trombon [At: ANGHEL-IOSIF, C. M. 1,172 / Pl: ~oane sn, ~i sm / E: fr trombone] 1 sn Instrument muzical de suflat făcut din alamă, mai mare decât trompeta, cu timbrul mai aspru și mai puternic decât al acesteia. 2 sm (Rar) Trombonist (1). 3 sn (Fam; prt) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 4 sn (Fam; lpl) Minciuni. 5 sn (Fam; lpl) Exagerări (2). 6 sn (Reg) Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape.

TROMBON, tromboane, s. n. Instrument muzical de suflat, întrebuințat mai ales în fanfare și format de obicei din două tuburi îndoite, care alunecă unul în interiorul celuilalt, făcînd astfel să varieze timbrul și intensitatea sunetelor; sunetul instrumentului. Întreg localul prinse să cînte... cei cu jazul țipau mai tare și-i întreceau pe toți, grohăind ca dintr-un trombon. CAMILAR, N. II 143. Sonoră sticlăria suna pe etajere De-un sforăit năstrușnic și gros ca un trombon. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 172. ◊ Fig. Pe tromboanele largi ale amînduror nărilor sale își revărsa... răsuflarea vijelioasă. HOGAȘ, M. N. 186.

TROMBON s.n. Instrument muzical de suflat, din alamă, mult mai mare decît trompeta. [< fr., engl. trombone].

TROMBON s. n. 1. instrument muzical de suflat, dintr-un tub conic de alamă, în U, care produce sunete de înălțimi diverse prin modificarea lungimii coloanei de aer cu ajutorul unei culise sau al unui sistem de ventile. 2. (fam.; pl.) minciuni; păcăleli. (< fr. tromboane)

TROMBON ~oane n. Instrument muzical de suflat, asemănător cu trompeta, dar mai mare decât aceasta, care emite sunete puternice, de înălțimi diferite. /<fr. trombon

trombon n. trâmbiță mare, compusă din 4 brațe îmbucate unele într’altele, ce se lungesc sau se scurtează după voie spre a produce sunete diferite. ║ m. muzicant care cântă din trombon.

*trombón n., pl. oane (fr. trombone, tromblon, d. it. trombone). Durdă cu țeavă răzbuzată ca o trompetă. Un fel de trompetă care se poate lungi orĭ scurta și care se întrebuințează în fanfară.

trombon¹ (instrument muzical; joc de cărți; minciună) s. n., pl. tromboane

+trombon² (trombonist din orchestră) s. m., pl. tromboni

trombon¹ (muzicant) (rar) s. m., pl. tromboni

trombon² (instrument, joc de cărți, minciună) s. n., pl. tromboane

trombon (instrument) s. n., pl. tromboane

trombon (instrumentist) s. m., pl. tromboni

trombon (< it. trombone „trompetă mare”; germ. Posaune), instrument de suflat din alamă, cu culisă* în varianta cea mai răspândită. Este alcătuit dintr-un tub conic răsucit în formă de U la care este atașat alt tub cilindric de aceeași formă, care se poate lungi sau scurta prin alunecare (culisare). La un capăt al acestui corp se află muștiucul* prin care suflă instrumentistul, iar la celălalt capăt se află pavilionul*. T. modern este dotat cu un ventil* și o supapă rotativă cu ajutorul cărora se poate modifica instantaneu acordajul (1) instr. la cvarta* inferioară. De aceea ventilul poartă denumirea de cvartventil. Întinderea t. este de două octave* și jumătate între sunetele Mi și fa. familia t. cuprinde mai multe tipuri: t. soprano (care nu se mai folosește), t. alto (îndrăgit de clasici, dar care a dispărut astăzi), t. tenor (tipul folosit curent, prevăzut de regulă cu cvartventil și care se mai numește și t. tenor-bas), t. bas (a ieșit din uz) și t. contrabas (căruia i se preferă tuba*). Dimensiunile tubului la t. alto sunt de 208 cm, la t. tenor de 272 cm, iar la t. bas de 330 cm. În afară de t. bas, celelalte, deși au un acordaj fundamental (de ex. t. tenor este în si bemol), sunt instr. netranspozitoriișe notează în cheia* fa și cheia do pe linia a patra (de tenor). Are timbru* puternic, colorat, putând fi îndulcit cu ajutorul surdinei*. În orch. simf. se folosesc trei t., primele două scrise pe un portativ* comun în cheia* de tenor, iar al treilea pe același portativ cu tuba, în cheia fa. Partida* t. apare imediat după aceea a trp. T. cu culisă apare de foarte multă vreme în istorie, la greci numindu-se strombos, la latini strombus. Era folosit în lupte și parade ca instr. de semnal. Sub numele de (it.) tromba și (germ.) Posaune este cunoscut din sec. 16, când era folosit ca bas în familia trompetelor*. În sec. 18 este integrat în orch. În sec. 19 este experimentat primul t. cu ventile (v. ventil). T. cu ventile are caracteristicile oricărui instr. cu ventile (ex. trp.). Agilitatea tehnică a t. cu ventile este însă în defavoarea acurateții intonației (I, 1). Astăzi este preferat t. cu culisă care dispune de resurse tehnice cu totul speciale. În literatura muzicală contemporană t. deține un rol important în orch. simf., în fanfare (6) și în orch. de jazz*. Ravel, Stravinski, R. Strauss, Schönberg îl folosesc în partiturile simf. explorându-i bogatele resurse tehnice și expresive. Compozitorii români contemporani au scris lucrări pentru t. solo (A. Stroe, S. Vulcu ș.a.), de muzică de cameră, sau de alte genuri (în opera Orestia II de A. Stroe, de ex., t. este o componentă esențială a partiturii, trombonistul – adevărat personaj al dramei – fiind plasat pe scenă), în care au exploatat cele mai moderne tehnici: glissandi*, colorări ale sunetului prin diverse emisii și surdine* etc. Abrev., în partituri: trb.

trombon, tromboane s. n. minciună, păcăleală

TROMBON s. v. gură.

trombon s. v. GURĂ.

tromboane s. pl. v. INVENȚIE. MINCIUNĂ. NĂSCOCEALĂ. NĂSCOCIRE. NĂSCOCITURĂ. NEADEVĂR. PALAVRĂ. PLĂSMUIRE. POVESTE. SCORNEALĂ. SCORNIRE. SCORNITURĂ.