TULI, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti.

tuli² vt [At: SCRIBAN, D. / Pzi: ~lesc / E: tulă] (Reg; c. i. un cuptor) A căptuși cu tule (1).

tuli [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 158^r/31 / V: (reg) tiuli, tufli / Pzi: ~lesc; Imt și: ~le, ~lea / E: vsl *тоулити cf bg туля, srb tuliti] 1 vr (Îrg) A se ascunde. 2 vt (Reg) A lua ceva pe neobservate Si: a dosi, a fura. 3 vi (Reg; mai ales d. turme de oi; adesea complinit prin „la vale”, „devale”) A coborî (3). 4 vi (Pfm; îe) A o ~ (la sau de fugă, la sănătoasa, la deal, mâncând pământul) A fugi (repede și pe furiș) Si: a o șterge, a o șterpeli. 5 vi (Mol; îe) ~le-o (sau ~lea), băiete! Pleacă imediat (și repede)! Si: fugi!

TULI, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, scr. tuliti.

TULI, tulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mai ales în expr.) A o tuli (la sănătoasa, la vale, la sau, rar, în fugă) = a o șterge repede. O tuleau în fugă năprasnică spre cotlonul lor știut. SADOVEANU, O. VIII 136. Îmi spunea cum toamna, spre sfîrșitul lui noiembrie, o tulesc devale, pe rînd, oile. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 50. Un iepure se săltă deodată dintr-o brazdă de ogor... și o tuli-nspre pluguri. SANDU-ALDEA, U. P. 179. Puneam cărțile în ghiozdan... ș-o tuleam la poarcă, la arșice și la zmeu. DELAVRANCEA, H. T. 108. S-a uitat... bine la curți să vadă... pe unde ar putea-o tuli la sănătoasa. RETEGANUL, P. V 71. (Uneori cu valoare de interjecție) Tulește-o, (tule-o sau, intranz., tulea) băiete = hai, repede, șterge-o. S-au suit și ei deasupra și tule-o, băiate, prin aer zburînd. SBIERA, P. 65. Tîndală... ia sacul în spate și tulea, băiete, în pădure. ȘEZ. III 131. ♦ Intranz. A porni, a o lua pe un drum, a purcede. La Sfînta Maria-Mare, Tulesc oile dăvale, Și să duc și nu mai vin Pîn’ la Sfîntu Constantin. ANT. LIT. POP. I 163. 2. (Rar) A conduce, a duce. Hai, doamne, măria-ta, Știu ascunsă cărarea... Te tulesc în țara mea. TEODORESCU, P. P. 478. – Forme gramaticale: imper. și (în expr.) tule, tulea.

TULI, tulesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A o tuli la (sau de) fugă sau la sănătoasa = a fugi, a o șterge. Tule-o sau tulea! = fugi! șterge-o! întinde-o! 2. (Rar) A conduce, a duce. ♦ Intranz. A porni pe un drum. [Imper. și: (în expr.) tule, tulea] – Bg. tulja, sb. tuliti.

A TULI ~esc intranz. pop. fam.: A o ~ la (sau de) fugă (sau la sănătoasa) a pleca repede de undeva; a o lua la fugă. /<bulg. tulja, sb. tuliti, ucr. tulyty

tulì v. a o lua repede la fugă: cum dete florile, o tuli d’a fuga Isp. [Rus. TULITĬSĬA, a se depărta, a o șterge].

tiuli v vz tuli¹

tufli³ v vz tuli¹

țel sn [At: (a. 1835) URICARIUL, XIV, 50 / V: (reg) țil, țir, țul, țuli, țev, țeu / Pl: ~uri / E: ger Ziel, rs цель, mg cél] 1 (Îrg) Punct care este ochit și care trebuie nimerit când se trage cu o armă Si: țintă¹ (20). 2 (Reg; îcs) De-a lapta-n țir, de-a lopta-n țul, de-a mingea (sau mincea) pe (sau în) țel Oină¹. 3 (Reg; îcs) De-a țălu Nume dat unui joc de copii în care unul bate mingea și toți ceilalți încearcă să o prindă. 4 (Reg) Țeh² (31). 5 (Reg; îf țuli) Răzor între două ogoare Si: miezuină. 6 Cătarea puștii. 7 (Îlav) În ~ sau în ~ul puștii În bătaia puștii. 8 (Reg; îe) A lua ~ul (ori pe ~) sau a ține ~ul (ori la ~) sau a se uita (ori a căuta) pe ~ A ochi cu pușca. 9 Punct spre care se îndreaptă cineva sau ceva Si: țintă¹ (34). 10 (Pex) Țintă¹ (39). 11 (Reg; îf țuli) Soroc.

țeli vti [At: AGÂRBICEANU, S. P. 122 / V: țili, țigli, țuli / Pzi: ~lesc / E: țel] (Reg) 1-2 A țelălui (1-2).

țeu sn vz țel

țev sn vz țel

țigli v vz țeli

țil² sn vz țel

țili v vz țeli

țir³ sn vz țel

țul² sn vz țel

țuli¹ sn vz țel

țuli² v vz țeli

❍ȚĂL 👉 ȚEL.

