țuțu [At: ALR II/I MN 71, 2 659/836 / V: țâțu / Pl: (4) ~ri / E: fo] 1 i (Olt; Mun; rep) Cuvânt cu care se însoțește datul în leagăn, săltatul pe genunchi etc. Si: huța. 2 i (Olt; Mun; îe) A da (pe cineva) ~ A legăna pe cineva. 3 i (Reg; cu valoare verbală; îf țâțu) Nani. 4 s (Mun) Leagăn în care se balansează cineva Si: (reg) țițeică¹ (4).

țâțu i vz țuțu

țuțu interj.