2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec.

TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec.

TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aranja, a așeza, a întocmi, a înjgheba. În curtea lor, sau pe un loc viran, cu răchită adusă din balta de la Fundeni, ticluiau mustăria. PAS, Z. I 170. Cînd au scos afară toată zestrea, flăcăii... ticluiesc lăvicerile ș-apoi pernele. SEVASTOS, N. 161. Să trecem înainte, uitînd miniaturile scălîmbate și ticluite de prin cărțile didactice ale secolului de mijloc. ODOBESCU, S. III 167. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventînd, născocind). Fără Lazăr în curtea sa, Filică și-ar fi făcut de cap, și ar fi ticluit și mai bine și mai nestingherit uneltirile. MIHALE, O. 162. Deși ar fi putut să ticluiască un șirag de amănunte... îl rodea totuși ambiția acuma să se documenteze. REBREANU, I. 59. Se înșela singură, ticluind după plac alte gînduri. CONTEMPORANUL, VIII 195. ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a-și potrivi spusele pentru a le da aparența de adevăr. E greu să te deprinzi a minți pe alții; după ce te-ai deprins o dată, n-ai să-ți mai bați capul cum s-o ticluiești. SLAVICI, N. II 259. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). Aplecat pe-o masă în cancelarie, ticlui pe-o carte poștală următoarele rînduri. MIRONESCU, S. A. 128. Un scriitor de talent poate oricînd să ne ticluiască un bun articol serios. VLAHUȚĂ, O. A. II 234. Deocamdată, însă, Huțu nu era decît scriitor la consistoriu, ticluia circulări, aduna date. SLAVICI, N. I 201.

A TICLUÍ ~iésc tranz. 1) A întocmi în mod iscusit. ~ o plângere. 2) fig. A crea în imaginație; a născoci; a izvodi; a inventa; a broda; a fabrica. [Sil. ti-clu-] /Orig. nec.

ticluĭésc v. tr. (din tîlcuĭesc, de unde s’a făcut tilc-, apoĭ ticl-. Cp. cu tescuĭesc, tixesc). Potrivesc, așez, rînduĭesc: a ticlui bine lucrurile în ladă, (fig.) a ticlui o nuntă, o mincĭună.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă

ticluí vb. (sil. -clu-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ticluiáscă

ticlui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiesc, conj. ticluiască)

ticluesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TICLUÍ vb. 1. v. aranja. 2. v. scorni.

TICLUI vb. 1. a aranja, a potrivi, (pop. și fam.) a drege, (pop.) a (o) brodi. (A ~ astfel lucrurile încît...) 2. a inventa, a născoci, a plăsmui, a scorni, (pop.) a scoate, a stîrni, (reg.) a scornoci, (înv.) a băsni, (fig.) a țese, a urzi, (fig. rar) a tăia, (fig. înv.) a ascuți. (A ~ ceva pe socoteala cuiva.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ticluí (-uésc, -ít), vb.1. A compune, a pune în ordine, a ordona. – 2. A crea, a inventa. Origine incertă. Probabil de la titlu*titlui, cu sensul de „a inventa titluri, a falsifica documente autentice”; schimbul fonetic ar fi normal. Sau poate de la tîlcui „a interpreta” cu metateză (Scriban); s-ar putea porni de la ideea de „a compune” o scrisoare „interpretînd” dorințele unei persoane care nu știe să scrie. Legătura cu piclui „a cerne” (Tiktin) nu este convingătoare.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a o ticlui bine expr. a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr.

ticlui, ticluiesc v. t. (pop.) 1. a aranja; a înjgheba, a întocmi 2. a pune la cale (născocind ceva)

Intrare: ticluit
ticluit participiu
participiu (PT2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ticluit
  • ticluitul
  • ticluitu‑
  • ticlui
  • ticluita
plural
  • ticluiți
  • ticluiții
  • ticluite
  • ticluitele
genitiv-dativ singular
  • ticluit
  • ticluitului
  • ticluite
  • ticluitei
plural
  • ticluiți
  • ticluiților
  • ticluite
  • ticluitelor
vocativ singular
plural
Intrare: ticlui
  • silabație: -clu-
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ticlui
  • ticluire
  • ticluit
  • ticluitu‑
  • ticluind
  • ticluindu‑
singular plural
  • ticluiește
  • ticluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ticluiesc
(să)
  • ticluiesc
  • ticluiam
  • ticluii
  • ticluisem
a II-a (tu)
  • ticluiești
(să)
  • ticluiești
  • ticluiai
  • ticluiși
  • ticluiseși
a III-a (el, ea)
  • ticluiește
(să)
  • ticluiască
  • ticluia
  • ticlui
  • ticluise
plural I (noi)
  • ticluim
(să)
  • ticluim
  • ticluiam
  • ticluirăm
  • ticluiserăm
  • ticluisem
a II-a (voi)
  • ticluiți
(să)
  • ticluiți
  • ticluiați
  • ticluirăți
  • ticluiserăți
  • ticluiseți
a III-a (ei, ele)
  • ticluiesc
(să)
  • ticluiască
  • ticluiau
  • ticlui
  • ticluiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)