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maghiar
  • maghiarul
  • maghiaru‑
plural
  • maghiari
  • maghiarii
genitiv-dativ singular
  • maghiar
  • maghiarului
plural
  • maghiari
  • maghiarilor
vocativ singular
  • maghiarule
  • maghiare
plural
  • maghiarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

maghiar, -ă (persoană) maghiară

  • 1. Persoană care face parte din populația Ungariei sau este originară de acolo.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: ungur unguroaică

etimologie: