15 definiții pentru terminație terminațiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TERMINÁȚIE, terminații, s. f. 1. Parte terminală a unui lucru. 2. Sunet sau grup de sunete care se află la sfârșitul unui cuvânt; terminare (2). ♦ (Rar) Desinență. – Din lat. terminatio.

TERMINÁȚIE, terminații, s. f. 1. Parte terminală a unui lucru. 2. Sunet sau grup de sunete care se află la sfârșitul unui cuvânt; terminare (2). ♦ (Rar) Desinență. – Din lat. terminatio.

terminație sf [At: GTN (1836), 762/31 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: lat terminatio, -onis] 1 (Lin) Sunet sau gmp de sunete care se află la sfârșitul unui cuvânt Si: (înv) terminare (2). 2 (Rar) Desinență (1). 3 Partea terminală (1) a unui lucra.

TERMINÁȚIE, terminații, s. f. 1. Parte terminală I a unui lucru. Terminații nervoase. 2. Sunet sau grup de sunete care se află la sfîrșitul unui cuvînt. Expresia formală a deosebirilor de gen este terminația substantivelor. IORDAN, L. R. 284. Terminații... care sunau rău la urechea noastră. NEGRUZZI, S. I 338.

TERMINÁȚIE s.f. 1. Partea terminală a unui lucru. 2. (Lingv.) Sunet (sau grup de sunete) care se află la sfârșitul unui cuvânt. ♦ (Rar) Desinență. [Gen. -iei. / cf. lat. terminatio, fr. terminaison].

TERMINÁȚIE s. f. 1. partea terminală a unui lucru. 2. (lingv.) sunet care se află la sfârșitul unui cuvânt. ◊ (rar) desinență. 3. (muz.) concluzie melodică. (< lat. terminatio)

TERMINÁȚIE ~i f. 1) Parte terminală; extremitate. ~ nervoasă. 2) lingv. Element morfologic variabil, care se adaugă la tema cuvintelor flexibile pentru a exprima formele unei paradigme flexionare; desinență. [G.-D. terminației] /<lat. terminatio

terminațiune sf vz terminație

terminați(un)e f. ultima parte a unei vorbe.

*terminațiúne f. (lat. terminátio, -ónis). Gram. Desinență, ultima parte a uneĭ vorbe, sufix: -an e o terminațiune augmentativă: bețiv-an. – Și -áție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

termináție (-ți-e) s. f., art. termináția (-ți-a), g.-d. art. termináției; pl. termináții, art. termináțiile (-ți-i-)

termináție s. f. (sil. -ți-e), art. termináția (sil. -ți-a), g.-d. art. termináției; pl. termináții, art. termináțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TERMINÁȚIE s. f. (cf. lat. terminatio, fr. terminaison): (în terminologia lingvistică mai veche) partea finală a unui cuvânt (de după rădăcină), reprezentată printr-unul sau mai multe sunete echivalente cu o desinență, cu un sufix sau cu un sufix + o desinență, ca în exemplele -ar din strungar, -iște din porumbiște, -i din pomi, -uri din becuri; -ă din bună, -e din bune, -esc din românesc; -a din cânta, -ăm din plecăm, -eți din tăceți etc.

Intrare: terminație
terminație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • terminație
  • terminația
plural
  • terminații
  • terminațiile
genitiv-dativ singular
  • terminații
  • terminației
plural
  • terminații
  • terminațiilor
vocativ singular
plural
terminațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • terminațiune
  • terminațiunea
plural
  • terminațiuni
  • terminațiunile
genitiv-dativ singular
  • terminațiuni
  • terminațiunii
plural
  • terminațiuni
  • terminațiunilor
vocativ singular
plural

terminație terminațiune

  • 1. Parte terminală a unui lucru.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: extremitate attach_file un exemplu
    exemple
    • Terminații nervoase.
      surse: DLRLC
  • 2. Sunet sau grup de sunete care se află la sfârșitul unui cuvânt; terminare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: terminare attach_file 2 exemple
    exemple
    • Expresia formală a deosebirilor de gen este terminația substantivelor. IORDAN, L. R. 284.
      surse: DLRLC
    • Terminații... care sunau rău la urechea noastră. NEGRUZZI, S. I 338.
      surse: DLRLC
  • 3. muzică Concluzie melodică.
    surse: MDN '00

etimologie: