TULI, tulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mai ales în expr.) A o tuli (la sănătoasa, la vale, la sau, rar, în fugă) = a o șterge repede. O tuleau în fugă năprasnică spre cotlonul lor știut. SADOVEANU, O. VIII 136. Îmi spunea cum toamna, spre sfîrșitul lui noiembrie, o tulesc devale, pe rînd, oile. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 50. Un iepure se săltă deodată dintr-o brazdă de ogor... și o tuli-nspre pluguri. SANDU-ALDEA, U. P. 179. Puneam cărțile în ghiozdan... ș-o tuleam la poarcă, la arșice și la zmeu. DELAVRANCEA, H. T. 108. S-a uitat... bine la curți să vadă... pe unde ar putea-o tuli la sănătoasa. RETEGANUL, P. V 71. (Uneori cu valoare de interjecție) Tulește-o, (tule-o sau, intranz., tulea) băiete = hai, repede, șterge-o. S-au suit și ei deasupra și tule-o, băiate, prin aer zburînd. SBIERA, P. 65. Tîndală... ia sacul în spate și tulea, băiete, în pădure. ȘEZ. III 131. ♦ Intranz. A porni, a o lua pe un drum, a purcede. La Sfînta Maria-Mare, Tulesc oile dăvale, Și să duc și nu mai vin Pîn’ la Sfîntu Constantin. ANT. LIT. POP. I 163. 2. (Rar) A conduce, a duce. Hai, doamne, măria-ta, Știu ascunsă cărarea... Te tulesc în țara mea. TEODORESCU, P. P. 478. – Forme gramaticale: imper. și (în expr.) tule, tulea.