uli¹ sm vz uliu

uli² v vz hali

ULI s. m. v. uliu.

ulĭ m., pl. tot așa (ung. ölü, ölyü și ölyv). O pasăre răpitoare diurnă mare cît cĭoara orĭ și maĭ mică (erete). Sînt de multe felurĭ. – Și uléŭ (Cant. și Gr. Al.). V. șoĭm.

ULIU, ulii, s. m. Gen de păsări răpitoare de zi, mari și puternice, din familia acvilidelor, care atacă păsări și mamifere mici (Accipiter); pasăre din acest gen. ◊ Compus: Uliu-păsăresc = păsărar (2) (Accipiter nisus). – Din magh. ölyü.

hali² vt [At: CREANGĂ, P. 145 / V: hăli / Pzi: ~lesc / E: rrm hal] (Fam) 1 A șterpeli. 2 (Fig) A se lăsa păcălit. 3 A înghiți cu lăcomie. 4 (Pex) A mânca. 5 (Reg) A arunca mingea cuiva.

hăli v vz hali²

ul sm vz uliu

ulei¹ sm vz uliu

uleu¹ sm vz uliu

uliu sm [At: DRLU / A și: (pop) uliu / V: (pop) uli, (îrg) uleu (A și: (reg) uleu), hul, hulei, huleu, huli, ul, ulei, ului / Pl: ulii, (pop) uli / E: mg ölyû, ülü] 1 (Orn; șîs ~ găinilor, uli de găini, uli găinar, uli găinăresc, ~l de porumbi, ~ porumbar, uli porumbac, uli mare, uli cenușiu, uleul rândunelelor, uleul șopârlelor) Pasăre mare cenușie cu pântecele alburiu, cu dungi transversale ondulate, brun-negricioase, cu ciocul scurt și încovoiat, care se hrănește mai ales cu păsări de curte Si: (reg) bodigaș, bodigău, boghiu², cobăț, cobiceriu, coroiu, coțetar, gaie, găinar (9), herete, hereu, hudubă, hudubleajă, hulubej, hultan, orligan, ortan, porumbar², primarul-găinilor, șoavă, șovan¹, uligaie (1), ulior (1) (Accipiter gentilis gentilis sau Astur palumbarius). 2 (Orn; șîs ~ mic, ~l păsărilor, ~l păsăresc, ~ păsărar, ~ păsăratic, uli de păsări, uli de pasăre, uli de hulubi, uli vrăghier) Pasăre cât un porumbel, cu spatele cenușiu-închis, cu partea ventrală albă sau roșcată, cu dungi transversale bmne întunecat dese Si: (reg) boghicaș, boghiul păsărilor, boghiuțul păsărilor, cobăț, coroi, erete, herete, hultanaș, ieria, păsărar, săbioară, spiriduș, ulete, uliac (1), uliaș (1), ulior (2), ulișor (1), uliuț (1) (Accipiter nisus nisus). 3 (Orn; șîs -l mare, uli șorecar, -l-șopârlelor, uli de pădure, uli iepurar, uli hoitar) Șorecar (Buteo buteo buteo). 4 (Orn; șîs ~l săpăcililor, uli roșu) Șorecar (Buteo buteo zimmermannae). 5 (Orn; îs) ~l balcanic Pasăre asemănătoare uliului, dar mai mică, cu spatele bmn și pântecele roșu-ruginiu (Accipiter gentilis marginatus). 6 (Orn; îs) ~ cu picioare scurte (sau scund) Pasăre cu spatele cenușiu-albăstrui și cu partea ventrală albă, cu dungi transversale ondulate roșii-ruginii Si: ulișor (3), (reg) corni cu picioare scurte, păsărar (Accipiter badius brevipes). 7 (Orn; îs) Uli de apă Gaie (Milvus milvus milvus). 8 (Orn; îs) ~ de baltă (sau încălțat, de porumbei) Șorecar (Buteo lagopus lagopus). 9 (Orn; îs) Uli mare Șorecar (Buteo rufinus rufinus). 10 (Orn; îs) Uli roșu (sau vulpin) Șorecar (Buteo buteo vulpinus). 11 (Orn; îs) ~l roșu Șorecar roșu (Buteo desertorum). 12 (Orn; îs) ~l alb (sau ~l stepelor, de câmp, palid) Șorecar (Circus macrourus). 13 (Orn; șîs ~ de trestie (sau de stuf, de baltă) Șorecar (Circus aeruginosus aeruginosus). 14 (Orn; îs) ~l vânăt (sau alb) Pasăre asemănătoare cu uliul alb, cu spatele cenușiu și cu pântecele alb-gălbui cu pete brune Si: gaie vânătă, herete vânăt, herete de câmp, (reg) viorete (Circus cyaneus cyaneus). 15 (Orn; îs) ~ sur (sau cenușiu) Șorecar (Circus pygargus). 16 (Orn; îs) Uli de stânci Pajură (Aquila chrysaetos). 17 (Orn; șîs ~ vânăt, ~l rândunelelor, uli păsărar) Șoim (Falco subbuteo subbuteo). 18 (Orn; îs) -l vrăbiilor, (reg) uli de vrăghii Șoim (Falco columbarius aesalon). 19 (Orn; îs) Uli de pasăre (sau vrăbier, de seară) Vindereu (Falco tinnuncidus). 20 (Orn; reg; îs) Uli broscar Șerpar (Circaetus gallicus gallicus). 21 (Orn; reg; îs) ~ mic (sau ~ de la șuri) Sfrâncioc de iarnă (Lanius execubitor). 22 (Orn; reg; îf huliu) Huhurez (Syrnium aluco). 23 (Orn; reg; îs) ~l șerpilor Pasăre nedefinită mai îndeaproape. 24 (Orn; reg; îs) Uli coadă lungă Pasăre nedefinită mai îndeaproape. 25 (Pop) Bărbat curajos. 26 (Reg; șîcs de-a ~, de-a ~ cu găina, de-a ~ cu cloșca, d-a cloșca cu ~, de-a ~ cu gaia, d-a mama cu ~) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape Si: cloșca, de-a puia gaia. 27 (Reg; îf uli) Zmeu.

ului¹ sm vz uliu

❍ALI (alesc) vb. intr. Olten (WG.) A se grăbi (👉 HALI) [ală]

ULIU, ulii, s. m. Gen de păsări răpitoare de zi, mari și puternice, din familia acvilidelor, care atacă păsări și mamifere mici (Accipiter); pasăre din acest gen. ◊ Uliu-păsăresc = păsărar (2) (Accipiter nisus). – Din magh. ölyü.

HALI, halesc, vb. IV. Tranz. (Familiar; și în forma hăli) A mînca (repede și lacom); a înșfăca cu lăcomie, a înghiți. Vede... un boț de mămăligă. Atunci bucuria dracului! o dat-o și hălește și nu zice nemica. CREANGĂ, P. 145. – Variantă: hăli vb. IV.

HĂLI vb. IV v. hali.

ULEU s. m. v. uliu.

ULIU, ulii, s. m. Nume dat mai multor păsări răpitoare de talie mare, care atacă păsările și unele mamifere mici (Accipiter). S-au răpezit ca ulii pe stîrv, asupra noastră, a săracilor. STANCU, D. 103. Trenul... aleargă... Speriind toți ulii pe cîmpii deșarte. D. BOTEZ, P. O. 95. Uliul rîndunelelor însă, măcar că el dintre toate paserile adunate era cel mai mic... știindu-se că e mai sprinten și mai ghibaci dintre toate, nu voi nicidecum să se supuie hotărîrii obștești. MARIAN, O. I 134. – Variante: (regional) uli, uli (MARIAN, O. I 121, ALECSANDRI, P. III 119, TEODORESCU, P. P. 149), uleu, ulei (DELAVRANCEA, A. 12, id. O. II 164, ALEXANDRESCU, P. A. 122), s. m.

ULEU s. m. v. uliu.

A HALI ~esc intranz. fam. A consuma hrană pentru a-și menține existența; a mânca. /<țig. halo

ULIU ~i m. Pasăre sedentară răpitoare, de talie medie, cu ciocul coroiat, cu gheare lungi, curbate, cu aripi late și scurte, rotunjite și cu coadă lungă; erete; coroi. /< ung. ölyü

uliu m. 1. specie de șoim foarte îndrăzneț, răpindu-și prada chiar în fața oamenilor (Astur palumbarius): uliul se numește în Munt. cobeț și erete, în Mold. coroiu și hărău, în Tr. bodiu, iar în Buc. găinar și porumbar; 2. fig. viteaz: ulii din Soroca AL.; 3. (de-a) un joc de copii. [Ung. ÖLYÜ].

uléŭ, V. ulĭ.

hali (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halesc, 3 sg. halește, imperf. 1 haleam; conj. prez. 1 sg. să halesc, 3 să halească

uliu [liu pron. lĭu] s. m., art. uliul; pl. ulii, art. uliii (desp. -li-ii)

hali (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halesc, imperf. 3 sg. halea; conj. prez. 3 să halească

uliu [liu pron. lĭu] s. m., art. uliul; pl. ulii, art. uliii (-li-ii)

hali vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halesc, imperf. 3 sg. halea; conj. prez. 3 sg. și pl. halească

uliu s. m. [-liu pron. -liu], art. uliul; pl. ulii, art. uliii (sil. -li-ii)

uliu (2 sil.), pl. ulii

uliu, ulii pl., uliii pl. a.

HALI vb. v. consuma, mânca.

ULIU s. 1. (ORNIT.; Accipiter) erete, (reg.) gaie, hârău. 2. (ORNIT.; Accipiter nisus) coroi, păsărar, ulieș, ulișor, uliuț. 3. (ORNIT.; Astur palumbarius) erete, (reg.) cobăț, găinar, hârău, porumbar. 4. (ORNIT.) uliu-de-trestie (Circus aeruginosus) = (reg.) șorecar. 5. uliul-și-porumbeii = cloșca-cu-pui, puia-gaia, (reg.) puișorii (pl. art.), baba-gaia, mama-gaia. (Jocul de copii numit ~.)

hali vb. v. CONSUMA. MÎNCA.

ULIU s. 1. (ORNIT.; Accipiter) erete, (reg.) gaie, hîrău. 2. (ORNIT.; Accipiter nisus) coroi, (pop.) păsărar, ulieș, ulișor, uliuț. 3. (ORNIT.; Astur palumbarius) erete, (reg.) cobăț, găinar, hărău, porumbar. 4. (ORNIT.) uliu-de-trestie (Circus aeruginosus) = (reg.) șorecar. 5. uliul-și-porumbeii = cloșca-cu-pui, puia-gaia, (reg.) puișorii (pl. art.), baba-gaia, mama-gaia. (Jocul de copii numit ~.)

hali (halesc, halit), vb. – A mînca, a înfuleca, a se ghiftui. Țig. ha-, part. halo „a mînca” (Vasiliu, GS, VII, 116; Graur 159; Juilland 166). – Der. haleală, s. f. (mîncare); halap, s. m. (mîncău); halie, s. f. (foame); haleaos, s. n. (mîncare); halos, adj. (mîncău); nehalit, adj. (flămînd). Cf. țig. sp. jalar „a mînca”, jallipen „mîncare” (Besses 92; Claveria 126). Sînt cuvinte familiare sau de arg.

uliu (-ii), s. m. – Șoim, coroi, vindereu (Astur palumbarius, Accipiter nisus, Buteo vulgaris, Archibuteo lagopus, Circus aeruginosus, C. cyaneus). – Var. uli, uleu. Mag. ölyü (Cihac, II, 536; Gáldi, Dict., 186). Se folosește, în forme mai mult sau mai puțin diferite, pentru una sau alta dintre aceste specii; ulieș, s. m.; uliga(n)ie, s. f.; uligan, s. m.; uliuț, s. m.

hali, halesc, vb. IV (pop.) 1. a fura, a șterpeli. 2. a înghiți repede și lacom; a mânca, a hălpăcăi. 3. (la jocul cu mingea) a arunca și prinde mingea (cuiva). 4. a bate (pe cineva).

hali, halesc v. t. 1. a mânca (mai ales lacom și repede) 2. (fig.) a prinde, a captura. 3. (fig.) a învinge.

hăli, hălesc v. t. (intl.) a fura.

nu halesc! expr. (înv.) nu mă las trișat (la jocul de cărți)!

uliu, ulii s. m. (intl.) procuror.