TESTIMONIU, testimonii, s. n. (Înv.) Mărturie, dovadă; (concr.) act, document doveditor; certificat, adeverință. – Din lat. testimonium.

testimoniu sn [At: (a. 1784) IORGA, S. D. XIII, 15 / V: (înv) ~m sn, ~tamonie, (reg) tăștimonie, (reg) tistămonie sf / Pl: ~ii, (îvr) ~ri / E: lat testimonium] (Ltî) 1 Mărturie. 2 (Ccr) Document doveditor Si: act, adeverință, certificat, chitanță, (înv) teșcherea¹ (1).

TESTIMONIU, testimonii, s. n. (Latinism înv.) Mărturie, dovadă; (concr.) act, document doveditor; certificat, adeverință. – Din lat. testimonium.

TESTIMONIU, testimonii, s. n. 1. (Latinism învechit) Mărturie, dovadă. Asta este un testimoniu de lipsă de cultură națională. CARAGIALE, O. VII 235. Ultimul atac... este un strălucit testimoniu de știință militară. HASDEU, I. V. 158. 2. (Transilv., învechit) Act, document doveditor; atestat, adeverință, certificat (școlar). Începui a traduce testimoniul. SLAVICI, N. I 159.

TESTIMONIU s.n. (Liv.) Mărturie, dovadă. ♦ (Concr.) Act, document care certifică ceva. [< lat. testimonium].

TESTIMONIU s. n. mărturie, dovadă; act, document care certifică ceva. (< lat. testimonium)

TESTIMONIU ~i m. 1) livr. Argument care servește la demonstrarea unui adevăr; mărturie; dovadă; probă. 2) Document prin care se confirmă o probă; certificat; adeverință; dovadă. /<lat. testimonium

testimoniu n. certificat: testimoniu de paupertate.

*testimóniŭ n. (lat. testimonium). Mărturie. Atestat, certificat.

tăștimonie sf vz testimoniu

testamonie sf vz testimoniu

testimonium sn vz testimoniu

tistămonie sf vz testimoniu

testimoniu (înv.) [niu pron. nĭu] s. n., art. testimoniul; pl. testimonii, art. testimoniile (desp. -ni-i-)

testimoniu (înv.) [niu pron. nĭu] s. n., art. testimoniul; pl. testimonii, art. testimoniile (-ni-i-)

testimoniu s. n. [-niu pron. -niu], art. testimoniul; pl. testimonii, art. testimoniile (sil. -ni-i-)

testimoniu, -nii.

TESTIMONIU s. v. adeverintă, certificat, dovadă, indicație, indiciu, mărturie, pildă, probă, semn.

testimoniu s. v. ADEVERINȚĂ. CERTIFICAT. DOVADĂ. INDICAȚIE. INDICIU. MĂRTURIE. PILDĂ. PROBĂ. SEMN.

testimóniu, testimonii, s.n. (arh.) Act, document doveditor, certificat; adeverință (de absolvire a cursurilor de pregătire destinate dascălilor): „Dascălul (…) era prevăzut cu testimoniu și decret de dascăl (eliberat la data de 25 octombrie 1881)” (Câmpeanu, 2016: 40). – Din lat. testimonium „mărturie, dovadă” (Scriban, Șăineanu, DEX).