2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TULPÍNĂ, tulpini, s. f. 1. Parte a unui arbore cuprinsă între rădăcină și coroană, care susține ramurile, frunzele, florile și fructele și prin care trece seva la diverse părți ale plantei; trunchi; parte a unor plante erbacee din care pornesc ramurile și frunzele. 2. Temă a unui cuvânt. 3. Fig. Origine a unui popor, a unei familii, a unei persoane etc. – Cf. bg., sb. turpina.

tulpi1 sf [At: DOSOFTEI, PS. 87/10 / V: (reg) strup~, tâlp~, trop~, trup~, trupli~, turp~ / Pl: ~ni, (rar) ~ne / E: vsl *троупина cf bg трупина, srb trupina] 1 Parte a unui arbore cuprinsă între rădăcină și coroană, care susține ramurile și prin care trece seva la diverse părți ale plantei Si: trunchi2 (1). 2 Parte a unei plante erbacee din care pornesc ramurile și franzele. 3 (Reg; îs) ~na cozii Rădăcina cozii. 4 (Reg; îs) ~na cornului Partea mai groasă, de la baza cornului unui animal. 5 (Reg; îs) ~na morii Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 6 (Olt; îf trupina) Butuc de vie. 7 (Reg; șîs ~ sălbatică) Portaltoi. 8 (Pfm; fig) Corp omenesc. 9 (Înv; fig) Corp de moșie. 10 (Îvp) Parte a tulpinii (1) unui copac rămasă (în pământ) după tăiere Si: buștean. 11 (Reg) Butucul rotarului. 12 (Pop) Partea de la mijloc a unui stog, a unei căpițe de fân etc. dintre podină și vârf. 13 (Reg) Scorbură. 14 (Înv; fig) Origine a unui popor, a unei familii, a unei persoane Si: neam, spiță, viță. 15 (Înv; fig) Limbă care stă la baza unei familii de limbi. 16 (Lin; înv; fig) Temă1 (7).

TULPÍNĂ, tulpini, s. f. 1. Parte a unui arbore cuprinsă între rădăcină și coroană, care susține ramurile, frunzele, florile și fructele și prin care trece seva la diverse părți ale plantei; trunchi; parte a unor plante erbacee din care pornesc ramurile și frunzele. 2. Temă a unui cuvânt. 3. Fig. Origine a unui popor, a unei familii, a unei persoane etc. – Cf. bg., scr. turpina.

TULPÍNĂ, tulpini, s. f. 1. Partea unui arbore cuprinsă între rădăcină și coroană (v. trunchi); parte a unor plante erbacee din care dau ramurile și frunzele (v. lujer, vrej, fir). Era o tulpină ierboasă, plină de boboci galbeni și care semănau surprinzător cu florile trandafirului. GALACTION, O. I 349. Un om care se ascundea într-o tulpină Scorburoasă. DAVILA, V. V. 40. Iaca mătușa Mărioara c-o jordie în mînă la tulpina cireșului. CREANGĂ, A. 48. Două flori dintr-o grădină, Amîndouă-ntr-o tulpină, Crescute din rădăcină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 73. ◊ Fig. Fiecare voia parcă să primească ziua aniversării Marii Revoluții, tulpină a lumii noi socialiste, cu mai multă bucurie, cu mai mult fast. STANCU, U.R.S.S. 45. ♦ (Rar) Partea de la mijloc a unui stog, a unei căpițe de fîn. Aici era un băiat pe-o tulpină de fîn și se juca cu ouă roșii în mînă. ȘEZ. II 26. 2. Fig. Origine a unui popor, a unei familii. – Pl. și: tulpine (TOPÎRCEANU, B. 44).

TULPÍNĂ ~i f. Parte a unei plante de la rădăcină în sus, din care pornesc ramurile și frunzele. [G.-D. tulpinii] /<sl. trupina

tulpină f. 1. partea arborelui care iese din pământ și face ramuri; 2. fig. trunchiu genealogic: tulpina Basarabilor; 3. Bot. tulipină. [Formă paralelă cu trupină = serb. TRUPINA, trunchiu].

tulpínă și (nord) turpínă și trupínă f., pl. ĭ și e (bg. sîrb. trupina, trunchĭ [d. trup, trunchĭ, trup], de unde s’a făcut turpină, tulpină). Trunchĭ, cotor: ca doĭ brazĭ dintr’o tulpină (Hora Uniriĭ). Fig. Linie genealogică: tulpina Basarabilor. Rădăcină gramaticală: doŭă cuvinte tot dintr’o tulpină. Mijlocu stoguluĭ, partea dintre podină și vîrf (nord). – În est pop. truchínă. V. vlăstar.

tulpina vr [At: DELAVRANCEA, S. 54 / Pzi: 3 ~nea / E: tulpină1] (Rar) 1-2 A se transforma în tulpină1 (1-2).

tulpinal, ~ă a [At: ENC. AGR. III, 599 / Pl: ~i, ~e / E: tulpină1 + -al] 1-2 Care se referă la tulpină1 (1-2). 3-4 Care aparține tulpinii1 (1-2).

