opțiuni
  • info

4 intrări

24 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚÂNC, țânci, s. m. (Fam.; uneori depr.) Copilaș, băiețaș. [Var.: (reg.) ținc s. m.] – Din magh. cenk.

ȚÂNC, țânci, s. m. (Fam.; uneori depr.) Copilaș, băiețaș. [Var.: (reg.) ținc s. m.] – Din magh. cenk.

ȚINC2 s. m. v. țânc.

tincă sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~nci / E: ns cf tiurcă, tucă] (Orn; reg) Curcă (Meleagris gallopavo).

țânc2 sm [At: PSALT. 109 / V: (reg) ținc, țing / Pl: ~nci / E: ns cf mg cenk] 1 (Îrg) Pui de animal sălbatic. 2 (Îrg) Pui de câine. 3 (Zlg; reg) Popândău (Citellus citellus). 4 (Zlg; reg; șîc ~ul-pământului) Orbete (Spalax microphthalmus). 5 (Zlg; reg; îc) ~ul-pământului, ~ de pământ Cârtiță (Talpa europaea). 6 (Zlg; reg; îc) ~ul-pământului Rozător de culoare cenușie-gălbuie, cu corpul subțire și coada scurtă Si: șuiță (Spermophilus citellus). 7 (Zlg; reg; îac) Hârciog (Cricetus cricetus). 8 (Zlg; reg; îac) Marmotă (Arctomys marmotta). 9 (Zlg; reg; îac) Jder (Martes martes). 10 (Zlg; reg; îac) Șoarece (Mus musculus). 11 (Zlg; reg; îac) Șoarece alb. 12 (Reg; îac) Animal fantastic imaginat ca un câine, care trăiește sub pământ și care face rău morților Si: cățelul-pământului. 13 (Reg; îe) A asculta ~ul-pământului A sta culcat cu urechea la pământ. 14 (Reg; îae) A dormi adânc. 15 (Reg; îae) A fi mort. 16 (Reg; îe) A umbla când doarme ~ul-pământului A umbla în toiul nopții. 17 (Îrg) Câine de talie mică Si: cotei2 (1). 18-19 (Fam; șdp) Copil (mic). 20 (Fam; pex) Fiu. 21 (Fam) Epitet pentru un om mic de statură. 22 (Fam; dep) Tânăr fără experiență Si: țângău (2).

ținc2 sm vz țânc2

țing2 sm vz țânc2

TINCĂ, tinci, s. f. (Regional) Curcă.

ȚÎNC, țînci, s. m. 1. (Învechit și popular) Puiul anumitor animale (mai ales puiul de cîine, v. cățel). ◊ Compus: țîncul-pămîntului = cățelul-pămîntului, v. cățel (3). 2. (Uneori cu sens depreciativ) Copil (mai ales băiat) mic; plod. La noi se uită curios, mușcînd dintr-un măr, un țînc numai de-o șchioapă. SADOVEANU, O. VII 200. Pe-o mîrțoagă, dintr-o gură de dăsagă Atîrnată de oblînc, Fără scîncet, cu sfială Iese negru la iveală, Numai cît o portocală, Un căpșor mirat de țînc. TOPÎRCEANU, P. O. 37. Un țînc de vreo șapte ani, un țăran în miniatură, scobora niște capre devale. VLAHUȚĂ, O. A. III 48. ◊ (Urmat de determinări arătînd ființa la care se referă) Da’ frați mai ai? – Am. Iaca, țîncul ista de soră. SADOVEANU, O. VII 218.

TINCĂ, tinci, s. f. (Reg.) Curcă.

ȚÂNC ~ci m. 1) fam. Pui de câine; cățel. 2) depr. Copil de vârstă mică. /cf. ung. cenk

TINCĂ s.f. (Ban.) Curcă. Tinkĕ. Gallus Indianus. AC, 374. Etimologie: cf. tiurcă, tincă.

ȚINC s.m. v. țînc.

ȚÎNC s.m. (Mold.) Pui de animal. Țîncilor de leu. DOSOFTEI, PSALTIRE (1680), apud TEW. Țîncii leului rănind. CANTEMIR, DIVANUL, apud TDRG; cf. DOSOFTEI, VS, apud TDRG. Variante: ținc (CANTEMIR, DIVANUL, apud TDRG). Etimologie: magh. cenk. Vezi și țincșor, țîncă. Cf. c ă ț e l.

ținc, V. țînc.

țînc și (lit.) ținc m. (ung. cenk, cățel, băĭetan, recrut). Est. Iron. Copil mic, prunc: ce cauțĭ cu țincu pin mulțimea asta? Țîncu (saŭ cățelu) pămîntuluĭ, V. cățel. – Și fem. țîncă, pl. e, cățeluță. V. ghitan și copleș.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

țânc (fam.) s. m., pl. țânci

țânc (fam.) s. m., pl. țânci

țânc s. m., pl. țânci

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ȚÂNC s. v. puști.

ȚINCĂ s. v. cățelușă.

țincă s. v. CĂȚELUȘĂ.

ȚÎNC s. pici, prichindel, puști, (reg.) pricolici, (fam.) zgîmboi, (fig.) năpîrstoc. (Un ~ de vreo 5 ani.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

tincă s.f. (reg.) curcă.

țânc, țânci, s.m. (pop. și fam.) 1. copilaș, băiețaș. 2. pui de animal (sălbatic sau de câine). 3. popândău. 4. orbete.

Intrare: tinci
tinci
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: tincă
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tincă
  • tinca
plural
  • tinci
  • tincile
genitiv-dativ singular
  • tinci
  • tincii
plural
  • tinci
  • tincilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: țânc
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țânc
  • țâncul
  • țâncu‑
plural
  • țânci
  • țâncii
genitiv-dativ singular
  • țânc
  • țâncului
plural
  • țânci
  • țâncilor
vocativ singular
  • țâncule
plural
  • țâncilor
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ținc
  • țincul
  • țincu‑
plural
  • ținci
  • țincii
genitiv-dativ singular
  • ținc
  • țincului
plural
  • ținci
  • țincilor
vocativ singular
  • țincule
plural
  • țincilor
Intrare: țincă
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țincă
  • ținca
plural
  • ținci
  • țincile
genitiv-dativ singular
  • ținci
  • țincii
plural
  • ținci
  • țincilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tincă, tincisubstantiv feminin

țânc, țâncisubstantiv masculin

  • 1. familiar uneori depreciativ Băiețaș, copilaș, plod, puști. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: băiețaș copilaș plod puști
    • format_quote La noi se uită curios, mușcînd dintr-un măr, un țînc numai de-o șchioapă. SADOVEANU, O. VII 200. DLRLC
    • format_quote Pe-o mîrțoagă, dintr-o gură de dăsagă Atîrnată de oblînc, Fără scîncet, cu sfială Iese negru la iveală, Numai cît o portocală, Un căpșor mirat de țînc. TOPÎRCEANU, P. O. 37. DLRLC
    • format_quote Un țînc de vreo șapte ani, un țăran în miniatură, scobora niște capre devale. VLAHUȚĂ, O. A. III 48. DLRLC
    • format_quote Da frați mai ai? – Am. Iaca, țîncul ista de soră. SADOVEANU, O. VII 218. DLRLC
  • 2. învechit popular Puiul anumitor animale (mai ales puiul de câine). DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.