TULPINĂ, tulpini, s. f. 1. Partea unui arbore cuprinsă între rădăcină și coroană (v. trunchi); parte a unor plante erbacee din care dau ramurile și frunzele (v. lujer, vrej, fir). Era o tulpină ierboasă, plină de boboci galbeni și care semănau surprinzător cu florile trandafirului. GALACTION, O. I 349. Un om care se ascundea într-o tulpină Scorburoasă. DAVILA, V. V. 40. Iaca mătușa Mărioara c-o jordie în mînă la tulpina cireșului. CREANGĂ, A. 48. Două flori dintr-o grădină, Amîndouă-ntr-o tulpină, Crescute din rădăcină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 73. ◊ Fig. Fiecare voia parcă să primească ziua aniversării Marii Revoluții, tulpină a lumii noi socialiste, cu mai multă bucurie, cu mai mult fast. STANCU, U.R.S.S. 45. ♦ (Rar) Partea de la mijloc a unui stog, a unei căpițe de fîn. Aici era un băiat pe-o tulpină de fîn și se juca cu ouă roșii în mînă. ȘEZ. II 26. 2. Fig. Origine a unui popor, a unei familii. – Pl. și: tulpine (TOPÎRCEANU, B. 44).