TULPINÁ, tulpinez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni tulpină. Era un an cît cinci... Ai fi zis că fitece bob să-nsutise, fitece ramură să tulpinase. DELAVRANCEA, S. 54.

TULPINÁ, tulpinez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni tulpină. – Din tulpină.

tulipină (tulichină) f. mic arbust veninos ale cărui fructe sunt niște boabe de mărimea mazării (Daphne mezereum). [Și tulpină, după lemnu-i frumos].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tulpínă s. f., g.-d. art. tulpínii; pl. tulpíni

tulpínă s. f., g.-d. art. tulpínii; pl. tulpíni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TULPÍNĂ s. v. matcă, talon, temă.

TULPÍNĂ s. I. 1. v. trunchi. 2. tulpină târâtoare = stolon. 3. v. lujer. 4. (BOT.) cotor, tuleu, (reg.) beldie. (~ la plantele erbacee mari.) 4. tulpină târâtoare v. stolon. II. v. spiță.

TULPI s. (BOT.) 1. trunchi, (înv. și reg.) steblă. (~ de copac.) 2. lujer. (~ de iris.) 3. cotor, tuleu, (reg.) beldie. (~ la plantele erbacee mari.)

arată toate definițiile

Intrare: tulpină
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tulpi
  • tulpina
plural
  • tulpini
  • tulpinile
genitiv-dativ singular
  • tulpini
  • tulpinii
plural
  • tulpini
  • tulpinilor
vocativ singular
plural
Intrare: tulpina
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tulpina
  • tulpinare
  • tulpinat
  • tulpinatu‑
  • tulpinând
  • tulpinându‑
singular plural
  • tulpinea
  • tulpinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tulpinez
(să)
  • tulpinez
  • tulpinam
  • tulpinai
  • tulpinasem
a II-a (tu)
  • tulpinezi
(să)
  • tulpinezi
  • tulpinai
  • tulpinași
  • tulpinaseși
a III-a (el, ea)
  • tulpinea
(să)
  • tulpineze
  • tulpina
  • tulpină
  • tulpinase
plural I (noi)
  • tulpinăm
(să)
  • tulpinăm
  • tulpinam
  • tulpinarăm
  • tulpinaserăm
  • tulpinasem
a II-a (voi)
  • tulpinați
(să)
  • tulpinați
  • tulpinați
  • tulpinarăți
  • tulpinaserăți
  • tulpinaseți
a III-a (ei, ele)
  • tulpinea
(să)
  • tulpineze
  • tulpinau
  • tulpina
  • tulpinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tulpină

  • 1. Parte a unui arbore cuprinsă între rădăcină și coroană, care susține ramurile, frunzele, florile și fructele și prin care trece seva la diverse părți ale plantei; parte a unor plante erbacee din care pornesc ramurile și frunzele.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: trunchi diminutive: tulpiniță attach_file 5 exemple
    exemple
    • Era o tulpină ierboasă, plină de boboci galbeni și care semănau surprinzător cu florile trandafirului. GALACTION, O. I 349.
      surse: DLRLC
    • Un om care se ascundea într-o tulpină Scorburoasă. DAVILA, V. V. 40.
      surse: DLRLC
    • Iaca mătușa Mărioara c-o jordie în mînă la tulpina cireșului. CREANGĂ, A. 48.
      surse: DLRLC
    • Două flori dintr-o grădină, Amîndouă-ntr-o tulpină, Crescute din rădăcină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 73.
      surse: DLRLC
    • figurat Fiecare voia parcă să primească ziua aniversării Marii Revoluții, tulpină a lumii noi socialiste, cu mai multă bucurie, cu mai mult fast. STANCU, U.R.S.S. 45.
      surse: DLRLC
    • 1.1. rar Partea de la mijloc a unui stog, a unei căpițe de fân.
      exemple
      • Aici era un băiat pe-o tulpină de fîn și se juca cu ouă roșii în mînă. ȘEZ. II 26.
        surse: DLRLC
  • 2. Temă a unui cuvânt.
    surse: DEX '98 DEX '09
  • 3. figurat Origine a unui popor, a unei familii, a unei persoane etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: origine
  • comentariu Plural și: tulpine.
    surse: DLRLC

etimologie:

tulpina

  • 1. rar A deveni tulpină.
    exemple
    • Era un an cît cinci... Ai fi zis că fitece bob să-nsutise, fitece ramură să tulpinase. DELAVRANCEA, S. 54.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • tulpină
    surse: DLRM