tuna [At: ANON. CAR. / Pzi: tun, 3 -nă, (reg) ~nează; Cj 3 (reg) să tuie; Imt (reg) tui / E: ml tonare] 1 viim A se produce un tunet (1) Si: a trăsni¹ (1). 2 viim (Pfm; îe) A ~t și i-a adunat Se spune despre oamenii care se întovărășesc fiindcă au aceleași defecte. 3 viim (Pop; îe) Unde dai și unde ~nă Se spune despre cineva care gândește într-un fel și vorbește altfel. 4 viim (Reg; îe) Unde ~nă și unde fulgeră Se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. 5 viu (Îvp; subiectul este „cerul”, „norii”, „Dumnezeu” etc.) A face să se producă tunetul (3) Si: a trăsni¹ 6 vt (Reg) A trăsni¹ (3). 7 vt (Reg; mai ales în imprecații sau cu subiectul „Dumnezeu”, „Sfântul Petru”) A trăsni¹ (6). 8 vt (Mar) A trăsni¹ (9). 9 vt (Mar) A atinge ceva ușor. 10 vi (D. diferite surse de zgomot) A trăsni¹ (13). 11 vi (Fam; d. glas, cuvinte, etc.) A răsuna puternic. 12 vi (Fam; d. oameni) A vorbi cu glas ridicat Si: a striga. 13 vi (Fam; îe) A ~ (și a fulgera) împotriva (sau contra) cuiva (sau a ceva) A vorbi cu multă vehemență împotriva cuiva (sau a ceva). 14 vi (Fam; îe) A ~ și a fulgera A fi furios. 15 vi (Fam; îae) A face scandal. 16 vt (Înv; c. i. ceea ce se rostește) A pronunța cu glas ridicat. 17 vt (Înv; c. i. ceea ce se rostește) A spune răspicat. 18 vi (Ban) A lătra. 19 vi (Înv) A trage cu tunul¹ (8) sau (mai rar) cu alte arme de foc Si: (îvr) a tunări. 20-21 vt (Reg) A omorî (sau a răni) cu tunul¹ (8). 22 vz (Îvp) A pătrunde undeva cu forța, pe neașteptate și cu mult zgomot Si: a năvăli. 23 vz (Pfm;îe) A-i ~ cuiva (ceva) în minte (sau în cap) A-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. 24 vi (Reg; îe) A-(i) – cuiva soarele în cap A-l durea capul pe cineva. 25 vz (Reg;îe) A ~ în gălbenare A se îmbolnăvi de gălbenare. 26 vz (Reg;îe) A ~ în groapă A muri. 27 vt (Îvr; c. i. bani) A investi. 28-29 vti (Reg) A aduce ceva (sau a veni) la vale Si: a coborî. 30 vz (Reg) A pleca.

TUNA², tun, vb. I. Intranz. (Regional) A intra, a pătrunde undeva pe neașteptate (și cu mult zgomot); a da buzna, a năvăli. Lasă ușa descuiată Să mai tun și eu vodată. MAT. FOLK. 1010. Tun în casă, focu-i stins, ies afară, lemne nu-s. ȘEZ. XII 153. Turcu-n casă că tuna Și vin roșu aducea, O ploschiță De-o vedriță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 489. ◊ (În imprecații) Tune dracu-n pielea lor! CĂLINESCU, E. O. I 108. ◊ Expr. A-i tuna cuiva ceva în minte (sau în cap) = a-i trece cuiva prin minte o idee neașteptată. A tuna în groapă = a muri. Să n-ai parte d-altă fată, Pînă n-oi tuna în groapă. HODOȘ, P. P. 133.

tunà v. 1. se zice de bubuitul tunetului: tună și fulgeră; 2. se zice de orice sgomot asurzitor: a tuna cu tunurile; 3. (Banat și Oltenia) a veni deodată: brad incetinat, de unde ai tunat? POP. când în cas’ a tunat, împăratul o a ntrebat POP.; 4. a bate cu tunurile o redută: ambele părți începură a tuna una asupra alteia BĂLC.; 5. fig. a vorbi contra cu multă violență: a tuna împotriva abuzurilor. [Lat. TONARE; pentru sensul 3 (provincialism ardelenesc), cf. trăsnaie].

2) tun, a -á v. intr. (lat. tŏnare, it. tonare, fr. tonner). 1. Impers. Se zice despre tunetu produs de noriĭ încărcațĭ de electricitate: tună și fulgeră. 2. Pers. Bubuĭ cu tunurile: Artileria tună. Fig. Răcnesc furios: cînd am tunat odată la el, a îngălbenit. Vorbesc contra cu vehemență: a tuna și a fulgera contra cuĭva, contra abuzurilor. Ban. Olt. Intru: tună’n sobă (intră’n odaĭe).

tuna (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. tună; conj. prez. 3 sg. să tune

tuna (a ~) vb., ind. prez. 3 tună

tuna vb., ind. prez. 3 sg. tună

tuna (-n, at), vb. – 1. A bubui, a asurzi. – 2. A trăsni. – 3. A intra, a pătrunde. – 4. (Trans.) A coborî, a veni de la munte. – 5. A bate tunul. – Megl. tuna, tunari. Lat. tŏnāre (Pușcariu 1771; REW 8778), cf. it. tonare, prov., cat., sp. tronar, fr. tonner, port. troar. Semantismul sensurilor 3 și 4 nu este clar, cf. tuli. – Der. tun, s. n. (înv., tunet; gură de foc de artilerie; Arg., furt prin efracție; adv., cu putere), postverbal sau din lat. tŏnus (Pușcariu 1643); tunaci, adj. (Banat, agresiv, îndrăzneț); tunar, s. m. (artilerist, servant de tun); tunări, vb. (a trage cu tunul), rar; tunărie (var. tunărime), s. f. (artilerie, mulțime de tunuri); tunător, adj. (care tună puternic); tunet, s. n. (zgomot puternic, bubuit; canalul tunului), cu suf. -et, ca sunet de la suna, răcnet de la răcni etc. (după Diez, Gramm., I, 208 Tiktin și Candrea, din lat. tŏnĭtru).