11 definiții pentru triumvirat

Articole pe această temă:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRIUMVIRÁT, triumvirate, s. n. (În Roma antică) Înțelegere privată, fără fundament legal, între trei persoane, în scopul cuceririi și exercitării puterii politice în stat. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumviratus, fr. triumvirat.

triumvirat sn [At: ȘINCAI, HR. II, 237/10 / P: tri-u~ / Pl: ~e / E: lat trimuviratus, fr triumvirat] 1 Formă de conducere politică instituită în Roma antică, la mijlocul sec. I î.Hr. (în perioada luptei pentru putere), reprezentând alianța a trei conducători politici și militari. 2-3 (Ant) Funcția și durata funcției de triumvir (1). 4 (Liv; pex) Grup de trei persoane legate prin interese comune.

TRIUMVIRÁT, triumvirate, s. n. (În Roma antică) Formă de conducere politică reprezentând alianța a trei conducători politici și militari; persoanele care dețineau această conducere. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumviratus, fr. triumvirat.

TRIUMVIRÁT, triumvirate, s. n. (În Roma antică) Funcția și durata funcției de triumvir. ♦ Fiecare dintre cele două grupuri de cîte trei bărbați (primul format din Cezar, Pompei și Crasus, al doilea din Octavian, Antoniu și Lepidus) care și-au împărțit autoritatea supremă a statului, în anul 60 și în anul 43 î.e.n. (Fig.) O bandă de trei hoți vestiți domina Moldova... acel triumvirat prăda țara. RUSSO, S. 176.

TRIUMVIRÁT s.n. Funcția și durata funcției de triumvir în Roma antică. [Pron. tri-um-. / < lat. triumviratus, cf. fr. triumvirat].

TRIUMVÍRAT s. n. 1. formă de conducere în Roma antică, între anii 60 și 43 a. Chr., reprezentând alianța a trei conducători politici și militari. 2. (p. ext.) asociație de trei persoane care exercită o putere, o influență. (< lat. triumviratus, fr. triumvirat)

TRIUMVIRÁT ~e n. (în Roma antică) Formă de guvernământ în care puterea supremă era deținută de trei conducători politici și militari. ◊ Primul ~ alianță dintre Cezar, Pompei și Crassus. /<lat. triumviratus, fr. triumvirat

triumvirat n. 1. funcțiunea triumvirilor; 2. asociațiune ilegală a trei cetățeni puternici, în Roma antică, spre a pune mâna pe autoritatea suverană: întâiul triumvirat a fost format de Pompeiu, Cezar și Crassu (60 a. Cr.); iar cel d’al doilea de Antoniu, Octavian si Lepid (43 a. Cr.).

*triunvirát n., pl. e (lat. triumviratus). Funcțiunea de triunvir. Durata acesteĭ funcțiunĭ. Asociațiune politică de treĭ ca să pună mîna pe putere în vechea Romă: triunviratu luĭ Pompeĭ, Cezar și Crasu (la 60 înainte de Hristos), triunviratu luĭ Octavian, Antoniŭ și Lépid (la 43 înainte de Hristos).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

triumvirát (tri-um-) s. n., pl. triumviráte

triumvirát s. n. (sil. tri-um-), pl. triumviráte

Intrare: triumvirat
triumvirat substantiv neutru
  • silabație: tri-um-
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • triumvirat
  • triumviratul
  • triumviratu‑
plural
  • triumvirate
  • triumviratele
genitiv-dativ singular
  • triumvirat
  • triumviratului
plural
  • triumvirate
  • triumviratelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

triumvirat

  • 1. (În Roma antică) înțelegere privată, fără fundament legal, între trei persoane, în scopul cuceririi și exercitării puterii politice în stat.
    surse: DEX '09
    • 1.1. Funcția și durata funcției de triumvir.
      surse: DLRLC DN
    • 1.2. Fiecare dintre cele două grupuri de câte trei bărbați (primul format din Cezar, Pompei și Crasus, al doilea din Octavian, Antoniu și Lepidus) care și-au împărțit autoritatea supremă a statului, în anul 60 și în anul 43 î.e.n.
      surse: DLRLC MDN '00 un exemplu
      exemple
      • figurat O bandă de trei hoți vestiți domina Moldova... acel triumvirat prăda țara. RUSSO, S. 176.
        surse: DLRLC
    • 1.3. prin extensiune Asociație de trei persoane care exercită o putere, o influență.
      surse: MDN '00

etimologie: