TRIUMVIRAT, triumvirate, s. n. (În Roma antică) Înțelegere privată, fără fundament legal, între trei persoane, în scopul cuceririi și exercitării puterii politice în stat. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumviratus, fr. triumvirat.

triumvirat sn [At: ȘINCAI, HR. II, 237/10 / P: tri-u~ / Pl: ~e / E: lat trimuviratus, fr triumvirat] 1 Formă de conducere politică instituită în Roma antică, la mijlocul sec. I î.Hr. (în perioada luptei pentru putere), reprezentând alianța a trei conducători politici și militari. 2-3 (Ant) Funcția și durata funcției de triumvir (1). 4 (Liv; pex) Grup de trei persoane legate prin interese comune.

TRIUMVIRAT, triumvirate, s. n. (În Roma antică) Formă de conducere politică reprezentând alianța a trei conducători politici și militari; persoanele care dețineau această conducere. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumviratus, fr. triumvirat.

TRIUMVIRAT, triumvirate, s. n. (În Roma antică) Funcția și durata funcției de triumvir. ♦ Fiecare dintre cele două grupuri de cîte trei bărbați (primul format din Cezar, Pompei și Crasus, al doilea din Octavian, Antoniu și Lepidus) care și-au împărțit autoritatea supremă a statului, în anul 60 și în anul 43 î.e.n. (Fig.) O bandă de trei hoți vestiți domina Moldova... acel triumvirat prăda țara. RUSSO, S. 176.

TRIUMVIRAT s.n. Funcția și durata funcției de triumvir în Roma antică. [Pron. tri-um-. / < lat. triumviratus, cf. fr. triumvirat].

TRIUMVIRAT s. n. 1. formă de conducere în Roma antică, între anii 60 și 43 a. Chr., reprezentând alianța a trei conducători politici și militari. 2. (p. ext.) asociație de trei persoane care exercită o putere, o influență. (< lat. triumviratus, fr. triumvirat)

TRIUMVIRAT ~e n. (în Roma antică) Formă de guvernământ în care puterea supremă era deținută de trei conducători politici și militari. ◊ Primul ~ alianță dintre Cezar, Pompei și Crassus. /<lat. triumviratus, fr. triumvirat

triumvirat n. 1. funcțiunea triumvirilor; 2. asociațiune ilegală a trei cetățeni puternici, în Roma antică, spre a pune mâna pe autoritatea suverană: întâiul triumvirat a fost format de Pompeiu, Cezar și Crassu (60 a. Cr.); iar cel d’al doilea de Antoniu, Octavian si Lepid (43 a. Cr.).

*triunvirát n., pl. e (lat. triumviratus). Funcțiunea de triunvir. Durata acesteĭ funcțiunĭ. Asociațiune politică de treĭ ca să pună mîna pe putere în vechea Romă: triunviratu luĭ Pompeĭ, Cezar și Crasu (la 60 înainte de Hristos), triunviratu luĭ Octavian, Antoniŭ și Lépid (la 43 înainte de Hristos).

triumvirat (desp. tri-um-) s. n., pl. triumvirate

triumvirat (tri-um-) s. n., pl. triumvirate

triumvirat s. n. (sil. tri-um-), pl. triumvirate