8 definiții pentru topic (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 2. (La pl.; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care aparține topicii (I), privitor la topică. 2. (Despre nume) Care denumește locuri, localități. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

topic, ~ă [At: HASDEU, I. C. I, 54 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr topique, it topica, ger Topik] 1 sf (Lin) Ordine a cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază. 2 sf (Lin) Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. 3 sf (Lpl; în retorica antică) Argumente de natură generală, aplicabile în toate cazurile analoage. 4-5 a Care aparține topicii (1-2). 6-7 a Privitor la topică (1-2). 8 a (D. nume) Care denumește locuri, localități. 9 a (Îvr) Topicesc (2). 10-11 sn, a (Îvr) (Medicament) care se aplică direct pe locul bolnav. 12-13 a, av (Îvr) (Care este) raportat direct la subiect, la problemă. 14-15 a, av (Înv) (Care este) semnificativ.

TÓPIC, -Ă adj. Referitor la topică. ♦ (Despre nume) Care denumește locuri, localități. // adj., s.n. (Medicament) care modifică locul (pielea sau mucoasele) pe care se aplică. [< fr. topique, cf. lat. topicus < gr. topos – loc].

TÓPIC, -Ă I. adj. 1. referitor la un loc sau areal; local. 2. referitor la topică. 3. (despre nume) care denumește locuri, localități. II. adj., s. n. (medicament) care modifică local pielea sau mucoasele pe care se aplică. III. s. n. (lingv.) subiect al discursului definit ca „cel despre care se spune ceva”. IV. s. f. 1. (în retorica antică) studiul procedeelor și al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme. 2. ordinea cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. ◊ parte a sintaxei sau a stilisticii care studiază această ordine. (< fr. topique, germ. topisch /II/ Topik)

topic a. relativ la locuri: nume topice. ║ n. pl. locuri comune sau izvoare generale din cari oratorul își trage argumentele: Topicele lui Aristotele.

* tópic, -ă adj. (vgr. topikós, d. tópos, loc). Local: zeĭ topicĭ, remediŭ topic. S. n., pl. e Medicament local extern (emplastru, cataplazmă ș. a.) orĭ și intern. Fig. Care se raportă direct la chestiune: argument topic. S. n., pl. e. Argument general care se aplică la toate cazurile analoage (sin. cu loc comun): topicele luĭ Aristotele. Adv. În mod topic: a răspunde topic la un argument. – La Cant. -icesc (rus. topičeskiĭ).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tópic2 (medicament, loc comun) s. n., pl. tópice

tópic (medicament, loc comun) s. n., pl. tópice

Intrare: topic (s.n.)
topic2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • topic
  • topicul
  • topicu‑
plural
  • topice
  • topicele
genitiv-dativ singular
  • topic
  • topicului
plural
  • topice
  • topicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

topic (s.n.)

  • 1. Medicament aplicat local, extern.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. lingvistică Subiect al discursului definit ca „cel despre care se spune ceva”.
    surse: MDN '00

etimologie: