3 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare.

TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare.

tuna [At: ANON. CAR. / Pzi: tun, 3 -nă, (reg) ~nează; Cj 3 (reg) să tuie; Imt (reg) tui / E: ml tonare] 1 viim A se produce un tunet (1) Si: a trăsni1 (1). 2 viim (Pfm; îe) A ~t și i-a adunat Se spune despre oamenii care se întovărășesc fiindcă au aceleași defecte. 3 viim (Pop; îe) Unde dai și unde ~nă Se spune despre cineva care gândește într-un fel și vorbește altfel. 4 viim (Reg; îe) Unde ~nă și unde fulgeră Se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. 5 viu (Îvp; subiectul este „cerul”, „norii”, „Dumnezeu” etc.) A face să se producă tunetul (3) Si: a trăsni1 6 vt (Reg) A trăsni1 (3). 7 vt (Reg; mai ales în imprecații sau cu subiectul „Dumnezeu”, „Sfântul Petru”) A trăsni1 (6). 8 vt (Mar) A trăsni1 (9). 9 vt (Mar) A atinge ceva ușor. 10 vi (D. diferite surse de zgomot) A trăsni1 (13). 11 vi (Fam; d. glas, cuvinte, etc.) A răsuna puternic. 12 vi (Fam; d. oameni) A vorbi cu glas ridicat Si: a striga. 13 vi (Fam; îe) A ~ (și a fulgera) împotriva (sau contra) cuiva (sau a ceva) A vorbi cu multă vehemență împotriva cuiva (sau a ceva). 14 vi (Fam; îe) A ~ și a fulgera A fi furios. 15 vi (Fam; îae) A face scandal. 16 vt (Înv; c. i. ceea ce se rostește) A pronunța cu glas ridicat. 17 vt (Înv; c. i. ceea ce se rostește) A spune răspicat. 18 vi (Ban) A lătra. 19 vi (Înv) A trage cu tunul1 (8) sau (mai rar) cu alte arme de foc Si: (îvr) a tunări. 20-21 vt (Reg) A omorî (sau a răni) cu tunul1 (8). 22 vz (Îvp) A pătrunde undeva cu forța, pe neașteptate și cu mult zgomot Si: a năvăli. 23 vz (Pfm;îe) A-i ~ cuiva (ceva) în minte (sau în cap) A-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. 24 vi (Reg; îe) A-(i)cuiva soarele în cap A-l durea capul pe cineva. 25 vz (Reg;îe) A ~ în gălbenare A se îmbolnăvi de gălbenare. 26 vz (Reg;îe) A ~ în groapă A muri. 27 vt (Îvr; c. i. bani) A investi. 28-29 vti (Reg) A aduce ceva (sau a veni) la vale Si: a coborî. 30 vz (Reg) A pleca.

TUNÁ2, tun, vb. I. Intranz. (Regional) A intra, a pătrunde undeva pe neașteptate (și cu mult zgomot); a da buzna, a năvăli. Lasă ușa descuiată Să mai tun și eu vodată. MAT. FOLK. 1010. Tun în casă, focu-i stins, ies afară, lemne nu-s. ȘEZ. XII 153. Turcu-n casă că tuna Și vin roșu aducea, O ploschiță De-o vedriță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 489. ◊ (În imprecații) Tune dracu-n pielea lor! CĂLINESCU, E. O. I 108. ◊ Expr. A-i tuna cuiva ceva în minte (sau în cap) = a-i trece cuiva prin minte o idee neașteptată. A tuna în groapă = a muri. Să n-ai parte d-altă fată, Pînă n-oi tuna în groapă. HODOȘ, P. P. 133.

