15 definiții pentru troheu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TROHÉU, trohei, s. m. Picior de vers alcătuit dintr-o silabă lungă și una scurtă (în metrica poeziei antice) sau dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată (în poezia modernă). – Din fr. trochée.

TROHÉU, trohei, s. m. Picior de vers alcătuit dintr-o silabă lungă și una scurtă (în metrica poeziei antice) sau dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată (în poezia modernă). – Din fr. trochée.

troheu sm [At: HELIADE, O. II, 144 / S și: ~ocheu / Pl: ~ei, (înv) ~ee sn / E: lat trochaeus, fr trochée, it trocheo] Picior de vers alcătuit dintr-o silabă lungă și una scurtă (în metrica poeziei antice) sau dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată (în poezia modernă).

TROHÉU, trohei, s. m. Picior de vers compus din două silabe, dintre care, în metrica poeziei antice, prima e lungă iar a doua scurtă, iar în poezia modernă, prima e accentuată iar a doua neaccentuată. De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? EMINESCU, O. I 137.

TROHÉU s.m. Picior de vers format, în poezia antică, dintr-o silabă lungă și una scurtă și, în poezia modernă, dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată. V. coreu. [< fr. trochée, cf. lat. trochaeus, gr. trochaios].

TROHÉU s. m. picior de vers dintr-o silabă lungă (accentuată) și una scurtă (neaccentuată); coreu. (< fr. trochée)

TROHÉU ~i m. Unitate ritmică formată din două silabe cu accentul pe prima; coreu[1]. /<lat. trochacus, fr. trochée corectată

  1. În original, probabil incorect: horeu. — cata

troheu n. picior de vers greco-latin compus de o silabă lungă și una scurtă.

*trohéŭ n., pl. eĭe saŭ ee (vgr. trohaîos, d. trého, alerg). Proz. Picĭor de vers grecesc orĭ latin compus dintr’o silabă lungă și una scurtă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

trohéu s. m., art. trohéul; pl. trohéi, art. trohéii

trohéu s. m. (sil. -heu), art. trohéul; pl. trohéi, art. trohéii


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

trohéu (-éi), s. m. – Picior de vers format dintr-o silabă lungă și una scurtă. Fr. trochée, cu pronunțare ngr.Der. trohaic, adj. (format din trohei).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

troheu (< gr. τροχαῖος, din τρόχος, „roată, alegare”). În prozodia antică picior (1) metric alcătuit dintr-o silabă lungă și una scurtă: -U. Sin.: choreu.

TROHEU (< fr. trochée < gr. trohaios, alergător) Unitate metrică, greacă și latină, alcătuită dintr-o silabă lungă și una scurtă (...), iar în prozodia modernă dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată (...). Ritmul rezultat din folosirea troheului capătă denumirea de ritm trohaic sau coborîtor, deosebit de ritmul suitor, datorat iambului. Ex. Doină, – doină, – cîntec – dulce... (Poezie populară) Somnoroase – rele Pe la – cuiburi – se aduSe as – cund în – murele Noapte – bună! (M. EMINESCU, Somnoroase păsărele)

Intrare: troheu
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • troheu
  • troheul
  • troheu‑
plural
  • trohei
  • troheii
genitiv-dativ singular
  • troheu
  • troheului
plural
  • trohei
  • troheilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

troheu

  • 1. Picior de vers alcătuit dintr-o silabă lungă și una scurtă (în metrica poeziei antice) sau dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată (în poezia modernă).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: coreu attach_file un exemplu
    exemple
    • De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? EMINESCU, O. I 137.
      surse: DLRLC

etimologie: