24 de definiții pentru teorie (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TEORÍE, teorii, s. f. 1. Răspuns sau soluție la o chestiune filosofică sau științifică, bazată pe dovezi și coordonată sistematic cu alte răspunsuri într-un întreg doctrinar; interpretare bine întemeiată a dovezilor. 2. Oricare dintre încercările de a explica același set de fapte sau aceeași problemă. ◊ Loc. adv. În teorie = în mod abstract, speculativ. 3. (În sintagme) Teoria informației = teorie matematică a proprietăților generale ale surselor de informație, ale posibilităților de păstrare și de transmitere a informațiilor etc. Teoria literaturii = ramură a științei literaturii care studiază trăsăturile generale ale creației literare, curentele și metodele artistice etc. Teoria relativității = teorie a relațiilor dintre spațiu, timp și mișcarea materiei, în care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enunțate într-o formă valabilă atât pentru viteze relative mici ale corpurilor, cât și pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii. 4. Partea teoretică a instrucției militare. [Pr.: te-o-] – Din fr. théorie, lat. theoria.

TEORÍE, teorii, s. f. 1. Formă superioară a cunoașterii științifice care mijlocește reflectarea realității. 2. Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi și concepte care descriu și explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. ◊ Loc. adv. În teorie = în mod abstract, speculativ. 3. (În sintagme) Teoria informației = teorie matematică a proprietăților generale ale surselor de informație, ale posibilităților de păstrare și de transmitere a informațiilor etc. Teoria literaturii = ramură a științei literaturii care studiază trăsaturile generale ale creației literare, curentele și metodele artistice etc. Teoria relativității = teorie a relațiilor dintre spațiu, timp și mișcare a materiei, în care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enunțate într-o formă valabilă atât pentru viteze relative mici ale corpurilor, cât și pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii. 4. Partea teoretică a instrucției militare. [Pr.:te-o-] – Din fr. théorie, lat. theoria.

TEORÍE, teorii, s. f. 1. Sistem de principii, obținut prin generalizarea experienței, care constituie baza unei științe, a unei arte, a unei concepții despre lume; ansamblu de idei pe baza cărora se interpretează și se explică fapte, fenomene sau evenimente care aparțin anumitor domenii de cercetare. Începeau apoi, după sfîrșitul versurilor, teorii fine despre artă. SADOVEANU, E. 102. În loc să-i combată «teoriile», într-o zi i-a spus că s-ar bucura dacă i-ar plăcea fata lui Tudor Ionescu. REBREANU, R. I 50. 2. Partea teoretică a instrucției militare. Am făcut... teorie cu ofițerii și ni s-au împărțit mantăile. SAHIA, N. 119.

TEORÍE s.f. 1. Reflectare sistematizată, generalizată a unui ansamblu de cunoștințe și de idei, privind unele domenii ale realității obiective sau ale conștiinței sociale. 2. Ansamblu de principii care servesc ca îndrumător în practică; ansamblu de cunoștințe, de idei, de ipoteze care dau explicația unor fenomene etc. ♦ Teorie a literaturii = ramură a științei literaturii care studiază trăsăturile generale ale creației literare, definește genurile și speciile, curentele și metodele artistice, elementele și particularitățile stilului, noțiunile de versificație etc. [Pron. te-o-, gen. -iei. / cf. fr. théorie, lat., gr. theoria].

TEORÍE s. f. 1. ansamblu de ipoteze, legi și concepte organizate într-un sistem logic care descriu și explică un domeniu al realității obiective sau al conștiinței sociale. 2. ansamblu de principii care servesc ca îndrumător în practică. ♦ ă literaturii = ramură a științei literaturii care studiază trăsăturile generale ale creației literare, definește genurile și speciile, curentele și metodele artistice, elementele și particularitățile stilului, noțiunile de versificație etc. ◊ lecție de instruire militară. 3. cunoaștere speculativă, ideală, independentă de aplicații. (< fr. théorie, lat., gr. theoria, germ. Theorie)

TEORÍE ~i f. 1) Sistem de principii, de idei, obținute prin generalizarea experienței umane, care reflectă legitățile naturii, societății și gândirii. 2) Totalitate a tezelor generalizate dintr-un domeniu al cunoașterii (științifice sau artistice). ~ea relativității. 3) Concepție asupra unui lucru, formată la o persoană sau la un grup de persoane. ◊ În ~ în mod abstract, speculativ. [G.-D. teoriei; Sil. te-o-] /<ngr. theoria, lat. theoria, fr. theorie

teorie f. deputațiune solemnă ce Atenienii trimiteau pe tot anul la Delphi spre a oferi sacrificii.

teorie f. 1. cunoștința principiilor, în afară de practică; 2. totalitatea științifică ce rezultă dintr’o serie de legi, la cari s’adaogă fapte de observațiune: teoria magnetismului; 3. toate principiile proprii unei arte; 4. opiniuni sistematizate: teorii politice; 5. principiile manevrelor militare: soldatul învață teoria.

