TUTU, tutuuri, s. n. Costum de dans pentru balerine (în dansul clasic), făcut din mai multe fuste suprapuse scurte și transparente. [Pr.: tütü] – Din fr. tutu.

tutu sn [At: DEX / P: tü-tü / E: fr tutu] Costum de dans pentru balerine (în dansul clasic), făcut din mai multe fuste din tul, scurte și încrețite.

TUTU, tutuuri, s. n. Costum de dans pentru balerine (în dansul clasic), făcut din mai multe fuste suprapuse scurte și transparente. [Pr.: tütü] – Din fr. tutu.

TUTU s.n. Fustă din tul scurtă și încrețită (purtată de dansatoare, de balerine). [Pron. tü-tü. / < fr. tutu].

TUTU [TÜTÜ] s. n. costum de scenă purtat de dansatoare, de balerine, din mai multe fuste din tul, scurte și încrețite, suprapuse. (< fr. tutu)

tutu s. n. ◊ „Azi le-au luat locul simplitatea, asceza chiar. Celebra «tutu» (fustă încrețită de tul) e acum înlocuită cu maioul colant și salopeta de lucru.” Cont. 8 II 74 p. 12. ◊ „Un «policier» în «tutu» – cum l-au numit cronicarii de specialitate. În imagine – o scenă din spectacolul coregrafic «Le Concours».” R.lit. 23 V 85 p. 22 [pron. tütü] (din. fr. tutu; DEX, DN3; cuvântul este mai vechi în rom.)

tut², ~ă [At: SCRIBAN, D. / Pl: tuți, ~e / E: ger Tute] (Reg) 1-2 smf, a (Persoană) slabă de minte Si: prostănac, tont (1-2), (reg) tutălău (1). 3-4 smf, a (Persoană) lipsită de îndemânare Si: nătâng. 5 sf Persoană leneșă. 6 sf Persoană neîngrijită. 7 sf Persoană plină de răutate. 8 sf Persoană care vorbește prea mult. 9 sf Câine leneș. 10 sf Câine slab Si: (pop) javră.

tut¹ sn [At: ALR I, 1458/129 / Pl: ~uri / E: fo] (Reg) Bucium¹ (1).

țâțu i vz țuțu

țoață² sf vz țuț

țoț sm vz țuț

țoță sf vz țuț

țuț [At: ȘEZ. VI, 84 / V: (reg) ~ă (Pl: ~e), țoță, țoață sf, țoț (Pl: țoți) sm / Pl: ~uri / E: nct] 1 sn (Reg) Excrescență cărnoasă. 2 sn (Reg; d. arșice; îe) A sta ~ A sta vertical. 3 sn (Reg; îe) A lăsa (pe cineva) ~ A înșela pe cineva în așteptări. 4 sn (Reg; îae) A lăsa pe cineva uluit. 5 sn (Reg; îae) A-i lua cuiva totul, sărăcindu-l. 6 sn (Reg; îe) A rămâne ~ A rămâne foarte mirat. 7 sn (Reg; îae) A rămâne foarte sărac. 8 sn (Reg; îae) A rămâne foarte singur. 9 sfm (Olt; îf țuță, țoță, țoț) Grămadă de strujeni Si: (reg) ciuclă (4), surlă. 10 sf (Olt; îf țoță) Grămadă mare de coceni de porumb. 11 smf (Pop; îf țoț, țoață; csnp) Grămadă. 12 sf (Reg; îf țuță, țoță, țoață) Adăpost mobil (din scânduri, paie, stuf etc.) la câmp. 13 sf (Reg; îaf) Colibă mică, de formă conică, în care se adăpostesc ciobanii.

țuță sf vz țuț

țuțu [At: ALR II/I MN 71, 2 659/836 / V: țâțu / Pl: (4) ~ri / E: fo] 1 i (Olt; Mun; rep) Cuvânt cu care se însoțește datul în leagăn, săltatul pe genunchi etc. Si: huța. 2 i (Olt; Mun; îe) A da (pe cineva) ~ A legăna pe cineva. 3 i (Reg; cu valoare verbală; îf țâțu) Nani. 4 s (Mun) Leagăn în care se balansează cineva Si: (reg) țițeică¹ (4).

ȚUȚ, țuțuri, s. n. (Regional) Proeminență cărnoasă. Ia puiul și-i arde țuțul (moțul) acela de carne în vîrf. ȘEZ. VI 84.

tut, -ă adj. (cp. cu tont, după fonetizmu sîrbesc și rusesc, care preface pe on în u). Maram. Tont.

tutu (fr.) [pron. fr. tütü] s. n., pl. tutu-uri [pron. tütüurⁱ]

tutu (fr.) [pron. tütü] s. n., art. tutu-ul; pl. tutu-uri

tutu s. n. [pron. fr. tütü], art. tutuul; pl. tutuuri

țuț² (reg.) s. n., pl. țuțuri

țuț (reg.) s. n., pl. țuțuri

tut adj. m., pl. tuți; f. sg. tută, pl. tute

țuț s. n., pl. țuțuri

țuțu interj.

țuț adv. – Păcălit, tras pe sfoară. Creație expresivă, care se bazează pe ideea de „ascuțit”. Imaginea trebuie să fie aceea de bot, ca în expresia cu buzele umflate, sau a pune cioc „a înșela”. Cf. toate cuvintele cu aceeași consonanță care traduce aceeași idee de „vîrf”, țiglă, țîță, țugu, țurcă. – Der. țuță (var. Olt. țoță), s. f. (stog, claie, morman); țuțui(a), vb. ( a face vîrf, a vîrfui; refl., a se cățăra, a se cocoța); țuțui, s. n. (vîrf, pisc), cf. țugui; țuțul, s. n. (Arg., penis); țuțuian, s. m. (muntean, nume care se dă în Munt. transilvănenilor; cioban, țăran; mitocan); țuțuiancă, s. f. (transilvăneancă; un anumit dans popular); țuțuienesc, adj. (transilvan; muntean); țuțura, vb. (Trans., a se lua de ciuf, a se părui); țuțuroi (var. țuțur), s. n. (țurțur; robinet), cf. țurțur; țunțurliu, adj. (încîlcit, mîzgălit).

Țuțu, -l v. Țîță II 1.

a lăsa țuț (pe cineva) expr. (intl.) 1. a-i fura (cuiva) totul. 2. a lăsa (pe cineva) fără un ban. 3. a înșela (pe cineva), a păcăli (pe cineva). 4. a uimi (pe cineva), a ului (pe cineva).

tut, -ă, tuți, -e, adj. (reg.) 1. prost, tont. 2. leneș, prăpădit, rău, murdar.

tut, -ă, tuți, -te, (tutuluc), adj. (reg.) Prost, tont. (Maram.). – Cf. tont (Scriban); din germ. Tute „claxon, trompetă” (MDA).

tut, -ă, tuți, -te, adj. – (reg.) Prost, tont (Țiplea, 1906). (Maram.). – Cf. tont (Scriban); din germ. Tute „claxon, trompetă” (MDA).

tut, -ă, adj. – Prost, tont (Țiplea 1906). – Din germ. Tute.