ȚEL, ❍ȚĂL (pl. -luri) sn. 1 🔫 Punctul, semnul pe care-l ochește cineva cînd trage cu arma; a trage la ~, a trage la țintă, la semn: acolo era o mulțime de cătane la pușcate’n țăl (RET.) ¶ 2 F Scop, țintă: Ea pășește cu pas mare cătr’un țel de mult dorit (ALECS.); viața ei avea un țel (D.-ZAMF.) ¶ 3 🔫 = CĂTARE2: scoase o lumînărică de ceară albă, (și) o lipi la buza puștii, deasupra țelului (GN.) [ung., cél, rus. cělj, etc. < germ. Ziel].

ȚĂLUI vb. IV v. țeli.

ȚEL, țeluri, s. n. 1. Punct, loc la care vrea cineva să ajungă (v. țintă); p. ext. obiectiv către care tinde cineva, punct final (v. scop). Spre soare ni-e gîndul și mergem spre el, Lumina ni-e țintă și binele țel. COȘBUC, P. II 103. Singurul țel al vieții mele era să pot și eu adăogi o frunză la coroana strălucită a patriei mele. ALECSANDRI, O. P. 16. Văd că mă depărtez de țelul meu, prefer dar a sfîrși scrisoarea. NEGRUZZI, S. I 262. 2. (Învechit și regional) Punct, semn care se ochește, care trebuie nimerit cînd se trage cu o armă; țintă. ◊ Expr. A trage la țel sau a împușca în țel = a trage la țintă. (Cu pronunțare regională) Acolo era o mulțime de cătane la pușcate-n țăl. RETEGANUL, P. III 18. ♦ Vîrful cătării unei puști. Băgă mîna în torbă, scoase o lumînărică de ceară albă, o lipi la buza puștii, deasupra țelului. GANE, N. III 137. ◊ Loc. adv. În țel sau în țelul puștii = în bătaia puștii. Mai bine le-aș avea [babițele] în țelul puștii. SADOVEANU, O. L. 17. Am pus-o [pușca] la ochi și am așteptat să-mi vie ursul în țel. GANE, N. I 130.

ȚELI, țelesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trage la semn; a ținti, a ochi. – Variantă: țălui (RETEGANUL, P. III 18) vb. IV.

ȚELI, țelesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trage la semn; a ținti, a ochi. – Din țel.

ȚEL ~uri n. 1) Anticipare mintală a rezultatului spre care este orientată o activitate; scop. 2) pop. Punct în care ochește cineva cu o armă; țintă. /< germ. Ziel, rus. țel’, ung. cel

țel n. Mold. 1. țintă; 2. fig. scop: ea pășește cu pas mare către un țel de mult dorit AL. [Rus, ȚELĬ (din nemț. Ziel)].

2) tulésc v. tr. (d. tulă). Pavez cu tule (un cuptor ș. a.).

1) tulésc v. tr. (rus. túlitĭ, a încovoĭa, a inclina [corturile la plecare], túlitĭ-sea, a o tuli, a se retrage, a se depărta; sîrb. tuliti, a întinde, a potoli. V. pitulez, potolesc, pătulesc. Cp. cu plec). Vest. Duc pe furiș. V. intr. Pornesc: a tuli o turmă la vale. Est (a o tuli). Fam. Fug, mă substrag, o șterg, dispar pe furiș, spăl putina: a tulit-o! A o tuli la fugă, a o lua la sănătoasa. V. refl. Vechĭ. Mă pitulez, mă ascund undeva.

țel n., pl. urĭ (rus. cĭelĭ, d. germ. ziel, de unde și ung. cél). Rar. Țintă, punct de ochit. Scop.

tuli (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulesc, 3 sg. o tulește, imperf. 1 o tuleam; perf. c. 1 sg. am tulit-o; conj. prez. 1 să o/s-o tulesc, 3 să o/s-o tulească; imper. 2 sg. afirm. tulește-o; ger. tulind-o

tuli (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulesc, imperf. 3 sg. o tulea; conj. prez. 3 să o tulească

tuli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tulesc, imperf. 3 sg. tulea; conj. prez. 3 sg. și pl. tulească

țel s. n., pl. țeluri

țel s. n., pl. țeluri

țel s. n., pl. țeluri

țel

țel, -luri.

tuli (-lesc, -it), vb. – 1. A coborî, a veni la vale din munți, a veni în jos. – 2. A se duce, a merge. – 3. A fugi, a o șterge. Origine îndoielnică. Pare să provină din sl. tulŭ „fluier; țeavă; sul”, cf. tulnic, sau din sb. tuliti „a urla”, care poate au aceeași origine, dar explicația semantică este dificilă. Este evident că există o legătură între ideea de „a coborî” și cea de „a face zgomot”, căci aceeași dualitate apare în „a tuna, a țipa” și „a urla”; dar punctul de plecare al acestei asocieri nu s-a explicat suficient. După Pușcariu, Dacor., V, 420-5, ar trebui pornit de la ideea de zgomot făcut de pietrele trase de un curent. Pușcariu, Lr., 163, sugerează ideea coborîrii păstorilor sunînd din bucium. Această indicație din urmă pare mai sigură. Ciobanii sau văcarii își petrec ziua în munți și coboară în sat pe înserat, anunțîndu-se în prealabil printr-un semnal de tulnic sau de bucium care indică că vor sosi în curînd. Este posibil să se fi ajuns astfel la o echivalență între ideea de „a suna din bucium” și cea de „a coborî”, datorită confuziei dintre acțiunea reală și simbolul său; dar este însă ciudat, în acest caz, că „a buciuma” nu are și sensul acesta. Tulai, interj. (se folosește pentru a cere ajutor; exprimă ideea de fugă grăbită), cuvînt care se folosește numai în Trans. și Banat, pare să provină din aceeași sursă, deși der. nu este clară; legătura cu mag. tolvaj „bandit” (Candrea) nici atît.

tuli (-lesc, -it), vb. refl. – A se ascunde, a se adăposti. Sl. tuliti „a strînge, a înghesui”, cu sensul lui zatuliti „a ascunde”, cf. bg. (za)tulja „a ascunde”, rut. tulyty sja (Cihac, II, 426). Deși dicționarele îl confundă cu cuvîntul următor, credem că e vorba de o simplă omonimie. Cf. pituli.

țel (-luri), s. n. – 1. Țintă. – 2. Scop, intenție, obiectiv. – 3. Cătare, miră. – Var. țăl. Germ. Ziel, prin intermediul pol. cel (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 432; Berneker 124), mag. cél; mai puțin probabil prin rus. celĭ (Sanzewitsch 211), deoarece rus. provine din pol. (Vasmer, II, 288). – Der. țelui (var. țălui, țeli), vb. (a ochi).

Tuli, -a, -n v. Apostol III 14.

a o tuli expr. a pleca repede și discret de undeva, a fugi.

TULI vb. v. căra, fugi.

ȚEL s. v. cătare, miră, semn, țintă.

ȚEL s. 1. v. cauză. 2. v. scop. 3. v. țintă. 4. menire, obiectiv, rol, rost, scop, sens, țintă, (pop.) noimă. (~ul acestor măsuri a fost acela de a...)

ȚELI vb. v. ochi, ținti, viza.

țel s. v. CĂTARE. MIRĂ. SEMN. ȚINTĂ.

ȚEL s. 1. cauză, obiectiv, scop, țintă, (înv.) pricină. (Lupta pentru nobilul ~ al independenței.) 2. finalitate, scop, țintă. (Care este ~ acestei acțiuni?) 3. obiect, obiectiv, scop, țintă, (înv.) pravăț. (~ unei cercetări.) 4. menire, obiectiv, rol, rost, scop, sens, țintă, (pop.) noimă. (~ acestor măsuri a fost acela de a...)

țeli vb. v. OCHI. ȚINTI. VIZA.

Iustum et tenacem propositi virum... (lat. „Bărbatul – sau omul – drept și hotărît în țelurile sale”) – E începutul Odei III (3-1) de care am mai vorbit – a lui Horațiu (vezi: impavidum ferient ruinae). Dar îl pomenim și aici, fiindcă cel mai adesea îl vom găsi citat numai sub forma aceasta, sau încă și mai frecvent sub forma prescurtată: iustum et tenacem… Și mai avem un motiv: ca să amintim un exemplu istoric. Patriotul olandez din secolul al XVII-lea, Cornelius de Witt, cînd țara sa a fost invadată de trupele franceze ale lui Ludovic al XIV-lea, susținător al casei de Orania, s-a văzut supus la cele mai neomenoase torturi pentru convingerile sale republicane. Suportîndu-le stoic, el recita cu glas tare, în fața călăilor, acest iustum et tenacem propositi al lui Horațiu, care a fost și mai tîrziu reluat, parafrazat, cîntat și citat de nenumărați prozatori și poeți din diverse țări europene. E un omagiu ce se adresează persoanelor neclintite în hotărîrile lor, oamenilor ce întrunesc însușirile de care vorbea marele poet latin. LIT.

TULI vb. (Mold.) A se ascunde, a se adăposti. Mearsără zifeanii la Saul de-i spusără ca să tuliaște David la dînșii. DOSOFTEI, PS. Am pățit rău . . . din loc în loc tulindu-mă de-am încungiurat Mesopotamia. DOSOFTEI, VS. Etimologie: sl. tuliti.

tuli², tulesc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a se ascunde, a se adăposti. 2. a porni, a coborî (turmele).

tulí, tulesc, v.i. (pop.) A fugi, a zbughi: „Bătrânuˈ s-o uitat și-o ascultat dacă mai vine cineva, apoi o tulit-o binișor acasă…” (Bilțiu, 2007: 369). – Din bg. tulja, sb. tuliti „a strânge, a înghesui” (DER, DLRM, DEX).

țel, s.n. v. țăl („țintă”).

țelí, v.t. v. țăli („a ținti”).

țeli, vb. tranz. – v. țăli („a ținti”).

țeli, vb. tranz. – v. țăli.