2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

*tiránă f. (d. tiran; lat. tyranna). Femeĭe care abuzează de autoritatea eĭ.

TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran.

tiran, ~ă [At: (a. 1650) GCR I, 146/41 / V: (reg) ter~, (îrg) ~rean sm, a / A și: (înv) tir~ / Pl: ~i, ~e / E: ngr τύραννος, fr tyran] 1 sm Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime) Si: despot. 2 sm Șef de stat care conduce în mod absolut Si: despot. 3-4 smf, a (Pex) (Persoană) care își impune voința în orice împrejurare și care asuprește pe cei ce depind de ea Si: autoritar. 5-6 smf, a (Pex) (Persoană) crudă.

TIRÁN, -Ă, tirani, -e, subst., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran.

TIRÁN2, -Ă, tirani, -e, adj. Crud, nemilos; autoritar, despotic. Cîte lacrimi s-or fi scurs pe luciul acestor pietre... podoaba operei atîtor mii de necunoscuți, care lucrau pentru glorificarea oarbei vanități a unui potentat tiran. BART, S. M. 23. Amoraș tiran, Tiran și dușman, Tare te-ai silit Și m-ai despărțit De-al meu puișor, Vrednic de amor. TEODORESCU, P. P. 286. Am o pasăre dușmană Și foarte tirană, N-are suflet, n-are minte, Ci e plină de cuvinte, Ce o-ntrebi ea spune (Ceasornicul). GOROVEI, C. 69. ◊ (Substantivat) Nu mai știa ce să facă teșmenitul de Joe ca să moaie inima tiranei de Junona. ISPIRESCU, U. 11.

TIRÁN2, -Ă I. s. m. despot. ◊ conducător de stat foarte aspru, crud; (p. ext.) cel care abuzează de autoritatea sa, care asuprește pe alții. II. adj. nemilos, despotic; asupritor. (< ngr. tirannos, fr. tyran)

TIRÁN2 ~ă (~i, ~e) Care terorizează pe alții; cu manifestări dictatoriale. /<ngr. tírannos, fr. tyran


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne

tirán s. m., adj. m., pl. tiráni; f. sg. tiránă, g.-d. art. tiránei, pl. tiráne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TIRÁN s., adj. (POL.) 1. s. despot, satrap. (A fost un adevărat ~ în timpul guvernării sale.) 2. adj. despotic. (Domn ~.)

TIRAN s., adj. 1. s. despot, satrap. (A fost un adevărat ~ în timpul guvernării sale.) 2. adj. despotic. (Domn ~.)

Intrare: tirană
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tira
  • tirana
plural
  • tirane
  • tiranele
genitiv-dativ singular
  • tirane
  • tiranei
plural
  • tirane
  • tiranelor
vocativ singular
  • tira
  • tirano
plural
  • tiranelor
Intrare: tiran (adj.)
tiran1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tiran
  • tiranul
  • tiranu‑
  • tira
  • tirana
plural
  • tirani
  • tiranii
  • tirane
  • tiranele
genitiv-dativ singular
  • tiran
  • tiranului
  • tirane
  • tiranei
plural
  • tirani
  • tiranilor
  • tirane
  • tiranelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tiran (adj.)

  • 1. adjectiv Care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur.
    exemple
    • Cîte lacrimi s-or fi scurs pe luciul acestor pietre... podoaba operei atîtor mii de necunoscuți, care lucrau pentru glorificarea oarbei vanități a unui potentat tiran. BART, S. M. 23.
      surse: DLRLC
    • Amoraș tiran, Tiran și dușman, Tare te-ai silit Și m-ai despărțit De-al meu puișor, Vrednic de amor. TEODORESCU, P. P. 286.
      surse: DLRLC
    • Am o pasăre dușmană Și foarte tirană, N-are suflet, n-are minte, Ci e plină de cuvinte, Ce o-ntrebi ea spune (Ceasornicul). GOROVEI, C. 69.
      surse: DLRLC
    • (și) substantivat Nu mai știa ce să facă teșmenitul de Joe ca să moaie inima tiranei de Junona. ISPIRESCU, U. 11.
      surse: DLRLC

etimologie:

tiran, -ă (persoană) tirană

  • 1. substantiv masculin Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime).
    surse: DEX '09 DLRLC MDN '00
  • 2. Persoană care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; om crud, nemilos.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 5 exemple
    exemple
    • Din toată gospodăria săracă, dar cu zgîrcenie apărată de risipă, vedeam că am de-a face c-un tiran aspru și rînduit într-ale sale. SADOVEANU, E. 128.
      surse: DLRLC
    • Acest măreț titlu, moldovenii îl dedeau acelor principi care veneau să-i scape de jugul vreunui tiran. HASDEU, I. V. 17.
      surse: DLRLC
    • Pieri-vor și tiranii și robii demni de ei. BOLINTINEANU, O. 30.
      surse: DLRLC
    • Varsă din cer foc și zare Cu catran și cu pucioasă, Pe acest tiran să-l arză. TEODORESCU, P. P. 105.
      surse: DLRLC
    • figurat Dorule, tiran cumplit, De ce m-ai îmbătrînit? TEODORESCU, P. P. 273.
      surse: DLRLC

etimologie: