TURTUREA, turturele, s. f. Pasăre călătoare asemănătoare cu porumbelul, brună-roșcată pe spate și cu pete negre mărginite cu alb pe laturile gâtului (Streptopelia turtur). – Lat. turburella.

turturea sf [At: PSALT. HUR. 71^v/3 / V: (reg) torto~, ~terele, ~ulea, ~uă / Pl: ~ele, (reg) ~ere / E: ml turturella] 1 (Și, reg, îc ~-sălbatică, ~-plângătoare) Pasăre călătoare, mai mică decât porumbelul, brun-roșcată pe spate și cu pete negre tivite cu alb pe laturile gâtului Si: turturică (1), (îvr) turturelă, (reg) porumbel-sălbatic, porumbelul-lui-Noe, tură³, turtucă², turtură, turturiță, turturuță (Streptopelia turtur). 2 (Orn; reg; șîc ~-gugușea) Guguștiuc (Streptopelia decaocto). 3 (Bot; reg) Turtă (44) (Carlina acaulis). 4 (Bot; reg) Turtă (45) (Carlina vulgaris). 5 (Reg) Planta erbacee Saxifraga rocheliana.

TURTUREA, turturele, s. f. Pasăre călătoare asemănătoare cu porumbelul, brună-roșcată pe spate și cu pete negre mărginite cu alb pe laturile gâtului; turturică (Streptopelia turtur). – Lat. turburella.

TURTUREA, -ICĂ, turturele, s. f. Pasăre înrudită cu porumbelul, ceva mai mică decît acesta, cu pene de obicei cenușii, cu gîtul scurt și cu coada lungă (Streptopelia turtur). Dintr-un desiș din vale, vine pînă la noi un huruit dulce, înăbușit, de turturică. SADOVEANU, O. VII 216. I-auzi privighetorile ce haz fac. I-auzi turturelele cum se îngînă. CREANGĂ, P. 129. Fă-mă pui de turturea, Să mă duc la mîndra mea. HODOȘ, P. P. 57. ◊ Fig. Maman, cu-cu! – Cu-cu! turturica maichii! DELAVRANCEA, O. II 336.

TURTUREA ~ele f. Pasăre migratoare cu penaj cenușiu, asemănătoare cu porumbelul, dar mai mică, cu gâtul scurt, cu coada lungă și cu pete negre în jurul gâtului. [Art. turtureaua; G.-D. turturelei; Var. turturică] /<lat. turturella

turtureá și -rícă f., pl. ele (lat. tŭrturĕlla și -rĭlla, dim. d. tŭrtŭr; it. tórtora și tórtola, dim. tortorella și -lella; fr. tourterelle; sp. tórtola, dim. tortolilla. V. gărgăriță). O pasăre sălbatică din neamu porumbuluĭ, dar puțin maĭ mică (Are un gungurit particular și cam trist. E simbolu fidelitățiĭ în amor).

TURTURICĂ, turturele, s. f. Turturea. – Turturea + suf. -ică.

tortorea sf vz turturea

turterele sfp vz turturea

turtulea sf vz turturea

turtulică sf vz turturică

turtureauă sf vz turturea

turturică sf [At: ALR I, 1036/96 / V: (reg) ~ulică / Pl: ~rele, (reg) ~ici / E: turturea + ică] 1 (Orn) Turturea (1) (Streptopelia turtur). 2 (Orn; îc) ~-râzătoare sau ~-de-casă ori ~-de-India sau ~-cu-guler (ori, reg, ~cu-tercalău-la-gât) Specie de turturea (1) care trăiește în Asia Si: (reg) lucru-rău (Streptopelia risorius).

TURTURICĂ, turturele, s. f. (Ornit.) Turturea. – Turturea + suf. -ică.

turturică f. soiu de porumbiță dar mai mică, bună de mâncat. [Lat. TURTURILLA].

turturea/turturică s. f., art. turtureaua/turturica, g.-d. art. turturelei; pl. turturele, art. turturelele

turturea / turturică s.f., art. turtureaua / turturica, g.-d. art. turturelei; pl. turturele

!turturică s. f., g.-d. art. turturelei; pl. turturele

turturică v. turturea

turturică, -rele.

TURTUREA s. (ORNIT.; Streptopelia turtur) porumbel sălbatic, (reg.) porumbelul lui Noe.

TURTUREA s. (ORNIT.; Streptopelia turtur) porumbel sălbatic, (reg.) porumbelul lui Noe.

turturea (-ele), s. f. – Porumbel-sălbatic, turtucă (Columba turtur). – Var. Trans. turtură, turturică. Mr. túrtură, turtúră, megl. túrtură, tărtură. Lat. turtŭrem (Pușcariu 1779), prin intermediul dim. turturĕlla (Pușcariu 1480; REW 9010), cf. it. tortorella, fr. tourterelle, sau mai probabil direct, cf. it. tortola, sp. tórtola, alb. turtulj. Turturea, ca și turturică, poate fi un dim intern de la turtură, formă rară, abia păstrată (cf. Lacea, Dacor., II, 625; Tiktin presupune dimpotrivă că turtură este formație regresivă, de la turturea). – Der. turturel (var. turturoi), s. m. (bărbătușul turturelei). Din rom. provine bg. turturica (Capidan, Raporturile, 218).

TURTUREA 1. Turturescu act. 2. Torturești s (Glos).