TRĂGĂTOR, -OARE, trăgători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător.

trăgător, ~oare [At: BIBLIA (1688), 41²/35 / V: (îrg) ~iu smn / Pl: ~i, ~oare / E: trage + ~{ă)tor] 1-2 smf, a (Animal) care trage la jug Si: (pop) trăgaci (1), (reg) trăgăuș (1), trăgun (1). 3-4 smf, a (Animal) de tracțiune Si: (pop) trăgaci (2), (reg) trăgăuș (2), trăgun (2). 5 a (Înv; șfg) Care atrage Si: ademenitor, atrăgător. 6 smf Persoană care trage (1) ceva. 7 smf (Îs) ~ de sfori (sau al sforilor) Persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete. 8 smf (Fam; fig; îas) Persoană care uneltește Si: intrigant, uneltitor. 9 sm Trefilator. 10 sm (Îvr; îf trăgătoriu) Persoană care trage la vâsle Si: vâslaș. 11 smf Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă (mai ales de foc) Si: trăgaci (3), țințaș. 12-13 sm (Mil; iuz; îljv) În ~i (Care este) în linie, unul după celălalt în vederea tragerii cu arma. 14 sm Muncitor la arsenal, care se ocupă cu încercarea și cu verificarea armelor de foc. 15 sm (Îvr) Persoană care fumează țigări de foi, cu marijuana sau trabucuri. 16 sm (Îvr) Persoană care prizează tabac² sau droguri. 17 sm (Înv) Persoană care emite o poliță². 18 sm (Îrg) Persoană care reține (pe nedrept) o parte din drepturile (bănești) cuvenite cuiva. 19 sm (Îvr) Persoană care tergiversează ceva. 20 sf (Îvr) Instrument de tortură. 21 sn Trăgaci (4) la o armă de foc. 22 sn (Reg) Băț cu care se împinge dopul la pușca de soc. 23 sn (Reg) Degetul mijlociu. 24 sn (Reg) Cleștar cu care se pun sau se scot cercurile de pe vasele de lemn. 25 sfp (Reg) Mânere de lemn la plasa de prins pește. 26 sn Instrument cu care se trag linii la desenele tehnice executate în tuș. 27 sf (Reg) Unealtă cu care se înclină dinții ferăstrăului de o parte și de alta a pânzei lui Si: (reg) dințar. 28 sm (Reg) Tirbușon (1). 29 sf (Reg) Cociorvă¹ (1). 30 sf (Reg) Scăunel cu o deschizătură în care se introduce călcâiul cizmei spre a facilita descălțarea Si: (reg) mariță. 31 sf (Reg) Nojiță la opinci. 32 sf (Ban) Ureche la cizmă sau la altă încălțăminte. 33 sn (Reg) Orcic. 34 sn (Reg) Capră de lemn care servește la transportarea plugului Si: (reg) cobilă. 35 sf (Reg) Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa³ (1). 36 sf (Reg) Curea groasă care se prinde de pieptarul hamului și se leagă de vehiculul tras de animal Si: (reg) șleau³ (1). 37 sf (Înv) Curea groasă cu care se aplicau pedepse corporale. 38 sf (Înv; pex) Bătaie aplicată cu trăgătoarea (37). 39 sn (Reg) Zăvor. 40 sf (Reg) Parte a lădoiului care se trage în afară. 41 sf (Reg) Partea cu fosfor a cutiei de chibrituri. 42 sf (Atm; reg) Claviculă. 43 sf (Îrg) Vas pentru cereale cu capacitatea unei banițe. 44 sf (Îrg; pex) Unitate de măsură care are mărimea unei trăgătoare (43).

trăgătorie sf [At: DEX-S / Pl: ~ii / E: trage + -ătorie] Secție în care are loc trefilarea.

trăgătoriu smn vz trăgător

TRĂGĂTOR, -OARE, trăgători, -oare, adj., subst. I. Adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. II. S. m. și f. 1. Persoană care trage ceva. ◊ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește. 2. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci (2). ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț, unul după celălalt. 3. Persoană care emite o trată. III. S. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepse corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. 2. Un fel de scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. IV. S. n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuș a liniilor. – Trage + suf. -ător.

TRĂGĂTOARE, trăgători, s. f. 1. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa; șleau³. Zburam ca o turturea, Tăiam calul cu scara, Piciorul trăgătoarea, Aplecîndu-mă pe șa. ȘEZ. I 113. ♦ Curea groasă cu care se aplicau în trecut corecții corporale; p. ext. bătaie cu o astfel de curea. Aplicau trăgătorile pentru cine știe ce nimicuri. CAMILAR, N. I 244. 2. (Rar) Trăgaci². Ascultai, într-o mînă cu chibritelnița și în cealaltă cu degetul pe trăgătoarea revolverului. HOGAȘ, M. N. 88. 3. Un fel de scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcîiul cizmei spre a o descălța. La școala de ofițeri din București, descălțarea se face cu un aparat numit... trăgătoare. PAMFILE, I. C. 348. 4. Vas pentru grăunțe de mărimea unei banițe. Grîul roșu greu la bob, curgea-n trăgători și venea la vînturătoare. SANDU-ALDEA, U. P. 100. – Pl. și: (2) trăgătoare (SAHIA, N. 37).

TRĂGĂTOR², -OARE, trăgători, -oare, adj. (Despre vite) Care efectuează o tracțiune; de muncă, de povară. Cei ce n-au vite trăgătoare vor face douăzeci și nouă de zile cu palmele și vor secera un pogon de grîu. SANDU-ALDEA, D. N. 214. ◊ (Substantivat) Un sătean... se ținea nepăsător lîngă o păreche de trăgători uriași. SADOVEANU, O. VII 239. Noa, zău, că-i dau... nouă trăgători, nouă opintitori. ȘEZ. I 149.

TRĂGĂTOR³, -OARE, trăgători, -oare, s. m. și f. Persoană care trage ceva. ◊ Expr. Trăgător de sfori = persoană care trage sforile păpușilor la teatrul de marionete; fig. persoană care uneltește intrigi din culise. V. intrigant, uneltitor. 2. Persoană care emite o cambie, emitent de cambie. 3. Bărbat care trage cu o armă (mai ales de foc); trăgaci. Cînd, în sfîrșit, focul încetă cu totul, trăgătorul își săltă de la pămînt capul. CAMILAR, N. I 125. Panaite, prietenul meu... vînător cu faimă, dar trăgător mediocru. SADOVEANU, O. L. 15. Înaintea noastră sînt culcați alți trăgători. CAMIL PETRESCU, U. N. 394. ◊ Loc. adj. și adv. (Mil.; ieșit din uz) În trăgători = în lanț. Se opresc toți aliniați, se desfășoară în trăgători și pornesc spre noi. CAMIL PETRESCU, U. N. 352.

trăgătorie s. f. Locul unde se transformă oțelul în fire de sârmă ◊ „Pe o suprafață de 3970 mp se construiește trăgătoria de oțel moale nr. 2, cu o producție anuală de 15000 tone sârmă trefilată.” Sc. 2 V 64 p. 1 (din trage + -ătorie)

TRĂGĂTOARE ~ori f. Parte a hamului, constând dintr-o funie sau curea groasă (mai rar lanț), care se prinde de orcicul unui vehicul cu tracțiune animală; postoroncă; ștreang; șleau. /a trage + suf. ~ătoare

TRĂGĂTOR¹ ~oare (~ori, ~oare) și substantival 1) Care trage ceva. ◊ ~ de sfori a) actor care manevrează marionetele cu ajutorul unor sfori; b) persoană care pune la cale acțiuni condamnabile; uneltitor; intrigant. 2) (despre animale de tracțiune) Care trage la ham sau la jug; care este de povară, de tracțiune. /a trage + suf. ~ător

TRĂGĂTOR² ~i m. 1) Persoană care trage la țintă cu o armă de foc. 2) Persoană care emite o cambie; emitent de cambie. /a trage + suf. ~ător

trăgătoare f. tot ce servă a trage: 1. curea ce reține scările trăsurei; 2. pl. parte din hamuri cu cari trag caii; 3. pl. maț de bou: a bate cu trăgătorile; 4. mic instrument de oțel de tras linii; 5. măsură de capacitate de o jumătate baniță.

trăgător m. 1. cel ce trage cu o armă; 2. bou învățat la jug, cal învățat la ham: car tras de un trăgător.

trăgătór, -oáre s. Care trage. S. m. Soldat care trage cu pușca (tiralior). În trăgătorĭ, la distanță și interval de cîțĭ-va pașĭ unu de altu, ca să nu fie compacțĭ, și decĭ să fie maĭ ferițĭ de gloanțe (în cavalerie în furajorĭ). Vită învățată la tras. S. f., pl. orĭ. Șleaŭ cureaŭa cea groasă care leagă calu de trăsură. (Îs doŭă trăgătorĭ, de-o parte și de alta a caluluĭ). La șa, cureaŭa de care e atîrnată scara și care, în armată, se întrebuințează și la bătut soldațiĭ răĭ: l-a bătut cu trăgătorile. Lovitură de trăgătoare: ĭ-a tras zece trăgătorĭ. Condeĭu compasuluĭ, acela cu care se trag liniile cu cerneală.

trăgătoare (curea) s. f., g.-d. art. trăgătorii; pl. trăgători

trăgător¹ adj. m., (persoană) s. m., pl. trăgători; adj. f., s. f. sg. și pl. trăgătoare

trăgătoare (curea) s. f., g.-d. art. trăgătorii; pl. trăgători

!trăgător¹ adj. m., (persoană) s. m., pl. trăgători; adj. f., s. f. sg. și pl. trăgătoare

trăgătoare (obiect) s. f., g.-d. art. trăgătorii; pl. trăgători

trăgător adj. m., (persoană) s. m., pl. trăgători; f. sg. și pl. trăgătoare

trăgătorie s. f., g.-d. art. trăgătoriei, pl. trăgătorii

TRĂGĂTOARE s. v. cobilă.

TRĂGĂTOARE s. 1. șleau, ștreang, (reg.) ștric. (~ la ham.) 2. (reg.) cățel, slugă. (~ pentru cizme.)

TRĂGĂTOR s., adj. 1. s. v. țintaș. 2. s. (FIN.) v. emitent. (~ al unei polițe.) *3. adj. trăgaci. (Vite ~, adică de povară.)

TRĂGĂTOR s., adj. v. trăgaci.

trăgătoare s. v. COBILĂ.

TRĂGĂTOARE s. 1. șleau, ștreang, (reg.) ștric. (~ la ham.) 2. (reg.) cățel, slugă. (~ pentru cizme.)

trăgător s. v. TRĂGACI.

TRĂGĂTOR s., adj. 1. s. ochitor, trăgaci, țintaș. (~ de elită.) 2. s. (FIN.) emitent. (~ al unei polițe.) 3.* adj. trăgaci. (Vite ~, adică de povară.)