tunà v. 1. se zice de bubuitul tunetului: tună și fulgeră; 2. se zice de orice sgomot asurzitor: a tuna cu tunurile; 3. (Banat și Oltenia) a veni deodată: brad incetinat, de unde ai tunat? POP. când în cas’ a tunat, împăratul o a ntrebat POP.; 4. a bate cu tunurile o redută: ambele părți începură a tuna una asupra alteia BĂLC.; 5. fig. a vorbi contra cu multă violență: a tuna împotriva abuzurilor. [Lat. TONARE; pentru sensul 3 (provincialism ardelenesc), cf. trăsnaie].