2) *teoríe f. (vgr. theoria, d. theós, zeŭ, și óra, grijă). Deputațiune solemnă trimeasă de orașele greceștĭ la sărbătorile zeilor, la marile jocurĭ, la un oracul ș. a.

1) *teoríe f. (vgr. theoria, contemplare, teorie, studiŭ, d. theoréo, contemplez). Știința principiilor, a regulelor (deosebită de practică): teoria și practica uneĭ arte, uneĭ științe. Opiniune sistematizată: teoriĭ politice. Explicațiunea științifică a unor fapte: teoria atomică, teoria magnetizmuluĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

teoríe (te-o-) s. f., art. teoría, g.-d. art. teoríei; pl. teoríi, art. teoríile

teoríe s. f. (sil. te-o-), art. teoría, g.-d. art. teoríei; pl. teoríi, art. teoríile


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TEORÍE s. v. cercetare, control, revizie, revizuire, verificare.

TEORÍE s. 1. v. concepție. 2. doctrină, învățătură, sistem. (~ economică.) 3. (FILOZ.) teoria cunoașterii = epistemologie, gnoseologie; teoria existenței v. ontologie; teoria valorilor v. axiologie. 4. (MAT.) teoria probabilităților v. calculul probabilităților. 5. (EC.) teoria nominalistă a banilor = nominalism.

teorie s. v. CERCETARE. CONTROL. REVIZIE. REVIZUIRE. VERIFICARE.

TEORIE s. 1. concepție, teză. (O nouă ~ în biologie.) 2. doctrină, învățătură, sistem. (~ economică.) 3. (FILOZ.) teoria cunoașterii = epistemologie, gnoseologie; teoria existenței = ontologie; teoria valorilor = axiologie. 4. (MAT.) teoria probabilităților = calcul statistic, calculul probabilităților.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

teoríe (-íi), s. f. – Sistem, doctrină. Gr. θεωρία (sec. XVIII, cf. Gáldi 260) și modern din fr. théorie. Der. teoremă, s. f., din fr. théorème; teoretic, adj., după germ. theoretisch; teoreticon, s. n. (manual de muzică religioasă), din gr. θεωρετιϰόν; teoretician, s. m., după fr. théoricien.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TEORIA PILOTĂRII ansamblu de principii care servesc ca îndrumător în practica zborului.

afectelor, teoria ~, teorie estetică muzicală cu larg ecou în creație sec. 17-18. Potrivit acestei teorii se pot stabili, ierarhiza și codifica în sfera tematicului și a armonicului o seamă de mijloace răspunzând unor stări psihice (afecte) precise. Urmându-l pe Platon în caracterizarea modurilor (I, 1) eline (v. și etos), Glareanus (Dodekachordon, 1547) a desemnat pentru modurile curente anumite nuanțe afective (părerea existenței unor etos-uri distincte era împărtășită și în ev. med. în legătură cu modurile (1, 3) apusene și cu ehurile* biz.). Zarlino (Istitutioni harmoniche, 1558) a procedat într-un chip asemănător, investind însă cu proprietăți afective elementele formative ale armonicului: terța* mare era „veselă” în timp ce terța mică era „tristă”; prin tradiție, o anumită dialectică de orientare conținutistă consideră și astăzi majorul* și minorul* ca fiind „luminos” și, respectiv, „întunecat”, în funcție de terțele pe care se sprijină un mod și celălalt. Experiențele din domeniul operei*, mai ales prin stilul concitato al lui Monteverdi, au pus accentul pe unele mijloace de expresie, vizând o sferă aparte a stărilor afective (groază, iubire, gelozie). Mergând până la arbitrar, pe de o parte, și până la schematizare pe de alta, aceste mijloace și-au pierdut din interes în a doua parte a sec. 18. Momentul de înflorire a a. are loc în mediul barocului* muzical germ., unde prin strădaniile lui Kuhnau și J.D. Heinichen s-a ajuns la prescrierea unui adevărat cod de formule ritmice și armonice sau ritmo-melodice. Preluate de către J.S. Bach în cantatele* și în pasiunile* sale, aceste formule au girul valorii artistice, inextricabile, chiar dacă simbolica cu care fuseseră atunci investite scapă într-o bună măsură reprezentării noastre. Estetica romantică a muzicii programatice* nu este străină de această tradiție a a., ea găsind un sprijin – și nu de minimă importanță – în filosofia germ. a sec. 19 (Schlegel, Herder, Schopenhauer; Nietzsche numea motivul* „singurul sprijin al afectului muzical”).

arată toate definițiile

Intrare: teorie
  • silabație: te-o-
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • teorie
  • teoria
plural
  • teorii
  • teoriile
genitiv-dativ singular
  • teorii
  • teoriei
plural
  • teorii
  • teoriilor
vocativ singular
plural