4 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

topic, ~ă [At: HASDEU, I. C. I, 54 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr topique, it topica, ger Topik] 1 sf (Lin) Ordine a cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. 2 sf (Lin) Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 3 sf (Lpl; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage. 4-5 a Care aparține topicii (1-2). 6-7 a Privitor la topică (1-2). 8 a (D. nume) Care denumește locuri, localități. 9 a (Îvr) Topicesc (2). 10-11 sn, a (Îvr) (Medicament) care se aplică direct pe locul bolnav. 12-13 a, av (Îvr) (Care este) raportat direct la subiect, la problemă. 14-15 a, av (Înv) (Care este) semnificativ.

TÓPIC1, -Ă, topici, -e, adj. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. Cărămizi cărora dialectul local... le-a însușit denumirea topică a Antinei, zicîndu-le cărămizi de Antina. ODOBESCU, S. II 424.

TÓPIC2, -Ă, topici, -e, adj. Care se referă la topică, care aparține topicii. Un alt efect stilistic care poate fi bine urmărit în proza lui Arghezi este deplasarea topică și sintactică. VIANU, A. P. 273.

TÓPIC, -Ă adj. Referitor la topică. ♦ (Despre nume) Care denumește locuri, localități. // adj., s.n. (Medicament) care modifică locul (pielea sau mucoasele) pe care se aplică. [< fr. topique, cf. lat. topicus < gr. topos – loc].

TÓPIC, -Ă I. adj. 1. referitor la un loc sau areal; local. 2. referitor la topică. 3. (despre nume) care denumește locuri, localități. II. adj., s. n. (medicament) care modifică local pielea sau mucoasele pe care se aplică. III. s. n. (lingv.) subiect al discursului definit ca „cel despre care se spune ceva”. IV. s. f. 1. (în retorica antică) studiul procedeelor și al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme. 2. ordinea cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. ◊ parte a sintaxei sau a stilisticii care studiază această ordine. (< fr. topique, germ. topisch /II/ Topik)

TÓPIC2 ~că (~ci, ~ce) (despre medicamente) Care modifică locul unde se aplică. /<ngr. topikos, fr. topique, germ. topisch

TÓPIC1 ~că (~ci, ~ce) rar 1) Care ține de topică; propriu topicii. 2) (despre nume) Care denumește locuri sau localități. /Din topică

topic a. relativ la locuri: nume topice. ║ n. pl. locuri comune sau izvoare generale din cari oratorul își trage argumentele: Topicele lui Aristotele.

* tópic, -ă adj. (vgr. topikós, d. tópos, loc). Local: zeĭ topicĭ, remediŭ topic. S. n., pl. e Medicament local extern (emplastru, cataplazmă ș. a.) orĭ și intern. Fig. Care se raportă direct la chestiune: argument topic. S. n., pl. e. Argument general care se aplică la toate cazurile analoage (sin. cu loc comun): topicele luĭ Aristotele. Adv. În mod topic: a răspunde topic la un argument. – La Cant. -icesc (rus. topičeskiĭ).

țipic sm [At: BĂNUȚ, T. P. 31 / V: ~peică sf, țupeică sf, țopic / Pl: ~ici / E: mg cipök] (Trs; Ban) 1 Pantof. 2 Gheată prevăzută cu elastic pentru a fi încălțată mai ușor Si: (înv) cipic. 3 (Reg) Papuc de casă făcut din petice (de postav, de stofă etc.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tópic1 adj. m., pl. tópici; f. tópică, pl. tópice

tópic2 (medicament, loc comun) s. n., pl. tópice

tópic adj. m., pl. tópici; f. sg. tópică, pl. tópice

tópic (medicament, loc comun) s. n., pl. tópice


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tópic (-că), adj. – Care se referă la locuri. Fr. topique. Este dubletul lui topicesc, adj. (topic), sec. XVIII, înv., din ngr. τοπιϰός.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

-TOPIC „relativ la o regiune, de areal”. ◊ gr. topikos „de loc” > fr. -topique, engl. -topic, germ. -topisch, it. -topico > rom. -topic.

arată toate definițiile

Intrare: topic (adj.)
topic1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • topic
  • topicul
  • topicu‑
  • topică
  • topica
plural
  • topici
  • topicii
  • topice
  • topicele
genitiv-dativ singular
  • topic
  • topicului
  • topice
  • topicei
plural
  • topici
  • topicilor
  • topice
  • topicelor
vocativ singular
plural
Intrare: topic (s.n.)
topic2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • topic
  • topicul
  • topicu‑
plural
  • topice
  • topicele
genitiv-dativ singular
  • topic
  • topicului
plural
  • topice
  • topicelor
vocativ singular
plural
Intrare: topic (suf.)
topic3 (suf.) element de compunere sufix
sufix (I7-S)
  • topic
Intrare: țipic
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țipic
  • țipicul
  • țipicu‑
plural
  • țipici
  • țipicii
genitiv-dativ singular
  • țipic
  • țipicului
plural
  • țipici
  • țipicilor
vocativ singular
plural
țipeică substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țipei
  • țipeica
plural
  • țipeici
  • țipeicile
genitiv-dativ singular
  • țipeici
  • țipeicii
plural
  • țipeici
  • țipeicilor
vocativ singular
plural
țopic
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țupeică
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

topic (adj.)

  • 1. Care aparține topicii, privitor la topică.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Un alt efect stilistic care poate fi bine urmărit în proza lui Arghezi este deplasarea topică și sintactică. VIANU, A. P. 273.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Cărămizi cărora dialectul local... le-a însușit denumirea topică a Antinei, zicîndu-le cărămizi de Antina. ODOBESCU, S. II 424.
      surse: DLRLC
  • 3. Aplicat local, extern.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 4. Referitor la un loc sau areal.
    surse: MDN '00 sinonime: local (adj.)

etimologie:

topic (s.n.)

  • 1. Medicament aplicat local, extern.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. lingvistică Subiect al discursului definit ca „cel despre care se spune ceva”.
    surse: MDN '00

etimologie: