tiflă sf [At: R. POPESCU, CM I, 404 / Pl: ~le / E: ngr τύφλα] 1 Gest batjocoritor constând din apropierea degetului mare de vârful nasului, cu palma întinsă, mișcând celelalte degete. 2 (Îe) A(-i) da (cuiva) cu ~la (sau o rar, ~la) sau (rar) a arunca (cuiva) o ~ A arăta cuiva tifla (1). 3 (Fig; îae) A-și arăta disprețul. 4 (Fig; îae) A batjocori pe cineva. 5 (Fig; îae) A face în ciudă Si: a sfida. 6 (Fig; îae) A renunța cu dispreț la ceva. 7 (Fam; îe) A cădea (sau a da) ~la peste cineva A da în mod neașteptat norocul peste cineva.

țâfnă² sf vz țiflă¹ corectat(ă)

țâgnă¹ sf vz țiflă¹

țiflă² sf vz țiplă¹

țiflă³ sf vz țivlă

țiflă¹ sf [At: DR. III, 452 / V: ~lu sn, țilfă, țâfnă, țâgnă sf / Pl: ~le / E: ns cf țiclă¹, țif] 1 (Reg) Țiclău¹ (1). 2 (Reg) Loc înalt. 3 (Reg) Deal nu prea înalt, de formă conică. 4 (Reg) Ridicătură de pământ (ascuțită) în mijlocul unui șes. 5 (Reg) Movilă mică. 6 (Trs) Pantă domoală și îngustă prin pădure. 7 (Atm; reg; îf țâfnă, țâgnă) Uvulă.

țiflu sn vz țiflă¹

țilfă sf vz țiflă¹

țipă³ sf vz țiplă¹

țiplă¹ sf [At: ST. LEX. 207^v2/2 / V: (îrg) țipă, (Ban) țiflă / Pl: ~le / E: ngr τσίπλα, bg ципа] 1 Membrană subțire provenită din intestine sau din bășica animalelor, care se folosea pentru a acoperi borcanele cu conserve. 2 Membrană subțire provenită din intestinele sau din bășica animalelor care se folosea pentru a înlocui sticla la ferestrele caselor țărănești. 3 Membrană subțire provenită din intestinele sau din bășica animalelor folosită la confecționarea unor instrumente muzicale. 4 (Pex) Celofan. 5 (Dep; urmat de prepoziția „de”) Epitet pentru haine sau opinci foarte subțiri. 6 (Îs) ~ de ceapă Membrană subțire care se află între foile de ceapă. 7 (Îvr) Pojghiță. 8 (Iuz) Celuloid. 9 (Reg) Învelitoare transparentă confecționată din material sintetic și folosită la păstrarea actelor.

țivlă sf [At: H IV, 277 / V: (2) țiflă (Pl: țifle) / Pl: ? / E: pvb țivli] (Reg) 1 Nume dat câinilor de vânătoare. 2 (Îf țiflă) Femeie care vorbește subțire, cu voce ascuțită.

ȚIPLĂ, ȚÎPLĂ (pl. -le) sf. Pieliță din bășică de bou uscată ce se întrebuințează la țară în loc de geam de fereastră: (Sultănica) încai cînd rîde, sparge țiple (DLVR.) [comp. ngr. τσίπα, bg. cipa].

❍ȚÎFLĂ sf. Mold. Bucov. (ȘEZ.) 🌐 = ȚICLĂU [țiclă].

❍ȚÎLFĂ (pl. -fe) sf. Olten. (R.-COD.) (FURT.) 🌐 = ȚÎFLĂ.

TIFLĂ, tifle, s. f. Gest batjocoritor făcut cu palma întinsă, cu degetul cel mare apropiat de vîrful nasului și cu celelalte degete desfăcute; bleandă. Să-i primesc sfaturile cu o tiflă de puștan obraznic. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 296. ◊ Expr. A da (cuiva) cu tifla, sau a da (cuiva) o tiflă (rar, tifla) sau (rar) a arunca (cuiva) o tiflă = a face gestul descris mai sus; fig. a disprețui, a desconsidera. Îi aruncai [vieții] o tiflă și-o palmă în obraz. PAS, Z. I 10. Punînd sticla în zarea lumînării, se uită prin ea lung și tăcut; apoi, dîndu-i o tiflă: Na!... că nu mai ești bună de nimic! HOGAȘ, M. N. 145. Omul meu îmi dă cu tifla, se scoală și pleacă grăbit. CARAGIALE, M. 179. (Rar) A cădea tifla peste cineva = a da în mod neașteptat norocul peste cineva. Unde dă dumnezeu să cază o asemenea tiflă peste mine! Mi-aș sătura sălașul întreg. ISPIRESCU, L. 87.

ȚIPLĂ, țiple, s. f. Membrană subțire provenită din pereții intestinelor sau din bășica animalelor, folosită pentru a acoperi ermetic borcanele cu alimente sau (rar) pentru a înlocui sticla la ferestrele caselor țărănești; p. ext. celofan. Căni și borcane pline cu șerbeturi stau la rînd, legate deasupra cu țiplă. CAMIL PETRESCU, O. II 93.

TIFLĂ ~e f. Gest batjocoritor la adresa cuiva făcut prin apropierea degetului mare de vârful nasului și prin mișcarea celorlalte desfăcute. ◊ A da cuiva cu ~a a) a arăta cuiva acest gest; b) a desconsidera pe cineva. [Sil. ti-flă] /<ngr. tífla

ȚIPLĂ ~e f. înv. Membrană subțire și transparentă, obținută din bășica sau intestinele unor animale, care avea diferite întrebuințări (înlocuia geamul la ferestre, servea la închiderea ermetică a borcanelor etc.). ◊ A se ține într-o ~ a se ține foarte slab. /<ngr. tsípa, bulg. cipa

tiflă f. 1. (ironic) noroc orb: să cază o asemenea tiflă peste mine ISP.; 2. fam. gest de dispreț cu palma: de geaba îmi dai tifla AL. [Cf. gr. mod. TYFLA, orbire].

țiplă f. 1. pieliță din bășica boului; 2. bășică de bou ce servă țăranilor în loc de geam. [Tr. țipă = gr. mod. TZÍPA].

tíflă f., pl. e (ngr. týfla, orbire, subînț. is ta mátia su, în ochi tă). Fam. Iron. Gest de dispreț făcut cu palma întinsă asupra ochilor cuĭva ca cum ĭ-aĭ astupa privirea saŭ alt-fel ca să-ĭ arățĭ că-ĭ prost saŭ că nu-țĭ pasă de el: a da cuĭva cu tifla. Munt. vest. Noroc orb: a dat tifla peste el.

țíplă f., pl. e (bg. *cipla și cipa, membrană, ngr. tsipa, alb. tsipă. Cp. cu raclă). Membrană, peliță. Beșică de boŭ întinsă și întrebuințată la învălit ceva (de ex., la astupat un borcan, ceĭa ce azĭ se face cu hîrtie numită pergament. Odinioară se întrebuința și în loc de geam). Fig. Iron. Haĭnă prea supțire: cu țipla asta de palton aĭ să degerĭ. V. film.

tiflă (desp. ti-flă) s. f., g.-d. art. tiflei; pl. tifle

țiplă (desp. ți-plă) s. f., g.-d. art. țiplei; pl. țiple

tiflă (ti-flă) s. f., g.-d. art. tiflei; pl. tifle

țiplă (ți-plă) s. f., g.-d. art. țiplei; pl. țiple

tiflă s. f. (sil. -flă), g.-d. art. tiflei; pl. tifle

țiplă s. f. (sil. -plă), g.-d. art. țiplei; pl. țiple

tiflă (-le), s. f. – 1. Gest batjocoritor constînd din apropierea degetului mare de vîrful nasului mișcînd în acest timp celelalte degete. – 2. (Înv.) Noroc, belșug, prosperitate. Ngr. τύφλα, cu primul sens (Roesler 577; Cihac, II, 706; Tiktin; Pascu, II, 56; Candrea; Gáldi 261). Sensul al doilea se explică prin semnificația ngr. „orbire, halucinație”.

țiplă (-le), s. f. – Membrană, mai ales de vezică de bou. – Mr. tipă. Bg. cipa (Candrea; Conev 87), cf. ngr. τσίπα, alb. tsipë (Philippide, II, 738). Fonetismul nu a fost explicat.

a da cu tifla expr. a disprețui, a sfida.

tiflă, tifle s. f. 1. gest de batjocură constând în fluturarea mâinii cu degetul mare lipit de vârful nasului. 2. (intl.) informator, denunțător.

țiflă, țifle s. f. (intl.) denunțător, informator.

TIFLĂ s. (Mold.) bleandă, flișcă. (A-i da o ~.)

ȚIPLĂ s. v. celofan.

TIFLĂ s. (Mold.) bleandă, flișcă. (A-i da o ~.)

țiplă s. v. CELOFAN.

ȚIPLĂ s. burduf. (~ la ferestre.)