7 intrări
52 de definiții

Explicative DEX

TĂTUȚ s. m. v. tătuță.

TĂTUȚĂ s. m. (Pop.) Tătic. [Var.: tătuț s. m.] – Tată + suf. -uță.

TU2, tute, s. f. Instrument în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și scoate țevile rămase accidental în gaura unei sonde. – Din fr. tute.

TU2, tute, s. f. Instrument în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și scoate țevile rămase accidental în gaura unei sonde. – Din fr. tute.

TU1, tute, s. f. (Pop.) Persoană care vorbește vrute și nevrute; p. ext. prostănac, tont. – Et. nec.

ȚUȚ, țuțuri, s. n. (Reg.) 1. Proeminență sau excrescență cărnoasă. 2. (Adverbial; în expr.) A rămâne țuț = a rămâne uluit, mirat peste măsură. – Et. nec.

ȚUȚ, țuțuri, s. n. (Reg.) 1. Proeminență sau excrescență cărnoasă. 2. (Adverbial; în expr.) A rămâne țuț = a rămâne uluit, mirat peste măsură. – Et. nec.

tătuț sm [At: LB / V: (reg) ~ă, tut, tuță / Pl: ~i / E: tată + -uț] (Hip) 1-2 (Pop) Tată (1-2). 3 (Reg) Tată (35). 4 (Îvr) Termen cu care cineva se adresează preotului Si: părinte. 5 (În limbajul soldaților) Tătuc (6).

tătuță sm vz tătuț

tut2, ~ă [At: SCRIBAN, D. / Pl: tuți, ~e / E: ger Tute] (Reg) 1-2 smf, a (Persoană) slabă de minte Si: prostănac, tont (1-2), (reg) tutălău (1). 3-4 smf, a (Persoană) lipsită de îndemânare Si: nătâng. 5 sf Persoană leneșă. 6 sf Persoană neîngrijită. 7 sf Persoană plină de răutate. 8 sf Persoană care vorbește prea mult. 9 sf Câine leneș. 10 sf Câine slab Si: (pop) javră.

tut1 sn [At: ALR I, 1458/129 / Pl: ~uri / E: fo] (Reg) Bucium1 (1).

tu1 sf [At: NOM. MIN. I, 44 / Pl: ~te / E: fr tute, ger (Fang)tute] 1 Instrument în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și a scoate țevile rămase accidental în gaura unei sonde. 2 Vas din material refractar în care se topesc minereurile pentru analiza pe cale uscată.

tuț2 sm vz tătuț

tuță sm vz tătuț

țoață2 sf vz țuț

țoț sm vz țuț

țoță sf vz țuț

țuț [At: ȘEZ. VI, 84 / V: (reg) (Pl: ~e), țoță, țoață sf, țoț (Pl: țoți) sm / Pl: ~uri / E: nct] 1 sn (Reg) Excrescență cărnoasă. 2 sn (Reg; d. arșice; îe) A sta ~ A sta vertical. 3 sn (Reg; îe) A lăsa (pe cineva) ~ A înșela pe cineva în așteptări. 4 sn (Reg; îae) A lăsa pe cineva uluit. 5 sn (Reg; îae) A-i lua cuiva totul, sărăcindu-l. 6 sn (Reg; îe) A rămâne ~ A rămâne foarte mirat. 7 sn (Reg; îae) A rămâne foarte sărac. 8 sn (Reg; îae) A rămâne foarte singur. 9 sfm (Olt; îf țuță, țoță, țoț) Grămadă de strujeni Si: (reg) ciuclă (4), surlă. 10 sf (Olt; îf țoță) Grămadă mare de coceni de porumb. 11 smf (Pop; îf țoț, țoață; csnp) Grămadă. 12 sf (Reg; îf țuță, țoță, țoață) Adăpost mobil (din scânduri, paie, stuf etc.) la câmp. 13 sf (Reg; îaf) Colibă mică, de formă conică, în care se adăpostesc ciobanii.

țuță sf vz țuț

ȚOȚĂ (pl. -țe) sf. Olten. 🚜 Grămadă, glugă (de 8-10 snopi) de coceni.

ȚUȚĂ (pl. -țe) sf. 🚜 Olten. = ȚOȚĂ.

TĂTUȚĂ s. m. (Reg.) Tătic. – Tată + suf. -uță.

TU1, tute, s. f. (Reg.) Persoană care vorbește vrute și nevrute; p. ext. prostănac, tont. – Et. nec.

TĂTUȚĂ s. m. Diminutiv al lui tată. 1. v. tată (1). Într-un rînd, m-a luat cu el tătuța, ș-am umblat mult prin pădure, și eu stăteam în șa dinaintea lui. SADOVEANU, O. VII 22. Nu, tătuță! Nu s-au aprins... girezile. C. PETRESCU, R. DR. 252. Adio, tătuță... Să nu-ntîrzii mult. ALECSANDRI, T. 1382. 2. v. tată (4). Bine, tătuțule, ca ce să fie asta, de n-am întîlnit... nici un suflețel de om? ISPIRESCU, L. 101. Îi primi bine, îi băgă în casă Și ei îi cerură întîi și-ntîi masă, Zicîndu-i: Tătuță, sîntem flămînzi tare. PANN, P. V. I 11.

TU1, tute, s. f. (Regional) Persoană care vorbește vrute și nevrute; prostănac, tont. Cîte tute, cîte mute. Toate au bărbat de frunte. ȘEZ. XXIII 7.

TU2, tute, s. f. Instrument, în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și a scoate materialele de formă tubulară rămase în gaura unei sonde.

ȚUȚ, țuțuri, s. n. (Regional) Proeminență cărnoasă. Ia puiul și-i arde țuțul (moțul) acela de carne în vîrf. ȘEZ. VI 84.

TĂTUȚĂ s. m. Tătucă. – Din tată + suf. -uță.

TU s.f. 1. Instrument în formă de cilindru, folosit pentru prinderea țevilor rămase în gaura sondei. 2. Vas din material refractar în care se topesc minereurile pentru analiza pe cale uscată. [< germ. (Fang)-tute].

TU s. f. 1. instrument în formă de cilindru, pentru prinderea țevilor rămase în gaura sondei. 2. vas din material refractar în care se topesc minereurile pentru analiza pe cale uscată. (< fr. tute)

tut, -ă adj. (cp. cu tont, după fonetizmu sîrbesc și rusesc, care preface pe on în u). Maram. Tont.

tútă f., pl. e (V. tut). Tel. Tureatcă, om prost orĭ ignorant: ce tută!

țóță f., pl. e (din aceĭașĭ răd. cu țuțuĭan, cĭoc, cĭucă ș. a., precum și cu alb. tsutsă, fetișoară). Gorj. Glugă (piramidă) de cocenĭ.

Ortografice DOOM

!tătuță (pop.) s. m., art. tătuța, g.-d. art. tătuței/lui tătuța, voc. tătuță/tătuțo

tu (pop.) s. f., g.-d. art. tutei; pl. tute

țuț2 (reg.) s. n., pl. țuțuri

tătuță/tătuț (pop.) s. m.

tu (pop.) s. f., g.-d. art. tutei; pl. tute

țuț (reg.) s. n., pl. țuțuri

tătuță/tatuț s. m., pl. tătuți

tut adj. m., pl. tuți; f. sg. tută, pl. tute

tu (persoană, instrument) s. f., pl. tute

țuț s. n., pl. țuțuri

Etimologice

țuț adv. – Păcălit, tras pe sfoară. Creație expresivă, care se bazează pe ideea de „ascuțit”. Imaginea trebuie să fie aceea de bot, ca în expresia cu buzele umflate, sau a pune cioc „a înșela”. Cf. toate cuvintele cu aceeași consonanță care traduce aceeași idee de „vîrf”, țiglă, țîță, țugu, țurcă.Der. țuță (var. Olt. țoță), s. f. (stog, claie, morman); țuțui(a), vb. ( a face vîrf, a vîrfui; refl., a se cățăra, a se cocoța); țuțui, s. n. (vîrf, pisc), cf. țugui; țuțul, s. n. (Arg., penis); țuțuian, s. m. (muntean, nume care se dă în Munt. transilvănenilor; cioban, țăran; mitocan); țuțuiancă, s. f. (transilvăneancă; un anumit dans popular); țuțuienesc, adj. (transilvan; muntean); țuțura, vb. (Trans., a se lua de ciuf, a se părui); țuțuroi (var. țuțur), s. n. (țurțur; robinet), cf. țurțur; țunțurliu, adj. (încîlcit, mîzgălit).

Enciclopedice

Tuț/ă, -escu v. Dimitrie III 2 1 și Statie 2.

Argou

a lăsa țuț (pe cineva) expr. (intl.) 1. a-i fura (cuiva) totul. 2. a lăsa (pe cineva) fără un ban. 3. a înșela (pe cineva), a păcăli (pe cineva). 4. a uimi (pe cineva), a ului (pe cineva).

tută, tute s. f. (reg.) femeie proastă

Sinonime

TĂTUȚ s. v. tăicuță, tătic.

tătuț s. v. TĂICUȚĂ. TĂTIC.

Arhaisme și regionalisme

tut, -ă, tuți, -e, adj. (reg.) 1. prost, tont. 2. leneș, prăpădit, rău, murdar.

țoță, țoțe, s.f. (reg.) grămadă de coceni.

tut, -ă, tuți, -te, (tutuluc), adj. (reg.) Prost, tont. (Maram.). – Cf. tont (Scriban); din germ. Tute „claxon, trompetă” (MDA).

tut, -ă, tuți, -te, adj. – (reg.) Prost, tont (Țiplea, 1906). (Maram.). – Cf. tont (Scriban); din germ. Tute „claxon, trompetă” (MDA).

tut, -ă, adj. – Prost, tont (Țiplea 1906). – Din germ. Tute.

Intrare: tătuță
substantiv masculin (M80)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tătuță
  • tătuța
plural
  • tătuți
  • tătuții
genitiv-dativ singular
  • tătuță
  • tătuții
  • tătuței
plural
  • tătuți
  • tătuților
vocativ singular
  • tătuță
  • tătuțo
plural
  • tătuților
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOOM 2
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tătuț
  • tătuțul
  • tătuțu‑
plural
  • tătuți
  • tătuții
genitiv-dativ singular
  • tătuț
  • tătuțului
plural
  • tătuți
  • tătuților
vocativ singular
  • tătuțule
  • tătuțe
plural
  • tătuților
tuță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: tut
tut adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tut
  • tutul
  • tutu‑
  • tu
  • tuta
plural
  • tuți
  • tuții
  • tute
  • tutele
genitiv-dativ singular
  • tut
  • tutului
  • tute
  • tutei
plural
  • tuți
  • tuților
  • tute
  • tutelor
vocativ singular
plural
Intrare: tută (obiect)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tu
  • tuta
plural
  • tute
  • tutele
genitiv-dativ singular
  • tute
  • tutei
plural
  • tute
  • tutelor
vocativ singular
  • tu
  • tuto
plural
  • tutelor
Intrare: tută (persoană)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tu
  • tuta
plural
  • tute
  • tutele
genitiv-dativ singular
  • tute
  • tutei
plural
  • tute
  • tutelor
vocativ singular
  • tu
  • tuto
plural
  • tutelor
Intrare: Tuță
Tuță nume propriu
nume propriu (I3)
  • Tuță
Intrare: țoță
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țoță
  • țoța
plural
  • țoțe
  • țoțele
genitiv-dativ singular
  • țoțe
  • țoței
plural
  • țoțe
  • țoțelor
vocativ singular
plural
țuță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țuț (s.n.)
țuț1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuț
  • țuțul
  • țuțu‑
plural
  • țuțuri
  • țuțurile
genitiv-dativ singular
  • țuț
  • țuțului
plural
  • țuțuri
  • țuțurilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuță
  • țuța
plural
  • țuțe
  • țuțele
genitiv-dativ singular
  • țuțe
  • țuței
plural
  • țuțe
  • țuțelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țoță
  • țoța
plural
  • țoțe
  • țoțele
genitiv-dativ singular
  • țoțe
  • țoței
plural
  • țoțe
  • țoțelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țoață
  • țoața
plural
  • țoațe
  • țoațele
genitiv-dativ singular
  • țoațe
  • țoaței
plural
  • țoațe
  • țoațelor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țoț
  • țoțul
plural
  • țoți
  • țoții
genitiv-dativ singular
  • țoț
  • țoțului
plural
  • țoți
  • țoților
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tătuță, tătuțisubstantiv masculin

  • 1. popular Diminutiv al lui tată. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Într-un rînd, m-a luat cu el tătuța, ș-am umblat mult prin pădure, și eu stăteam în șa dinaintea lui. SADOVEANU, O. VII 22. DLRLC
    • format_quote Nu, tătuță! Nu s-au aprins... girezile. C. PETRESCU, R. DR. 252. DLRLC
    • format_quote Adio, tătuță... Să nu-ntîrzii mult. ALECSANDRI, T. 1382. DLRLC
    • format_quote Bine, tătuțule, ca ce să fie asta, de n-am întîlnit... nici un suflețel de om? ISPIRESCU, L. 101. DLRLC
    • format_quote Îi primi bine, îi băgă în casă Și ei îi cerură întîi și-ntîi masă, Zicîndu-i: Tătuță, sîntem flămînzi tare. PANN, P. V. I 11. DLRLC
etimologie:
  • Tată + -uță. DEX '98 DEX '09

tu, tutesubstantiv feminin

  • 1. Instrument în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și scoate țevile rămase accidental în gaura unei sonde. DEX '09 DLRLC DN
  • 2. Vas din material refractar în care se topesc minereurile pentru analiza pe cale uscată. DN
etimologie:

tu, tutesubstantiv feminin

  • 1. popular Persoană care vorbește vrute și nevrute. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cîte tute, cîte mute. Toate au bărbat de frunte. ȘEZ. XXIII 7. DLRLC
etimologie:

țuț, țuțurisubstantiv neutru

regional
  • 1. Proeminență sau excrescență cărnoasă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ia puiul și-i arde țuțul (moțul) acela de carne în vîrf. ȘEZ. VI 84. DLRLC
  • chat_bubble (și) adverbial A rămâne țuț = a rămâne uluit, mirat peste măsură. DEX '98 DEX '09
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Exemple de pronunție a termenului „tuta” (7 clipuri)
Clipul 1 / 7