TUR², tururi, s. n. (Fam.) Parte a pantalonilor care acoperă regiunea dorsală a corpului; p. ext. partea dorsală a corpului omenesc. – Din sb. tur.

TUR¹, tururi, s. n. 1. Mișcare circulară a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuată până la revenirea în punctul de plecare; înconjur; (sport) distanță egală cu lungimea pistei, considerată de la punctul de plecare al sportivului; mișcare liniară pe un traseu, cu revenirea la punctul de plecare; tură¹ (2). ◊ Tur-retur sau tur și retur = dus și întors, plecare și sosire. Tur de orizont = observare succesivă, cu un instrument optic sau cu ochiul liber, a unei regiuni, a unei porțiuni de teren etc., de obicei cu scopul de a întocmi un plan, o schiță etc.; fig. privire de ansamblu asupra unei probleme. ◊ Expr. A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. 2. Plimbare scurtă pe un anumit traseu; raită. ♦ Acțiune, inițiativă, întreprindere care cere efort, perseverență, îndemânare. Un tur de forță. 3. Parte dintr-o competiție sportivă organizată după anumite norme, constând dintr-un șir de etape, care reprezintă prima jumătate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în cursul căreia se parcurge un circuit pe distanță lungă, cu scurte opriri. 4. (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie, pe rând, cărțile. [Pl. și: ture] – Din fr. tour.

tur¹ [At: ALR II, 5753/27 / E: fo] 1-2 sn, i (Reg) (Cuvânt care) imită cântecul caracteristic turturelei. 3 i (Mun; rep) Strigăt cu care se cheamă păsările de curte la mâncare.

tur² sn [At: COSTINESCU / V: -ă sf / Pl: ~uri, ~e / E: fr tour, ger Tour] 1 Mișcare circulară cu caracter periodic a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuată până la revenirea corpului în poziția inițială Si: învârtitură. 2 (Îs) ~ de orizont Observare succesivă, cu un instrument optic sau cu ochiul liber, a unei regiuni, a unei porțiuni de teren etc. (cu scopul de a întocmi un plan, o schiță etc.) până la revenirea în poziția de vizare a punctului de la care s-a pornit. 3 (Fig; îas) Privire de ansamblu asupra unei probleme. 4 (Spt) Distanță egală cu lungimea pistei, considerată de la punctul de plecare al sportivului. 5 Mișcare liniară pe un traseu, cu revenire la punctul de plecare Si: înconjur, ocol. 6-7 (Îljv) "-retur sau ~ și retur (Care este) dus și întors. 8 (Spt) Întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în cursul căreia se parcurge un circuit pe distanță lungă, cu scurte opriri. 9 (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie, pe rând, cărțile. 10 (Spt) Parte dintr-o competiție sportivă, organizată după anumite norme, constând dintr- un șir de etape, care reprezintă prima jumătate din totalul etapelor. 11 (Șîs ~ de forță) Acțiune care cere efort, perseverență, îndemânare. 12 (Pex; și îas) Întreprindere îndrăzneață. 13 (Cig; îe) A trage primul ~ de manivelă A începe turnarea unui film. 14 Plimbare scurtă pe un anumit traseu Si: raită. 15 (Îs) ~ de pistă Zbor pe un traseu dreptunghiular, executat în jurul aerodromului.

tur³ [At: CIHAC II, 427 / Pl: ~i sm, ~uri sn / E: srb tur] 1 sn (Pfm) Parte a pantalonilor care acoperă regiunea dorsală a corpului. 2 sn (Pfm; pex) Partea dorsală a corpului omenesc. 3 sn (Reg; îe) A se ține după ~ul cuiva A căuta protecția cuiva. 4 sn (Reg; îae) A se ține tot timpul după cineva. 5 sn (Reg; îae) A se linguși. 6 sn (Reg; îe) A-i țâțâi ~ul A fi îngrijorat. 7 sn (Reg; îae; șîe a-i pârâi ~ul) A tremura de frică. 8 sn (Reg; îe) A sta-n ~ A sta gata să răbufnească. 9 sn (Reg; îae) A fi pus pe ceartă. 10 sn (Reg; îae) A fi supărat. 11 sm (Reg) Bucată de pânză în formă de romb, care se coase la împreunarea celor doi craci ai izmenelor (sau a unor obiecte de îmbrăcăminte de forma acestora), pentru a le lărgi. 12 sm (înv; lpl) Ițari.

TUR², tururi, s. n. (Fam.) Parte a pantalonilor care acoperă regiunea dorsală a corpului; p. ext. partea dorsală a corpului omenesc. – Din scr. tur.

TUR¹, tururi, s. n. 1. Mișcare circulară a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuată până la revenirea în punctul de plecare; înconjur; (sport) distanță egală cu lungimea pistei, considerată de la punctul de plecare al sportivului; mișcare liniară pe un traseu, cu revenirea la punctul de plecare; tură¹ (2). ♦ Tur-retur sau tur și retur = dus și întors, plecare și sosire. Tur de orizont = observare succesivă, cu un instrument optic sau cu ochiul liber, a unei regiuni, a unei porțiuni de teren etc., de obicei cu scopul de a întocmi un plan, o schiță etc.; fig. privire de ansamblu asupra unei probleme. ◊ Expr. A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. 2. Plimbare scurtă pe un anumit traseu; raită. ♦ Acțiune, inițiativă, întreprindere care cere efort, perseverență, îndemânare. Un tur de forță. 3. Parte dintr-o competiție sportivă organizată după anumite norme, constând dintr-un șir de etape, care reprezintă prima jumătate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în cursul căreia se parcurge un circuit pe distanță lungă, cu scurte opriri. 4. (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie, pe rând, cărțile. [Pl. și: ture] – Din fr. tour.

TUR², tururi, s. n. (Familiar) Porțiune a pantalonilor bărbătești, care acoperă partea dorsală a corpului. N-avea decît o haină de soldat, veche și ruptă, și o pereche de nădragi zdrențuiți, cu turul atîrnînd prea jos. DUMITRIU, N. 6. S-a grăbit să-și șteargă degetele-i negre de turul șalvarilor. SADOVEANU, O. L. 34. Vă iau de turul izmenelor și vă arunc în foc. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 214.

TUR¹, tururi, s. n. 1. Mișcare circulară în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuată o singură dată pînă la revenirea în punctul de plecare; p. ext. mișcare liniară pe un traseu cu revenirea la punctul de plecare. Vă rog să-mi faceți onorul de a-mi acorda un tur de valț. ALECSANDRI, T. 1427. ♦ Tur de orizont = observare succesivă, cu ajutorul teodolitului, a diferitelor porțiuni caracteristice din jurul unui punct, pînă la revenirea lunetei în poziția de la care s-a plecat; fig. privire de ansamblu asupra unei probleme. Eri seară am făcut un interesant tur de orizont al situației. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 14/4. Tur de forță v. forță (I 1). Tur-retur = dus și întors, plecare și înapoiere. 2. Parte dintr-o competiție sportivă organizată după anumite norme, constînd dintr-un șir de etape care reprezintă prima jumătate din totalul etapelor. ♦ Întrecerea sportivă, mai ales la ciclism, în cursul căreia se parcurge un circuit de lungă distanță. 3. (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener, pe rînd, distribuie o singură dată cărțile. Cîtva timp s-au îndemnat toate patru una pe alta: «Mai facem un tur și ne ridicăm». GALAN, B. I 415.

TUR s.n. 1. Mișcare circulară sau liniară pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turație (2);; tură¹ (2). ♦ Tur-retur = dus și întors, plecare și sosire; tur de orizont = observare succesivă a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; tur de pistă = zbor pe un traseu dreptunghiular, executat în jurul aerodromului. ♦ A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. ♦ Plimbare scurtă, raită. ♦ (Liv.) Acțiune care cere îndemînare, agilitate, putere. ♦ Tur de forță = efort, întreprindere îndrăzneață. 2. (Sport) Parte dintr-un campionat cuprinzînd jumătate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în care se parcurge un circuit pe ditanță lungă. 3. (Tehn.) Mișcare circulară în jurul unui ax. 4. (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie cărțile, pe rînd. [Pl. -ruri, -re. / < fr. tour, cf. lat. turnus – instrument pentru întors].

TUR s. n. 1. mișcare circulară sau liniară pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turație (2); tură¹ (2). ♦ ~-retur = dus și întors, plecare și sosire; ~ de orizont = observare succesivă a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; ~ de pistă = zbor de pe un traseu dreptunghiular, în jurul aerodromului. ♦ a trage primul ~ de manivelă = a începe turnarea unui film. ◊ plimbare scurtă, raită. ♦ ~ de oraș = vizitare, cu un mijloc de transport, a unui centru de interes turistic. ◊ acțiune care cere îndemânare, agilitate, putere. ♦ ~ de forță = efort, întreprindere îndrăzneață. 2. (sport) prima parte dintr-un campionat, jumătate din totalul etapelor. ◊ întrecere sportivă (de ciclism), în care se parcurge un circuit pe distanță lungă. ♦ ~ de scrutin = (prima sau a doua) etapă a unor alegeri care se repetă. 3. (tehn.) mișcare circulară în jurul unui ax. 4. (la jocul de cărți) ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie cărțile, pe rând. (< fr. tour)

TUR² ~uri n. rar Parte a pantalonilor bărbătești care acoperă regiunea dorsală a corpului. /cf. sb. tur

TUR¹ ~uri n. 1) Mișcare circulară completă a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix; turație. 2) Mișcare liniară pe un anumit traseu cu revenire la punctul de plecare. ◊ ~ retur (sau ~ și retur) dus și întors. 3) Plimbare scurtă pe un anumit traseu. A face un ~. 4) Parte a unei competiții sportive, reprezentând jumatate din totalul etapelor acesteia. 5) Ciclu de partide în care fiecare partener distribuie pe rând cărțile de joc (până ajunge rândul iarăși primului jucător). /<fr. tour, germ. Tour

tur m. îndoitura nădragilor sub bată: cine caută gurii, îi se desgolesc turii PANN. [Serb. TUR].

tur n. 1. mișcare circulară: un tur de vals AL.; 2. preumblare mică: a face un tur prin oraș (= fr. tour).

1) tur n., pl. urĭ (sîrb. tur. V. tureac). Fundu pantalonilor saŭ izmenelor. – Și m. pl. (ca la Pan), dar tot cu înț. de un singur fund de pantalonĭ (eŭf. în locu altuĭ cuv.): cine caută guriĭ, i se desgolesc turiĭ (cine face lux de mîncare, sărăcește. It. grassa cucina, povertá vicina, bucătăria grasă, sărăcia vecină).

2) *tur n., pl. urĭ (fr. tour, învîrtitură, d. tourner, a întoarce). Învîrtitură, ocol: un tur la vals. Raĭtă, plimbare scurtă. – Pop. tură, pl. e saŭ ĭ.

tură⁴ sf vz tur²

țor i vz țur

țur i [At: SCRIBAN, D. / V: (1) țor, (2-3) țuri (A și: țuri) / E: fo] 1 (Adesea pronunțat cu „r” prelungit) Cuvânt care redă sunetul produs de căderea de la înălțime a unui șiroi de apă, a grăunțelor sau a nisipului. 2 (Reg; de obicei repetat sau pronunțat cu „r” prelungit; adesea întărit prin „tiucu”) Cuvânt cu care se cheamă păsările de curte, mai ales găinile. 3 (Reg; îf țuri; repetat) Cuvânt cu care se cheamă puii de găină. 4 (Reg; rep) Cuvânt care redă sunetele specifice scoase de țârâiac (1).

țuri² i vz țur

TOUR DE FORCE (fr.) = Mare meșteșug.

ȚUR! sau ȚURI! interj. Strigăt cu care se chiamă găinile ca să le dea mîncare.

ȚURI! 👉 ȚUR!

țur, interj. care arată scurgerea apeĭ, a grăunțelor, a nisipuluĭ ș. a. V. țuruĭ.

tur s. n., pl. tururi

tur s. n., pl. tururi

tur (mișcare circulara, parte a pantalonilor) s. n., pl. tururi

țur interj.

tur (tururi), s. n. – Învîrtire, ocol. Fr. tour. – Der. turaj, s. n. (mișcare giratorie), barbarism tehnic, folosit de Camil Petrescu.

tur interj. – Exprimă ideea de flecăreală. Creație expresivă, cf. dur, zur, hur, mor etc. – Der. turavura, adv. (vorbărie goală); turlu-burlu, adv. (nebunește); turui (var. torăi, torosi), vb. (a vorbi mult și repede, a durui; a gurlui porumbeii); turuială (var. turuitură), s. f. (vorbărie, trăncăneală); turlui, vb. (Mold., a suna, a cînta din...., a zornăi); turluitură, s. f. (Mold., sunet, murmur, zvon); turlac, adj. (amețit, zăpăcit, mai ales de băutură sau de somn), probabil în loc de *turulac, sau de *trulac, cf. trululu, mr. turlu „nebun” (după Șeineanu, II, 369, Tiktin și Candrea, din tc. torlak „ușuratic”; după Scriban, de la Turlaci, populație turanică din Basar.); turlăci, vb. (a ameți, a zăpăci).

tur (turi), s. m. – Fundul pantalonilor. Sb., cr. tur (Cihac, II, 427). Nu este clară eventuala legătură cu stur. Dacă aparține familiei sb. stura „rogojină de papură”, sturati „a cădea, a face să cadă”, sturac „cocean de porumb cu pănușă”, pare să reprezinte poate o rădăcină ca cea a lui stur < lat. stylum, care indică ideea de „coloană” sau de „cilindru gol”. În acest caz, prin aceeași familie ar trebui să se explice tureac (var. tureatcă), s. n. și f. (carîmb; ciorap fără talpă, pulpar). Următoarele ipoteze prezentate în această privință nu sînt convingătoare: în loc de trubeatcă, din sl. trąba, cf. trîmbă (Cihac, II, 427), soluție imposibilă fonetic; în legătură cu alb. trik (Philippide, II, 738); din v. germ. theobroch, gepig. *theubreki, de unde lat. med. tubroces (Diculescu 179; Diculescu, ZRPh., XLI, 425; Sandfeld 97); din mag. török, alb. *turek (Skok, ZRPh., XLIII, 101 și ZRPh., L, 252; REW 8967N); din lat. thylacus < gr. θύλαϰος (Densusianu, GS, I, 350; Rosetti, II, 82; Candrea).

tur, tură Scriban socotește că tură este o formă populară pentru tur, care e din fr. tour. DLRM explică nediferențiat pe tur și tură prin fr. tour și inserează la tur și expresia tur-retur. Dar aceasta nu există (nici nu poate exista) în franceză, ci e luata din germană (vezi p. 19); turnir șah se regăsește identic (mypa) în rusă și fără îndoială ține de acolo, paralel cu turn, care calciază fr. tour. Rămîne neclar pentru mine tură în expresia a lucra în tură, care de asemenea nu poate fi de origine franceză.

ȚUR interj. (Var.) Zur.

TUR DE PISTĂ zbor de școală deasupra unui aerodrom, cuprinzând următoarele elemente de pilotaj: decolarea, executarea virajelor și priza de aterizare.

TUR cf. sl. тoypъ „taur” și subst. tur. 1. Turul, Stanciu (13 – 15 B 42). 2. Tura, Dan (17 B IV 558). 3. Turea, B (Met 303); Turia din Rucăr (Sd X) și Turiia b. (16 B I 89). 4. Turicu, ard., act. 5. Turuș b. (Moț). 6. + -ova: Turova sătean (17 B III 100).

ȚUR- cf. interj. mold. țurrr, pt. a chema găinile. 1. Țura b. (17 B II 237); – Toader (Sur X). 2. Țuru, (Crăz 14); – Brat (Vr C 74). 3. Țuraina, olt. (17 B III 107); cf. subst. țurană (coastă de deal). 4. + -lea: Țurlea (Ard II; B-răz 47); v. și Chiril 5 Partea I.

TUR s. (fam.) fund. (~ul pantalonilor.)

TUR s. 1. (FIZ.) tură. (~ periodic al unui corp.) 2. înconjur. (Face un ~ al stadionului.) 3. raită, tură, (reg.) otrocol. (Fac un ~ prin oraș.) 4. pasă. (~ la jocul de cărți.)

TUR s. (fam.) fund. (~ul pantalonilor.)

TUR s. 1. (FIZ.) tură. (~ periodic al unui corp.) 2. înconjur. (Face un ~ al stadionului.) 3. tură. (Fac un ~ prin oraș.) 4. pasă. (~ la jocul de cărți.)