TUNÁ1, pers. 3 túnă, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce tunete în atmosferă; a se auzi tunetul bubuind. Dintr-un nor depărtat s-auzi tunînd. VLAHUȚĂ, O. A. 368. Să închid fereastra... curînd a să tune. NEGRUZZI, S. I 58. Dacă tună după Simion Stîlpnicul, e semn de toamnă lungă. ȘEZ. I 128. ◊ Expr. A tunat și i-a adunat, se spune despre oamenii care se întovărășesc avînd aceleași defecte. Moș Vasile era un cărpănos ș-un pui de zgîrie-brînză ca și mătușa Mărioara. Vorba ceea: «au tunat și i-au adunat». CREANGĂ, A. 50. (Despre persoane) A tuna și a fulgera v. fulgera (1). ◊ (Cu precizarea subiectului, care indică spațiul unde se produce tunetul) Năvalnic afară bate vînt. De-al fulgerelor vuiet văzduhurile tună. COȘBUC, P. I 141. Cerul tună, apa saltă clocotind. ALECSANDRI, P. A. 106. De-ar veni luna lui mai Să-mi aud cerul tunînd, Să văd norii fulgerînd. ANT. LIT. POP. I 72. 2. Tranz. impers. (Regional, mai ales în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. Vai, tuna-te-ar, lume rea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366. ◊ Intranz. (Cu precizarea subiectului) Tună, doamne, și trăsnește Tună-n cine despărțește Dulcea dragoste-nfocată. ALECSANDRI, P. P. 22. (Fig.) Poetul... să fulgere păcatul... Să tune-n mișelii. CONTEMPORANUL, I 205. Blăstemul țării tunînd să cadă Pe capul vostru nelegiuit. ALECSANDRI, P. II 120. 3. Intranz. (Despre diferite surse de zgomot) A vui, a bubui. Barnarul închis în canal de scînduri freamătă sub picioarele mele, fierbe, se zbate, tună. SADOVEANU, O. VIII 241. Stîncă... Ce din vîrf de munte saltă, Tună, se rostogolește. ALECSANDRI, P. II 15. ♦ (Despre glas, cuvinte etc.) A răsuna puternic. Acesta e! tună glasul directorului, punctînd încheierea cu un pumn în birou. C. PETRESCU, C. V. 133. Ca-ntr-un fund dogit de clopot tună-n gura lor cuvîntul, Și pe unde calcă dînșii se cutremură pămîntul. IOSIF, P. 63. ◊ (Impersonal) Și fuge el tot înainte și în urma lui tună: hoțule-i, nătărăule-i! CONTEMPORANUL, III 700. 4. Intranz. A trage cu tunul (sau, mai rar, cu alte arme de foc). Vine Din pistoale dînd Și din puști tunînd. SEVASTOS, N. 114. Urcînd douăsprezece tunuri mari într-un deal înalt, le îndreptă spre armia noastră și începu a tuna asupră-i. BĂLCESCU, O. II 87.

A TUNÁ pers. 3 túnă intranz. 1) A se produce un tunet (în urma unei descărcări electrice în atmosferă); a răsuna tunetul. 2) A produce un zgomot mare; a scoate un vuiet puternic. 3) fig. (despre oameni) A vorbi pe un ton ridicat; a striga; a țipa. ◊ ~ și a fulgera a-și descărca mânia prin țipete și strigăte. 4) înv. A trage cu tunul (sau cu o altă armă de foc). /<lat. tonare

tunà v. 1. se zice de bubuitul tunetului: tună și fulgeră; 2. se zice de orice sgomot asurzitor: a tuna cu tunurile; 3. (Banat și Oltenia) a veni deodată: brad incetinat, de unde ai tunat? POP. când în cas’ a tunat, împăratul o a ntrebat POP.; 4. a bate cu tunurile o redută: ambele părți începură a tuna una asupra alteia BĂLC.; 5. fig. a vorbi contra cu multă violență: a tuna împotriva abuzurilor. [Lat. TONARE; pentru sensul 3 (provincialism ardelenesc), cf. trăsnaie].

țu sf [At: BORZA, D. 97 / Pl: ? / E: mg dal csunya] (Bot; reg) Oreșniță (Lathyrus tuberosus).

2) tun, a v. intr. (lat. tŏnare, it. tonare, fr. tonner). 1. Impers. Se zice despre tunetu produs de noriĭ încărcațĭ de electricitate: tună și fulgeră. 2. Pers. Bubuĭ cu tunurile: Artileria tună. Fig. Răcnesc furios: cînd am tunat odată la el, a îngălbenit. Vorbesc contra cu vehemență: a tuna și a fulgera contra cuĭva, contra abuzurilor. Ban. Olt. Intru: tună’n sobă (intră’n odaĭe).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă

tuná vb., ind. prez. 3 sg. túnă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TUNÁ vb. 1. (Ban.) a durăi, a urla. (Plouă, fulgeră și ~.) 2. v. bubui.

TUNA vb. 1. (MET.) (Ban.) a durăi, a urla. (Plouă, fulgeră și ~.) 2. a bubui, a detuna, a dudui, a trăsni, a vui, (pop.) a răzbubui. (~ în depărtare.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tuná (-n, át), vb.1. A bubui, a asurzi. – 2. A trăsni. – 3. A intra, a pătrunde. – 4. (Trans.) A coborî, a veni de la munte. – 5. A bate tunul. – Megl. tuna, tunari. Lat. tŏnāre (Pușcariu 1771; REW 8778), cf. it. tonare, prov., cat., sp. tronar, fr. tonner, port. troar. Semantismul sensurilor 3 și 4 nu este clar, cf. tuli.Der. tun, s. n. (înv., tunet; gură de foc de artilerie; Arg., furt prin efracție; adv., cu putere), postverbal sau din lat. tŏnus (Pușcariu 1643); tunaci, adj. (Banat, agresiv, îndrăzneț); tunar, s. m. (artilerist, servant de tun); tunări, vb. (a trage cu tunul), rar; tunărie (var. tunărime), s. f. (artilerie, mulțime de tunuri); tunător, adj. (care tună puternic); tunet, s. n. (zgomot puternic, bubuit; canalul tunului), cu suf. -et, ca sunet de la suna, răcnet de la răcni etc. (după Diez, Gramm., I, 208 Tiktin și Candrea, din lat. tŏnĭtru).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a tuna și a fulgera expr. a fi foarte furios; a face scandal.

a tunat și i-a adunat expr. (iron.) bine se mai potrivesc; cine seamănă se adună.

Intrare: tuna (bubui)
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tuna
  • tunare
  • tunat
  • tunatu‑
  • tunând
  • tunându‑
singular plural
  • tu
  • tunați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tun
(să)
  • tun
  • tunam
  • tunai
  • tunasem
a II-a (tu)
  • tuni
(să)
  • tuni
  • tunai
  • tunași
  • tunaseși
a III-a (el, ea)
  • tu
(să)
  • tune
  • tuna
  • tună
  • tunase
plural I (noi)
  • tunăm
(să)
  • tunăm
  • tunam
  • tunarăm
  • tunaserăm
  • tunasem
a II-a (voi)
  • tunați
(să)
  • tunați
  • tunați
  • tunarăți
  • tunaserăți
  • tunaseți
a III-a (ei, ele)
  • tu
(să)
  • tune
  • tunau
  • tuna
  • tunaseră
Intrare: tuna (intra)
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tuna
  • tunare
  • tunat
  • tunatu‑
  • tunând
  • tunându‑
singular plural
  • tu
  • tunați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tun
(să)
  • tun
  • tunam
  • tunai
  • tunasem
a II-a (tu)
  • tuni
(să)
  • tuni
  • tunai
  • tunași
  • tunaseși
a III-a (el, ea)
  • tu
(să)
  • tune
  • tuna
  • tună
  • tunase
plural I (noi)
  • tunăm
(să)
  • tunăm
  • tunam
  • tunarăm
  • tunaserăm
  • tunasem
a II-a (voi)
  • tunați
(să)
  • tunați
  • tunați
  • tunarăți
  • tunaserăți
  • tunaseți
a III-a (ei, ele)
  • tu
(să)
  • tune
  • tunau
  • tuna
  • tunaseră
Intrare: țună
țună
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tuna (bubui)

  • 1. intranzitiv impersonal A se produce un tunet; a se auzi tunetul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bubui detuna durăi attach_file 6 exemple
    exemple
    • Dintr-un nor depărtat s-auzi tunînd. VLAHUȚĂ, O. A. 368.
      surse: DLRLC
    • Să închid fereastra... curînd a să tune. NEGRUZZI, S. I 58.
      surse: DLRLC
    • Dacă tună după Simion Stîlpnicul, e semn de toamnă lungă. ȘEZ. I 128.
      surse: DLRLC
    • Năvalnic afară bate vînt. De-al fulgerelor vuiet văzduhurile tună. COȘBUC, P. I 141.
      surse: DLRLC
    • Cerul tună, apa saltă clocotind. ALECSANDRI, P. A. 106.
      surse: DLRLC
    • De-ar veni luna lui mai Să-mi aud cerul tunînd, Să văd norii fulgerînd. ANT. LIT. POP. I 72.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A tunat și i-a adunat, se spune despre oamenii care se întovărășesc având aceleași defecte.
      exemple
      • Moș Vasile era un cărpănos ș-un pui de zgîrie-brînză ca și mătușa Mărioara. Vorba ceea: «au tunat și i-au adunat». CREANGĂ, A. 50.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv impersonal regional (În imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: trăsni attach_file 4 exemple
    exemple
    • Vai, tuna-te-ar, lume rea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366.
      surse: DLRLC
    • intranzitiv Tună, doamne, și trăsnește Tună-n cine despărțește Dulcea dragoste-nfocată. ALECSANDRI, P. P. 22.
      surse: DLRLC
    • intranzitiv figurat Poetul... să fulgere păcatul... Să tune-n mișelii. CONTEMPORANUL, I 205.
      surse: DLRLC
    • intranzitiv figurat Blăstemul țării tunînd să cadă Pe capul vostru nelegiuit. ALECSANDRI, P. II 120.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Barnarul închis în canal de scînduri freamătă sub picioarele mele, fierbe, se zbate, tună. SADOVEANU, O. VIII 241.
      surse: DLRLC
    • Stîncă... Ce din vîrf de munte saltă, Tună, se rostogolește. ALECSANDRI, P. II 15.
      surse: DLRLC
    • 3.1. (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: răsuna attach_file 3 exemple
      exemple
      • Acesta e! tună glasul directorului, punctînd încheierea cu un pumn în birou. C. PETRESCU, C. V. 133.
        surse: DLRLC
      • Ca-ntr-un fund dogit de clopot tună-n gura lor cuvîntul, Și pe unde calcă dînșii se cutremură pămîntul. IOSIF, P. 63.
        surse: DLRLC
      • impersonal Și fuge el tot înainte și în urma lui tună: hoțule-i, nătărăule-i! CONTEMPORANUL, III 700.
        surse: DLRLC
      • 3.1.1. (Despre oameni) A vorbi cu glasul ridicat.
        surse: DEX '09 sinonime: striga
        • 3.1.1.1. expresie A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal.
          surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 4. intranzitiv învechit A trage cu tunul sau cu alte arme de foc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Vine Din pistoale dînd Și din puști tunînd. SEVASTOS, N. 114.
      surse: DLRLC
    • Urcînd douăsprezece tunuri mari într-un deal înalt, le îndreptă spre armia noastră și începu a tuna asupră-i. BĂLCESCU, O. II 87.
      surse: DLRLC

etimologie:

tuna (intra)

  • 1. intranzitiv regional A intra, a pătrunde undeva pe neașteptate (și cu mult zgomot); a da buzna.
    exemple
    • Lasă ușa descuiată Să mai tun și eu vodată. MAT. FOLK. 1010.
      surse: DLRLC
    • Tun în casă, focu-i stins, ies afară, lemne nu-s. ȘEZ. XII 153.
      surse: DLRLC
    • Turcu-n casă că tuna Și vin roșu aducea, O ploschiță De-o vedriță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 489.
      surse: DLRLC
    • (În imprecații) Tune dracu-n pielea lor! CĂLINESCU, E. O. I 108.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A-i tuna cuiva ceva în minte (sau în cap) = a-i trece cuiva prin minte o idee neașteptată.
      surse: DLRLC
    • 1.2. expresie A tuna în groapă = muri (vb.)
      exemple
      • Să n-ai parte d-altă fată, Pînă n-oi tuna în groapă. HODOȘ, P. P. 133.
        surse: DLRLC

etimologie: