turtire sf [At: DRLU / Pl: ~ri / E: turti] 1 Deformare a unui obiect prin lovire, apăsare, comprimare, până când acesta ia o formă lățită, întinsă, ca o turtă (1) Si: (reg) turtitură (1). 2 Strivire (a cuiva sau a ceva) Si: (reg) turtitură (2). 3 (Pfm; fig) Pierdere a forțelor, a energiei Si: vlăguire. 4 (Pfm; fig) Pierdere a curajului, a elanului Si: descurajare. 5 (Pfm; fig) Îmbătare cu alcool.

TURTÍRE, turtiri, s. f. Acțiunea de a (se) turti.

turti [At: ANON. CAR. / Pzi: ~tesc / E: turtă] 1-2 vtr A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare, căpătând o formă lățită, întinsă, ca o turtă (1) Si: (reg) a (se) plahniți, a (se) târși¹ (5-6). 3 vt A strivi (pe cineva sau ceva), accidentând. 4 vt (Pop; pex) A ucide prin strivire sau prin zdrobirea capului. 5 vt (Pfm; fig) A bate pe cineva foarte tare. 6 vt (Pfm; fig) A nimici (pe cineva sau ceva) Si: a distruge. 7 vt (Pfm; fig) A depăși pe cineva în pricepere, cunoștințe etc. 8 vt (Pfm; fig) A învinge pe cineva într-o discuție. 9 vt (Pfm; fig; c. i. bani) A cheltui (7). 10-11 vtr (Pfm; fig) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia Si: a (se) vlăgui, (pop) a (se) blegi. 12-13 vtr (Pfm; fig) A face să-și piardă sau a-și pierde curajul, elanul Si: a (se) descuraja. 14-15 vtr (Pfm; fig) A (se) îmbăta foarte tare.

TURTÍ, turtesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma (prin lovire, apăsare, tescuire) făcînd să capete o formă lățită ca o turtă; a strivi cu o lovitură (și a ucide). Copiii gălăgioși se strînseseră la căldură; pe-alocuri, unii își turteau nasurile de geamurile murdare. SADOVEANU, O. IV 170. Mîinile mari, noduroase, sprijineau capela pe genunchi... înfricoșate parcă să n-o turtească. REBREANU, R. I 67. Turti cu necaz mucul unei țigări... de buza ceștii. BART, S. M. 85. Buzduganul se-nvîrtea, Ca un vultur s-abătea, Pe păgîni îi și turtea. ALECSANDRI, P. III 416. ◊ Fig. Se bucura că sărbătorește anul nou cu părinții și rudele în casa mică, pe care case mari au înghesuit-o cu vremea și au turtit-o. PAS, Z. I 77. ◊ Expr. A-i turti (cuiva) fesul v. fes. ◊ Refl. Luînd buzduganul, îl aruncă în slava cerului și, cînd căzu jos, se turti. ISPIRESCU, L. 139. Dete-n sabii să se taie: Sabia mi se turtea. TEODORESCU, P. P. 32. 2. Tranz. Fig. A distruge, a prăpădi, a nimici. Ce mai de-a cumpărături... dar și bani mulți am turtit. CONTEMPORANUL, VI 24. 3. Refl. Fig. A se muia, a-și pierde vlaga. Bea de se turtește și cocă se face. PANN, P. V. I 164.

A TURTÍ ~ésc tranz. 1) A face să se turtească; a strivi; a chiflici. 2) fig. (despre treburi, griji etc.) A apăsa peste măsură, doborând. /Din turtă

A SE TURTÍ mă ~ésc intranz. 1) A pierde forma (prin apăsare, presare, strângere etc.); a se strivi. 2) fig. fam. A se îmbăta peste măsură; a se face turtă. /Din turtă

turtì v. 1. a face turtă, a lăți prin apăsare; 2. fam. a se îmbăta rău.

turtésc v. tr. (d. turtă). Lățesc pin apesare: mĭ-aĭ turtit fesu (V. fes). Fig. Iron. Prefac în turtă pin bătaĭe: fugĭ de aicĭ, că te turtesc! Zdrobesc pin știință, pin glorie: acest poetastru a fost turtit de un poet. Îmbăt răŭ: vinu cel vechĭ îl turtise.

turtíre s. f., g.-d. art. turtírii; pl. turtíri

turtíre s. f., g.-d. art. turtírii; pl. turtíri

turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă

turtí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 sg. și pl. turteáscă

TURTÍRE s. v. strivire.

TURTIRE s. stîlcire, strivire, zdrobire, (rar) zdrobeală, (pop.) stropșire, zobire, (înv.) stropșitură. (~ unei insecte.)

TURTÍ vb. v. ameți, blegi, chercheli, îmbăta, moleși, muia, turmenta.

TURTÍ vb. 1. v. strivi. 2. v. teși.

turti vb. v. AMEȚI. BLEGI. CHERCHELI. ÎMBĂTA. MOLEȘI. MUIA. TURMENTA.

TURTI vb. 1. a stîlci, a strivi, a zdrobi, (pop.) a stropși, a zobi, (înv. și reg.) a struci, (Ban. și Transilv.) a zdroși, (înv.) a zdruncina. (A ~ ceva dintr-un pumn.) 2. a teși, (reg.) a tîrși. (A ~ un obiect.)