2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRANC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o cădere sau de o lovitură puternică și bruscă. [Var.: tránca interj.] – Onomatopee.

TRANC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o cădere sau de o lovitură puternică și bruscă. [Var.: tránca interj.] – Onomatopee.

tranc1 sn, i [At: CREANGĂ, P. 205 / V: (reg) ~anca, troan, troa~ / E: fo] (Pop) 1-2 (Cuvânt care) imită zgomotul produs de o lovitură puternică și bruscă, de o cădere, de o trântitură Si: tronc1 (1-2). 3-4 (Cuvânt care) imită zgomotul produs de mecanismul unei arme de foc când se apasă pe trăgaci. 5-6 (Rep) (Cuvânt care) imită un zgomot ritmic. 7-8 (Rep) (Cuvânt care) imită sunetul unui clopot.

TRANC interj. Onomatopee care redă zgomotul produs de o lovire, o cădere sau o izbitură puternică și bruscă; tronc. Dete drumul săgeții și tranc! lovi drept în capul crăcătiței (= caracatiței). ISPIRESCU, L. 255. Spînul face tranc! capacul pe gura fîntînii. CREANGĂ, P. 205. ◊ (În forma tranca, repetat sau alternînd cu tronca) De inima căruței atîrnau păcornița cu feleștiocul și posteuca, care se izbeau una de alta cînd mergea căruța și făceau: tronca, tranca! tronca, tranca! CREANGĂ, P. 106. ◊ (Cu valoare de verb) O atitudine demnă... pînă la un moment dat, știi, colea, cînd i-o veni bine, la o chestie arzătoare, ș-atuncitranc un discurs lucrat cum știe el. VLAHUȚĂ, la TDRG. – Variantă: tránca interj.

TRANC interj. (se folosește, uneori repetat, pentru a reda zgomotul produs de o lovitură, de o cădere bruscă) Tronc. /Onomat.

tranc! int. imită slobozirea săgeții sau puștii. [Onomatopee (v. tronc)].

tranc și trac, interj. care arată zgomotu mecanizmuluĭ uneĭ arme de foc (nu pocnitură): puse mîna pe pistol și tranc! V. tracatrucă, poc.

TRÁNCA interj. v. tranc.

TRÁNCA interj. v. TRANC. /Onomat.

tránca-tránca interj. care arată trăncăneala saŭ jucarea prea multă cu mecanizmu uneĭ arme de foc: ce tot tranca-tranca la urechea mea? V. tracatrucă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tranc interj. – Exprimă ideea de zgomot sau de pocnet. Creație expresivă, cf. tronc, clanț.Der. tranca-fleanca (var. treanca-fleanca), interj. (exprimă ideea de flecăreală sau de vorbă lungă), pentru partea a doua a compusului cf. fleancă; trăncăi (var. trăncăni), vb. (a hodorogi, a trosni, a flecări, a melița); trăncălău, s. m. (palavragiu, limbut); trăncănaie (var. trăncănea, trancafuse, catrafuse), s. f. (fleac, bagatelă, moft; boarfe), ultimele forme sînt mai puțin clare, cf. catrafuse, primele, probabil de la un pl. al formei următoare; trăncăneală, s. f. (flecăreală, mîncărime de limbă). Din rom. provine mag. trankálo (Edelspacher 23), cf. și bg. drănkanie „flecăreală”.

Intrare: tranc
tranc interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • tranc
tranca interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • tranca
tranca-tranca interjecție
interjecție (I10)
  • tranca-tranca
Intrare: trânc
trânc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

tranc tranca tranca-tranca

  • 1. Cuvânt care imită zgomotul produs de o cădere sau de o lovitură puternică și bruscă.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: tronc (interj.) attach_file 4 exemple
    exemple
    • Dete drumul săgeții și tranc! lovi drept în capul crăcătiței (= caracatiței). ISPIRESCU, L. 255.
      surse: DLRLC
    • Spînul face tranc! capacul pe gura fîntînii. CREANGĂ, P. 205.
      surse: DLRLC
    • repetat (Alternând cu tronca) De inima căruței atîrnau păcornița cu feleștiocul și posteuca, care se izbeau una de alta cînd mergea căruța și făceau: tronca, tranca! tronca, tranca! CREANGĂ, P. 106.
      surse: DLRLC
    • (Cu valoare de verb) O atitudine demnă... pînă la un moment dat, știi, colea, cînd i-o veni bine, la o chestie arzătoare, ș-atunci – tranc un discurs lucrat cum știe el. VLAHUȚĂ, la TDRG.
      surse: DLRLC

etimologie: