14 definiții pentru tranzitiv


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRANZITÍV, -Ă, tranzitivi, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Gram.) (Verb) a cărui acțiune se răsfrânge asupra unui obiect, fiind construit cu complementul direct. 2. Adj. Care are însușirea de tranzitivitate (2). – Din fr. transitif, lat. transitivus.

tranzitiv, ~ă a [At: POLIZU / S și: (înv) ~nsi~ / Pl: ~i, ~e / E: fr transitif lat transitivus] 1 (Lin; d. verbe) A cărui acțiune se răsfrânge direct asupra unui obiect. 2 (Mat; Log; îs) Relație ~ă Relație stabilită între elementele unei mulțimi, având proprietatea că, dacă într-un triplet de elemente ale sale primul e în relație cu al doilea, iar al doilea e în relație cu al treilea, atunci și primul e în relație cu al treilea.

TRANZITÍV, -Ă, tranzitivi, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Gram.) (Verb) a cărui acțiune se răsfrânge direct asupra unui obiect. 2. Adj. Care are însușirea de tranzitivitate (2). – Din fr. transitif, lat. transitivus.

TRANZITÍV, -Ă, tranzitivi, -e, adj. (Gram.; despre verbe) A cărui acțiune se răsfrînge direct asupra unui obiect. Cînd obiectul gramatical stă în cazul dativ, verbul este intranzitiv, iar cînd stă la acuzativ, verbul este tranzitiv. IORDAN, L. R. 420.

TRANZITÍV, -Ă adj. (Despre verbe) A cărui acțiune se răsfrânge direct asupra unui obiect. ◊ (Log.; mat.) Relație tranzitivă = relație între elementele unei mulțimi, care, atunci când se verifică pentru primul și al doilea, în consecință pentru al doilea și un al treilea element, se verifică și pentru primul și al treilea. [Cf. fr. transitif, lat. transitivus].

TRANZITÍV, -Ă adj. 1. (despre verbe) a cărui acțiune trece direct asupra unui obiect. 2. (log., mat.) relație ~ă = relație între elementele unei mulțimi, în care, atunci când se verifică pentru primul și al doilea, în consecință pentru al doilea și un al treilea element, se verifică și pentru primul și al treilea. (< fr. transitif, lat. transitivus)

TRANZITÍV ~ă (~i, ~e) (despre verbe) Care admite un complement direct; cu acțiune care trece în mod direct asupra obiectului. /<fr. transitif, lat. transitivus

tranzitiv a. Gram. se zice de verbele a căror acțiune trece asupra obiectului.

*transitív, -ă adj. (lat. transitivus). Gram. Care arată o acțiune care trece direct de la subĭect la obĭect: verb transitiv. (De ex.: toporu despică lemnu). Adv. Ca transitiv: unele verbe intransitive se pot întrebuința și transitiv. (De ex.: a trăi un traĭ fericit).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tranzitív adj. m., pl. tranzitívi; f. tranzitívă, pl. tranzitíve

tranzitív adj. m., pl. tranzitívi; f. sg. tranzitívă, pl. tranzitíve


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TRANZITÍV, -Ă adj. (cf. fr. transitif, lat. transitivus): în sintagma verb tranzitiv (v.).

Intrare: tranzitiv
tranzitiv adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tranzitiv
  • tranzitivul
  • tranzitivu‑
  • tranziti
  • tranzitiva
plural
  • tranzitivi
  • tranzitivii
  • tranzitive
  • tranzitivele
genitiv-dativ singular
  • tranzitiv
  • tranzitivului
  • tranzitive
  • tranzitivei
plural
  • tranzitivi
  • tranzitivilor
  • tranzitive
  • tranzitivelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tranzitiv

  • 1. gramatică (și) substantivat neutru (Verb) a cărui acțiune se răsfrânge asupra unui obiect, fiind construit cu complementul direct.
    surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Cînd obiectul gramatical stă în cazul dativ, verbul este intranzitiv, iar cînd stă la acuzativ, verbul este tranzitiv. IORDAN, L. R. 420.
      surse: DLRLC
  • 2. Care are însușirea de tranzitivitate.
    surse: DEX '09 DEX '98 antonime: intranzitiv
    • 2.1. logică matematică Relație tranzitivă = relație între elementele unei mulțimi, care, atunci când se verifică pentru primul și al doilea, în consecință pentru al doilea și un al treilea element, se verifică și pentru primul și al treilea.
      surse: DN

etimologie: