TĂU¹, tăuri, s. n. 1. (Reg.) Apă stătătoare puțin adâncă; baltă. ♦ Lac (glaciar); iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Din magh. tó.

TĂU², TA, tăi, tale, pron. pos., adj. pos. I. Pron. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”) înlocuiește numele obiectului posedat și numele celui căruia i se adresează vorbitorul. A ta e cartea. ♦ (La pl.) Preocupările, deprinderile, opiniile etc. persoanei căreia i se adresează vorbitorul. ◊ (În legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.) Pe-a ta = așa cum vrei tu, cum dorești tu. ♦ (Pop.; la m. sau f.) Soțul sau soția persoanei căreia i se adresează vorbitorul. ♦ (La m. pl.) Familia de care ține persoana căreia i se adresează vorbitorul; rudele, prietenii, partizanii ei. Nu-ți dau voie ai tăi să vii. ♦ (La m. sau f. sg.) Lucrurile personale, proprietatea, avutul persoanei căreia i se adresează vorbitorul. II. Adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când stă înaintea substantivului nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Care este al celui căruia i se adresează vorbitorul, indicând posesiunea (casa ta), apartenența (țara ta), dependența în legătură cu termeni care denumesc persoane considerate în raportul lor față de persoana căreia i se adresează vorbitorul (frații tăi). 2. (Cu valoare subiectivă) Călătoria ta va fi grea. 3. (Cu valoare obiectivă) Grija ta n-o poartă nimeni. ♦ (Precedat de cuvinte cu valoare prepozițională) Împotriva ta. – Lat. tuus, tua.

ȚIU², țiuri, s. n. (Reg.) 1. Unealtă de fier în patru muchii ascuțită ca o daltă, cu care se fac găuri în gheață pentru pescuit, se desprind blocurile de gheață etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. 3. Târnăcop de oțel, de forma unei bare cu secțiunea pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit de mineri. – Et. nec.

tale ppr [At: RĂDULESCU-CODIN, ap. DR. VI, 469 / E: (ma)tale] (Pop) Matale.

tă pps, aps vz tău¹

tău² sn [At: PSALT. HUR. 86^v/2 / V: (reg) tâu, tou / Pl: ~ri, (îvr) ~re, (reg) tăie, tauă / E: mg tό] 1 (Trs) Lac. 2 (Reg) Cantitate mare de apă, acumulată prin stăvilirea unui curs de apă Si: iaz. 3 (Reg) Loc pentru scăldat, amenajat prin zăgăzuirea unei ape curgătoare sau într-o scobitură a albiei unui râu. 4 (Reg) Apă foarte adâncă. 5 (Reg) Vârtej. 6 (înv; pan) Prăpastie. 7 (Reg; îs) ~ lacului Formă de relief asemănătoare cu fundul unui lac. 8 (Trs) Apă stătătoare permanentă, puțin adâncă, cu o bogată vegetație acvatică Si: baltă, (reg) tăoaie. 9 (Reg; euf; îs) Dumnezeul ăl din ~ Dracul (1). 10 (Reg) Noroi. 11 (Reg) Apă de ploaie adunată într-o adâncitură de teren. 12 (Reg) Groapă cu apă sau cu noroi Si: băltoacă. 13 (Reg) Apărie.

tău³ s [At: BL II, 191 / Pl: ? / E: rrm tav] (Arg) Funie (1).

tău⁴ s [At: CV 1951, nr. 9-10, 47 / Pl: ? / E: nct] (Mun) Cupă făcută din lemn de tei, cu care se bea apă din fântână.

tău¹, ta [At: COD. VOR, 78/8 / V: (reg) tă, tea, teu, tou pps, aps, ~ș pps / Pl: tăi, tale, (reg) tei, tele, tăle / E: ml tuus, tua] 1 pps (Precedat de art. „al”, ,,a„, ”ai„, ”ale") înlocuiește numele obiectului posedat și numele celui căruia i se adresează vorbitorul A ta este cartea. 2 pps (Fam; îe) A rămâne (sau a fi) pe-a ta A fi după dorința sau părerea persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 3 pps (Pop; în imprecații; îe) Al tău e dracul Te ia dracul. 4 pps (Pop; lsg, m) Soțul persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 5 pps (Pop; lsg, f) Soția persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 6 pps (Fam; lpl, m) Cei apropiați (părinții, familia, rudele, prietenii, adepții) persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 7 pps (Lsg) Ceea ce aparține (lucrurile personale, proprietatea, avutul) persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 8 pps (Lpl, f) Ceea ce îi este caracteristic (preocupările, obiceiurile, deprinderile etc.) persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 9 aps Care este în posesia celui căruia i se adresează vorbitorul (Casa ta). 10 aps Care aparține persoanei căreia i se adresează vorbitorul (Părul tău). 11 aps Atribuie persoanei căreia i se adresează vorbitorul facultăți, însușiri, fapte (Bunătatea ta). 12 aps (Îs) Măria ta, luminăția ta, sfinția ta etc. Atribuie o calitate superlativă constituind, totodată, termeni de reverență. 13 aps (Precedat de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale care cer cazul G) Împotriva ta. 14 aps Care este în raport de rudenie, de prietenie etc. cu persoana căreia i se adresează vorbitorul (Fratele tău). 15 aps (Fam; irn) Care are legătură cu persoana căreia i se adresează vorbitorul (Meșterul ăsta al tău n-a mai venit.) 16 aps (În legătură cu numele de colectivități, de ținuturi) Căruia îi aparține persoana căreia se adresează vorbitorul (Nația ta). 17 aps (Cu valoare subiectivă) Care este spus, îndeplinit, săvârșit de persoana căreia i se adresează vorbitorul. 18 aps (Cu valoare obiectivă) Care este obiectul asupra căruia se exercită acțiunea verbului, în calitate de persoană căreia i se adresează vorbitorul (În ajutorul tău).

tăuș pps vz tău¹

tâu sn vz tău²

teu², tea pps, aps vz tău¹

tou² sn vz tău²

tou¹ pps, aps vz tău¹

tu³ i [At: H II, 253 / E: fo] (Reg) Cuvânt cu care, în timpul vânătorii, se strigă la iepuri.

țag sn vz țeh²

țaghi sn vz țeh²

țăf sn vz țeh² corectat(ă)

țăgur sn vz țeh²

țău sn vz țeh²

țâf sn vz țeh²

țâfă¹ sf vz țeh²

țâflă sf vz țeh²

țâu² sm [At: ALIL 1983-1984, 501 / Pl: țâi / E: ns cf țăgui] (Reg) Ied sălbatic.

țâu¹ i, sn vz țiu²

țec sn vz țeh²

țeche sf vz țeh²

țechi² sn vz țeh²

țed sn vz țeh²

țef¹ sn vz țeh¹

țef² sn vz țeh²

țeft¹ sn vz țeh¹

țeft² sn vz țeh²

țeg sn vz țeh²

țeghi sn vz țeh²

țeh¹ sn [At: (a. 1703), IORGA, S. D. X, 253 / V: ~i, țeih, țeihi, țef (Pl: ~i), țeft / Pl: ~uri / E: ger Zeche, mg céh] (Îrg) Breaslă de meșteșugari.

țeh² [At: MOLNAR, D. 357/8 / V: (îrg) țef, țeft, (îvr) țenc, (reg) țec, țechi, țeg, țeghi sn, țeche sf, țenchi, țed, țeit, țăf, țău (Pl: țăuri, țeie) sn, țâf, țâfă, țâflă sf, țag, țaghi, țăgur, țog, țov (Pl: țovuri) sn, țof s, țoft, țoic (Pl: țoicuri) sn, țuc s, țoagă (Pl: țoguri), țoghie (Pl: țoghii), țoglie (Pl: țoglii) sf, țocli ssp / Pl: ~uri / E: săs zecha (ger Zeichen) „semn de hotar (la ogoare)”] 1 sn (Îrg) Obiect folosit pentru a marca ceva, pentru a delimita un hotar, un ogor etc. 2 sn (Îrg) Bucată de lemn folosită ca semn de hotar. 3 sn (Reg; îf țed, țăf) Răzor² servind drept hotar și potecă între două ogoare, două proprietăți etc. 4 sn (Reg; îf țeghi, țag) Scop. 5 sn (Pop; îf țef, țeft) Par în mijlocul unei arii de treierat cu cai, în jurul căruia se înfășoară funia în timpul acestuia Si: steajăr. 6 sn (Pop; îlav) La țeft La momentul potrivit. 7 sn (Pop; îe) A ieși (sau a scoate) la țeft A da în vileag. 8 sn (Îvr; îf țenc) Cadran solar Si: gnomon. 9 sn (Trs; îf țov) Bucată lungă de lemn Si: bâtă. 10 sn (Trs; Mol; îf țog) Prăjină pe care o au ciobanii. 11 sn (Trs; Mol; îf țuc) Prăjină cu cârlig la vârf pe care o folosesc ciobanii pentru a prinde oile Si: cață¹ (1). 12 sn (Reg; îf țău) Băț cu care se măsoară țuica în butoi. 13 sn (Trs; îf țov) Băț împodobit cu dantele și panglici, purtat la nuntă. 14 sn (Reg; îf țăf) Furcă de tors. 15 sf (Reg; îf țeche) Băț de undiță. 16 sf (Reg; îf țoghie) Undiță. 17 sn (Reg; îf țec) Cui de lemn în care se fixează cârma plutei. 18 sn (Reg; îf țenchi) Cui de care se leagă pluta la mal. 19 sf (Reg; îf țoghie) Țeapă (14). 20 sn (Reg; lpl; îf țocli) Stâlpi care se pun, ca element de susținere, la colțurile caselor țărănești Si: pop¹, săgeată. 21 sf (Olt; Mun; îf țoghie, țoglie) Armă de luptă. 22 sf (Olt; Mun; îaf) Lance. 23 sf (Olt; Mun; îaf) Săgeată. 24 sn (Pop; îf țeft) Orcic. 25 sn (Reg; îf țoft) Verigă de metal care leagă orcicul de crucea căruței. 26 sn (Reg; îf țeg, țăit) Nuia de lemn mlădios și subțire pârlită în foc și răsucită sau sârmă groasă, uneori împletită, folosită la legatul bârnelor unei plute între ele. 27 sn (Reg; îf țeit, țenchi) Gânj (1) făcut dintr-un copac subțire, pârlit în foc și răsucit, sau pripon care servea la ancoratul plutei la mal. 28 sn (Reg; îf țoft) Șoldar. 29 sn (Reg; îcs) De-a țăful Joc de copii în care se scot cu bățul cantități mici de pământ din gaura celui care este trimis să aducă țurca¹ (1) aruncată de ceilalți. 30 sn (Reg; îcs) De-a mingea-n țog Joc de copii în care participanții se înșiră de-a lungul unei linii și bat pe rând mingea aruncată de un jucător aflat de cealaltă parte a liniei și care încearcă să o prindă. 31 sn (Reg; îf țog) Loc anumit spre care trebuie să fugă cel care a bătut mingea la oină Si: (reg) țel (4). 32 sn (Reg; îf țechi; îe) A fi în țechi A se afla la bătaie, în cadrul jocului de oină. 33 sn (Ban; îf țoic, țoagă) Groapă în pământ la jocul de copii numit de-a poarca. 34 sn (Înv; îf țef, țeft) Punct de plecare al unei acțiuni. 35 sn (Înv; îaf) Centru (al unei acțiuni). 36 sn (Înv; îf țeft; îe) A fi la țeft A se afla într-o poziție-cheie, de care depinde totul. 37 sn (Înv) Moment culminant, decisiv. 38 sn (Înv) Capăt. 39 sn (Înv) Scop².
corectat(ă)

țehi sn vz țeh¹

țeih sn vz țeh¹

țeihi sn vz țeh¹

țeit sn vz țeh²

țenc sn vz țeh²

țenchi⁷ sn vz țeh²

țif sn vz țiu³

țifă¹ sf vz țiu³

țiu³ [At: POGOR, HENR. 236/10 / V: (reg) țif sn, țifă sf, țivi ssp / Pl: ~ri / E: nct] 1 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit de stâncă, înaltă și golașă Si: pisc², stei. 2 sn (Mol; Trs) Stâncă ascuțită și înaltă. 3 sn (Mol; Trs) Ridicătură ascuțită de teren. 4 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit al unei pietre. 5 sn (Îrg) Partea ascuțită a unui obiect. 6 sn (Mol) Târnăcop. 7 sn (Mol; Min; spc) Târnăcop a cărui parte metalică este formată dintr-o bară de oțel cu secțiunea pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit la tăierea rocilor și a substanțelor minerale moi. 8 sn (Mol) Unealtă asemănătoare cu târnăcopul folosită la desfacerea pavajelor, la mișcarea obiectelor grele Si: rangă¹. 9 sn (Mol; Ban) Topor cu tăișul lung și îngust, folosit la despicarea lemnelor mai groase. 10 sn (Mol; Ban) Secure mare. 11 sn (Reg) Un fel de secure mică, folosită la făcutul carelor. 12 sn (Reg) Unealtă compusă dintr-o daltă metalică, ascuțită pe o singură latură, fixată într-o coadă de lemn și utilizată la tăierea și întreținerea copcilor pentru pescuit sub gheață. 13 sn (Mol; Ban) Unealtă de dulgherie în formă de topor sau de daltă, folosită pentru scobit. 14 sn (Reg) Unealtă folosită în pădure pentru sădit și semănat. 15 sn (Mol; Olt) Par, piatră servind ca semn de hotar. 16 sn (Mol; fam; pan) Bot¹. 17 sn (Mol; pan) Cucui¹ (1). 18 sn (Mol; pan) Mărul lui Adam. 19 sn (Mol; îf țif) Vârful firului de iarbă sau al unei alte plante, mai ales stuf, țipirig¹, papură, când răsare din pământ. 20 sn (Reg; îaf) Un fel de iarbă cu firul subțire, care crește prin locurile umede și care rămâne, de obicei, netăiată la cosit. 21 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc plante erbacee acvatice, precum papura. 22 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc copaci tineri. 23 sn (Reg; îaf) Umflătură pe scoarța copacilor, pe fructe, pe legume etc. 24 sn (Reg; îf țif, țâu) Vârf de copac. 25 sn (Reg; lpl; îf țivi) Pădure deasă cu diferiți copaci. 26 sn (Reg; pan) Smoc (de păr, de barbă). 27 sn (Reg) Fân amestecat cu mult rogoz Si: (reg) șovar, țipirig¹ (11). 28 (Reg) sms Rogoz. 29 (Reg) sms Un fel de papură mai mică și mai subțire, care crește prin locuri mlăștinoase. corectat(ă)

țivi¹ ssp vz țiu³ corectat(ă)

țoagă² sf vz țeh²

țocli ssp vz țeh² corectat(ă)

țof² s vz țeh²

țoft sn vz țeh²

țog sn vz țeh²

țoghie sf vz țeh²

țoic s vz țeh²

țov sn vz țeh²

țuc³ s vz țeh²

❍ȚIU, ȚÎU (pl. țiuri, țîuri) sn. 🔧 1 Un fel de secure mică ¶ 2 Ban. Daltă de fier (LIUB.).

ȚÎU¹ 👉 ȚIU.

ȚÎU² (pl. țîuri) sn. Băn. 🐑 Clopotul cu sunet subțire de la gîtul berbecului.

TĂU¹, tăuri, s. n. 1. Apă stătătoare puțin adâncă; baltă. ♦ Lac (glaciar); iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Din magh. tó.

TĂU², TA, tăi, tale, pron. pos., adj. pos. I. Pron. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”) Înlocuiește numele obiectului posedat și numele celui căruia i se adresează vorbitorul. A ta e cartea. ♦ (La pl.) Preocupările, deprinderile, opiniile etc. persoanei căreia i se adresează vorbitorul. ◊ (În legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.) Pe-a ta = așa cum vrei tu, cum dorești tu. ♦ (Pop.; la m. sau f.) Soțul sau soția persoanei căreia i se adresează vorbitorul. ♦ (La m. pl.) Familia de care ține persoana căreia i se adresează vorbitorul; rudele, prietenii, partizanii ei. Nu-ți dau voie ai tăi să vii. ♦ (La m. sau f. sg.) Lucrurile personale, proprietatea, avutul persoanei căreia i se adresează vorbitorul. II. Adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când stă înaintea substantivului nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt). 1. Care este al celui căruia i se adresează vorbitorul, indicând posesiunea (casa ta), apartenența (țara ta), dependența în legătură cu termeni care denumesc persoane considerate în raportul lor față de persoana căreia i se adresează vorbitorul (frații tăi). 2. (Cu valoare subiectivă) Călătoria ta va fi grea. 3. (Cu valoare obiectivă) Grija ta n-o poartă nimeni. ♦ (Precedat de cuvinte cu valoare prepozițională) Împotriva ta. – Lat. tuus, tua.

ȚIU², țiuri, s. n. (Reg.) 1. Unealtă de fier în patru muchii ascuțită ca o daltă, cu care se fac găuri în gheață pentru pescuit, se desprind blocurile de gheață etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. 3. Târnăcop de oțel, de forma unei bare cu secțiune a pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit de mineri. – Et. nec.

TĂU¹, tăuri, s. n. 1. Apă stătătoare, puțin adîncă și noroioasă; baltă, băltoacă. Din locurile cele de dedesubt, din tău, știa că trebuie să suie mistreții. SADOVEANU, O. A. II 175. Vara în tău, toamna la ghindă... porcii lui Turcalete creșteau. GALACTION, O. I 291. Bade, de urîtul tău, Face-m-oi trestie-n tău. MARIAN, O. II 346. Bade, de dorul tău, mă topesc ca inu-n tău. HODOȘ, P. P. 33. ♦ Lac, iezer. Tatăl tău... mîndra ți-a aflat Și pe dîns-a aruncat Într-un tău adînc și lat. ALECSANDRI, P. P. 21. 2. (Învechit) Prăpastie, abis. (Fig.) Șters vederii de tăul nopții, a pornit-o cu multă fereală spre miazănoapte, unde zărise pădurea. POPA, V. 75.

TĂU², TA, tăi, tale, adj. și pron. pos. (Precedat de art. «al», «a», «ai», «ale» cînd e pronume, cînd stă ca adjectiv înaintea substantivului, cînd se află pe lîngă un substantiv nearticulat sau este separat de substantiv prin alt cuvînt) 1. (Indică posesiunea) Care aparține persoanei căreia i se adresează vorbitorul; de care această persoană este legată printr-o relație de proprietate: a) (adjectiv) Vinul de la Pîhnești numai eu îl beau cînd poposesc în casa ta. SADOVEANU, N. P. 229. Ca în cămara ta să vin, Să te privesc de-aproape, Am coborît cu-al meu senin Și m-am născut din ape. EMINESCU, O. I 170; b) (pronume) Să închinăm și să ciocnim cupele noastre. A mea de corn ars și prost. A ta de aur bătut cu mărgăritare. C. PETRESCU, R. DR. 11. Să știu eu atunci, de-oi ajunge cu sănătate, ce-i al tău și ce-i al meu. CREANGĂ, P. 152. Ce bulendre-s aiste? – Ale mele! -... Ale tale? ALECSANDRI, T. I 327. (Expr.) (Imprecație) Al meu (al tău, al lui etc.) e dracul = mă (te, îl etc.) ia dracul Dacă se rătăcește vreunul sau i se întîmplă ceva, al tău e dracul. PAS, Z. I 257. 2. (Indică dependența, legătura de filiație, înrudire, prietenie, vecinătate etc.) a) (Adjectiv) Uite, aici e Elisabeta, nevasta ta, cu toți copiii tăi. SAHIA, N. 53. Ziceau boierii: tatăl tău de aci înainte e bătrîn. ISPIRESCU, L. 3. Frații tăi au dovedit că nu au inimă într-înșii și din partea lor mi-am luat toată nădejdea. CREANGĂ, P. 193. ◊ (Enclitic; numai la sg., însoțind un nume de rudenie sau un nume care indică orice raporturi sociale) Eu, mîndruță, nu-s de vină, Că-i de vină maică-ta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 257. b) (Pronume) Tot vei fi odată, zău, Tu a mea și eu al tău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 60. (La m. pl.) Familia de care ține persoana căreia i se adresează vorbitorul, rudele, prietenii, partizanii ei. Tu te găsești sănătos între ai tăi, înfășurat de dragoste. SAHIA, N. 53. Deseară vin la voi, Copiliță hăi! Să te cer de la ai tăi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366. 3. (Indică apartenența) Care ține de persoana căreia i se adresează vorbitorul; propriu, caracteristic acestei persoane: a) (adjectiv) Cetesc în ochii tăi că ești neînduplecat. SADOVEANU, N. P. 34. Atîta am vrut să aflu din gura ta. CREANGĂ, P. 206. Tresar la pasul tău, cînd treci. EMINESCU, O. I 211. Adă-mi fața ta voioasă Ș-ai tăi ochi de dizmierdat. ALECSANDRI, P. I 9; b) (pronume) Ideile mele cu ale tale nu se potrivesc. (La f. pl.) Treburile, preocupările (obiceiurile, părerile, cusururile) persoanei căreia i se adresează vorbitorul. Te gîndești numai la ale tale. (Expr.) A rămîne (sau a fi) pe-a ta = a rămîne (a fi) așa cum vrei tu, așa cum zici tu. 4. (Indică subiectul, autorul unei acțiuni) În călătoria ta ai să ai trebuință și de răi și de buni dar să te ferești de omul roș. CREANGĂ, P. 198. În zadar boltita liră, ce din șapte coarde sună, Tînguirea ta de moarte în cadențele-i adună. EMINESCU, O. I 160. Zmeule, a sunat ora sfîrșitului tău de pe lumea asta. ALECSANDRI, T. I 465. 5. (Indică obiectul direct sau indirect al unei acțiuni) Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde. EMINESCU, O. I 172.

ȚIU², țiuri, s. n. (Regional) 1. Unealtă de fier în patru muchii, cu care se fac găuri în gheață pentru pescuit, cu care se desprind blocurile de gheață etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. ♦ Un fel de topor. 3. Unealtă asemănătoare cu un tîrnăcop, folosită în mine la tăierea rocilor și a substanțelor minerale mai puțin dure.

TĂU¹, tăuri, s. n. 1. Apă stătătoare puțin adîncă; baltă. ♦ Lac, iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Magh. tó.

TĂU¹ ~ ri n. 1) Apă stătătoare noroioasă și de adâncime mică. 2) Lac de munte; iezer. 3) înv. Prăpastie fără fund; hău; abis; genune. /<ung. tó

TĂU² ta (tăi, tale) pron. pos. (precedat de articole al, a, ai, ale Înlocuiește numele obiectului posedat de interlocutor, înlocuind, totodată, și numele acestuia). ◊ Ai tăi cei apropiați ție; familia. Al tău soțul tău. Ale tale cele care privesc persoana căreia i se adresează vorbitorul. /<lat. tuus, tua

TĂU³ ta (tăi, tale) adj. pos. 1) Care aparține celui căruia i se adresează vorbitorul. Cartea ta. 2) Care se află în anumite relații (de prietenie, de înrudire) cu cel căruia i se adresează vorbitorul. Prietenul tău. 3) Care este realizat de cel cu care vorbește cineva. Călătoriile tale. ◊ Fie pe a ta fie așa cum vrei sau zici tu. /<lat. tuus, tua

tău n. Mold. Tr. baltă: pe dâns’a aruncat într’un tău adânc și lat POP.; draci din tău, demoni cari trăesc în ape: vârcolacii, dracii din tău AL. [Ung. TÓ, lac].

tău (teu) pr. ce ține de tine. [Lat. TUUS].

teu pr. V. tău.

mă-sa f., gen. mă-seĭ. Fam. Pop. Mama-sa, mama sa.

ta pron. posesiv, V. tăŭ 2.

1) tăŭ n., pl. urĭ (ung. tó. V. heleșteŭ și istăŭ). Trans. Nord. Baltă.

2) tăŭ, ta pron. posesiv de pers. III, pl. tăĭ, tăle în sud, tale în nord și tele în vest (lat. tuus, tua, pop. *tous; it. tuo, tua). Care ține de tine saŭ de care țiĭ tu: capu tăŭ, haĭna ta, țara ta. Cu numele de rudenie (sing. fam.) devine enclitic supt forma -tu, -ta (ca și săŭ în -su, -sa): frate-tu (fals frate-tăŭ), soră-ta, nevastă-ta, (gen.) al lu frate-tu, al soră-tiĭ, al neveste-tiĭ.

țef(t) n., pl. urĭ (rus. ceh, d. germ. zeche, breaslă). Munt. vest. Paru din mijlocu ariiĭ (steajăr). Fig. Centru, loc de acțiune: ceĭ de la țeft. A scoate la țeft, a scoate la lumină, la iveală. – În Trans. țeh, breaslă (după ung. céh). V. țanc, vileag.

1) țiŭ n., pl. urĭ. Tîrnăcop cu un singur cĭoc, și acela lățit, cu care se scot petrele din pavaj (Doĭna, 1, 15). Prah. Țapină. Dun. Raz, rang. Dor. Rît. Surlă. – Și țîŭ. V. țiĭac.

tau (literă grecească) s. m., pl. tau; τ, Τ

tau (literă grecească) s. m., pl. tau; τ, Τ

maică-mea/-ta/-sa (fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. maică-mii/-tii/-sii

sor-mea v. soră-mea

soră-mea/-ta/-sa (pop., fam.) / (în tempo rapid) sor-mea etc. s. f. + adj. pr., g.-d. soră-mii/-tii/-sii etc.; voc. soră-meo

ta¹/a ta¹ v. tău¹/al tău¹

ta² (a ~) v. tău² (al ~)

-ta v. -tău/-tu

!taică-meu/-tău/-său (fam.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui taică-meu/-tău/-său

+taică-miu/-tu/-su (fam., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. lui taică-miu/-tu/-su

tale¹/ale tale¹ v. tău¹/al tău¹

tale² (ale ~) v. tău² (al ~)

tale³/a tale v. tău/al tău

+tat-su/tac-su/ta-su (pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tat-su/tac-su/ta-su

+tat-tu/tac-tu (pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tat-tu/tac-tu

!tată-meu/-tău/-său (pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tată-meu/-tău/-său

+tată-miu/-tu/-su (pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tată-miu/-tu/-su

tăi¹/ai tăi¹ v. tău¹/al tău

tăi² (ai ~) v. tău² (al ~)

!tătâne-meu/-tău/-său (înv., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tătâne-meu/-tău/-său

+tătâne-miu/-tu/-su (înv., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tătâne-miu/-tu/-su

tău³ (reg.) s. n., art. tăul; pl. tăuri

tău² (al ~) pr. m., pl. ai tăi, g.-d. alor tăi; f. a ta, pl. ale tale, g.-d. alor tale (Prietenul meu e medic, al tău e profesor.; contra ta)

tău¹/al tău adj. pr. m., pl. tăi/ai tăi; f. ta/a ta, g.-d. tale/a tale, pl. tale/ale tale (prietenul tău/un prieten al tău/al tău prieten; prietenului tău/unui prieten al tău; prietenii tăi/niște prieteni ai tăi/ai tăi prieteni; prietenilor tăi/unor prieteni ai tăi; prietena ta/o prietenă a ta/a ta prietenă; prietenei tale/unei prietene a tale; prietenele tale/niște prietene ale tale/ale tale prietene; prietenelor tale/unor prietene ale tale)

-tău (fam.)/(pop.) -tu (după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-tău/frate-tu; g.-d. lui frate-tău/lui frate-tu); f. -ta (soră-ta), g.-d. -tii (soră-tii)

țiu¹ (reg.) [pron. țiŭ] s. n., art. țiul; pl. țiuri

maică-mea (-ta, -sa) (fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. maică-mii (-tii, -sii)

mă-ta (-sa) (pop.) s. f. + adj. pr., g.-d. mă-tii (-sii)

!Măria Ta (înv.) loc. pr., g.-d. Măriei Tale

soră-mea (-ta, -sa) (pop.) s. f. + adj. pr., g.-d. art. soră-mii (-tii, -sii)

ta¹ / a ta¹ v. tău¹ / al tău¹

ta² (a ~) v. tău² (al ~)

-ta v. -tău / -tu

taică-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.

*taică-miu (-tu,-su) (fam.) s. m. + adj. pr.

tale¹/ale tale¹ v. tău¹/al tău¹

tale² (ale ~) v. tău² (al ~)

tale³/a tale v. tău/al tău

tată-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.

tăi² (ai ~) v. tău² (al ~)

tăi¹/ai tăi¹ v. tău¹/al tău

tău³ (reg.) s. n., art. tăul; pl. tăuri

-tău/-tu (pop., fam., după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-tău/frate-tu; lui frate-tău/lui frate-tu); f. -ta (soră-ta), g.-d. -tii (soră-tii)

!tău¹/al tău adj. pr. m. (prietenul tău/un prieten al tău, al tău prieten; prietenului tău/unui prieten al tău), pl. tăi/ai tăi (prietenii tăi/niște prieteni ai tăi, ai tăi prieteni; prietenilor tăi/unor prieteni ai tăi); f. ta/a ta (prietena ta/o prietenă a ta, a ta prietenă), g.-d. tale/a tale (prietenei tale/unei prietene a tale), pl. tale/ale tale (prietenele tale/niște prietene ale tale, ale tale prietene; prietenelor tale/unor prietene ale tale)

tău² (al ~) pr. m. (prietenul meu e medic, al tău e profesor), pl. ai tăi, g.-d. alor tăi; f. a ta, pl. ale tale, g.-d. alor tale

țiu² (reg.) [pron. țiŭ] s. n., art. țiul; pl. țiuri

maică-mea (-ta, -sa) s. f., g.-d. maică-mii (-tii, -sii)

mamă-ta (-sa) s. f., g.-d. mamă-tii (-sii)

soră-mea (-ta, -sa) s. f., g.-d. art. soră-mii (-tii, -sii)

taică-meu (-tău, -său) s. m.

tată-meu (-tău, -său) s. m.

tătâne-meu (-tău, -său) s. m.

Domnia ta s. f. art. + adj., abr. D-ta, g.-d. Domniei tale, abr. D-tale

maica-mea (-ta, -sa) s. f. + adj., g.-d. maică-mii (-tii, -sii)

Preasfinția ta s. f. art. + adj. (sil. mf. -sfin-) g.-d. Preasfinției tale

soră-mea (-ta, -sa) s. f. + adj., g.-d. art. soră-mii (-tii, -sii)

taică-meu (-tău, -său) s. m. + adj.

tată-meu (-tău, -său) s. m. + adj.

tău s. n., art. tăul; pl. tăuri

tău (precedat de al) pr. m., pl. ai tăi, g.-d. alor tăi; f. sg. a ta, pl. ale tale, g.-d. alor tale

tău/al tău adj. m., pl. tăi/ai tăi; f. sg. ta/a ta, g.-d. tale/a tale; pl. tale/ale tale (și -tu m. sg., -ta f. sg., -tii/-tei g.-d. f. sg. în îmbinări ca frate-tu, soră-ta, soră-tii)

țiu s. n. [pron. țiu], art. țiul; pl. țiuri

tău (-uri), s. n. – Lac, iezer, baltă, mocirlă. mag. tó (Cihac, II, 532; Gáldi, Dict., 162), cf. heleșteu, În Mold. și Trans. – Der. tăuit, adj. (băltos); toaie, s. f. (Olt., Trans., mocirlă).

tău (ta, pl. tăi, tale), adj. pos. – Indică posesia la pers. II sing. – Mr. tău, tăi, -tu, megl. tǫu, ta. Lat. tŭum, probabil disimulat în *toum (Candrea, Éléments, 26; Pușcariu 1719; REW 9020), ca sŭum < soum, sau în *teum (Graur, Rom., LV, 473; Rosetti, I, 60), ca meum; cf. vegl. to, it. tuo, prov. to, fr. ton, cat., port. teu, sp. tu. S-a redus la -tu în poziția enclitică: fiu-tău › fiu-tu; tale se pronunță și tele în Munt., prin analogie cu mele. Gen. f. sună tale › tele, ca pl. și -tii, cînd este enclitic.

CARPENT TUA POMA NEPOTES (lat.) roadele (strădaniile) tale le vor culege nepoții – Vergiliu, „Bucolica”, IX, 50. Trebuie să trudești gândindu-te la cei ce vor veni după tine.

ȚAU 1. – (Tec II); -l, P., mold. (Sd V 224); Valea Țăului t. (Mus). 2. Țaulea (16 B VI 144).

a vedea paiul din ochiul altuia și a nu vedea bârna din ochiul tău expr. a manifesta o exigență / o severitate exagerată față de alții și a fi prea indulgent cu propria persoană; a critica aspru neajunsurile mărunte ale cuiva, trecând cu vederea propriile lipsuri.

țiu, țiuri s. n. gură.

TĂU s. v. abis, adânc, baltă, băltoacă, frânghie, funie, iezer, lac, mâl, mlaștină, mocirlă, nămol, noroi, prăpastie, smârc.

ȚIU s. v. târnăcop.

tău s. v. ABIS. ADÎNC. BALTĂ. BĂLTOACĂ. FRÎNGHIE. FUNIE. IEZER. LAC. MÎL. MLAȘTINĂ. MOCIRLĂ. NĂMOL. NOROI. PRĂPASTIE. SMÎRC.

țiu s. v. TÎRNĂCOP.

Carpent tua poma nepotes (lat. „Nepoții îți vor culege roadele”) – versul 50 din Egloge (IX) de Vergiliu. Omul nu trebuie să se gîndească numai la dînsul, ci și la urmași: nu numai la clipa de față, ci și la ziua de mîine. Fabulistul francez La Fontaine s-a inspirat din acest vers, pentru fabula sa Le vieillard et les trois jeunes hommes (Bătrînul și cei trei flăcăi) unde exprimă o idee similară: Mes arrière-neveux me devront cet ombrage (Strănepoții mei se vor folosi de acest umbrar). LIT

TĂU s. n. (Mold., Ban., Criș.,Trans. SV) Lac, iezer. A: Rumpse în pustie apă și tău în pămînt însătat. DM, 2^r; cf. DPRS, 132^r. C: Vor vedea oamenii cei răi tăul celu de focu. MISC. SEC. XVII, 124^r, Tĕu. Stagnum. AC,374. Să mă ducă în rai cu diboli și în tău cu îngeri.OG, 388; cf. N. TEST. (1648), apud TEW; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; VISKI, apud TEW; LEX. MARS., 222, 237. ♦ Prăpastie, abis, genune. A: Iară aceia ce-mi cearcă răul, Fără de veaste să-i soarbă tăul. DOSOFTEI, PS. Sări șearpele gios în căscătura tăului și cădzură dealurile îmbe preste șearpe, de vindecară tăul si-l asămănară de să feace șes. DOSOFTEI, VS. Etimologie: magh. to. Vezi și tăușor. Cf. r î b n i c .

țâu, țâi, s.m. (reg.) ied sălbatic.

țeh, țehuri, s.n. (înv. și reg.) 1. breaslă, corporație. 2. moment culminant, decisiv; scop, țel; și: țef.

tău, tăuri, s.n. (reg.) 1. Apă stătătoare, lac, baltă, mlaștină; „când după ploi se adună apa pe un loc arabil sau fânaț” (ALRRM, 1973: 682): „Mândrior, de doru tău, / Mă topesc ca inu-n tău” (Calendar, 1980: 63). 2. Lac glaciar: „În tău acela din vârfu' Pietrosului ședea balaurul” (Bilțiu, 1999: 142). ■ (top.) Tăul Roșu, lac situat în bazinul Vaserului (într-o căldare glaciară), sub Vârful Pietrosul Bardăului (1.850 m), în Parcul Național Munții Maramureșului. ■ (onom.) Tău, nume de familie în Maram. – Din magh. tó „lac” (DLRM, DEX, MDA).

tău, tăuri, s.n. – (reg.) 1. Apă stătătoare, lac, baltă, mlaștină: „Când după ploi se adună apa pe un loc arabil sau fânaț” (ALRRM, 1973: 682). „Mândrior, de doru tău, / Mă topesc ca inu-n tău” (Calendar, 1980: 63). 2. Lac glaciar. ♦ (top.) Tăul Roșu, lac situat în bazinul Vaserului (într-o căldare glaciară), sub Vârful Pietrosul Bardăului (1.850 m), în Parcul Național Munții Maramureșului (Timur, 2007: 88). Tăul cu zerni (șerpi), lac situat într-o pădure de fag în apropiere de satul Văleni (com. Călinești), format în urma unei alunecări de teren (Timur, 2007: 37). Tăul fără fund, lac natural situat lângă băile vechi de la Ocna-Șugatag; este cel mai adânc lac de mină din Maramureș (32,9 m) (Pânzariu, 1969, cf. Timur, 2007: 53). Tăul Morărenilor (Tăul în Tăciunoasa, Tăul Brebului, Iezerul Brebului), lac de baraj natural, format prin alunecarea unei coline, care a barat pârâul ce se varsă în Valea Neagră, afluent al râului Mara. Este situat pe Piemontul Gutâiului, în hotarul satului Breb, la altitudine de 825 m; are o adâncime maximă de 20 m (Monumente, 1976: 60; Timur, 2007: 44-48). Tăul Chendroaiei (Tăul de sub Gutâi, Iezerul Gutâiului), mlaștină cu două ochiuri de apă în centru, situat sub Creasta Cocoșului, în Munții Gutâi, la altitudine de 1.043 m (Timur, 2007: 67). Tăul lui Dumitru, mlaștină situată într-un crater vulcanic, la altitudine de 1.200 m, în hotarul localității Sat Șugatag (Ardelean, Bereș, 2000: 33). Tăurile de la Hoteni (Tinoavele plutitoare de la Hoteni), mlaștini situate la altitudine de 530 m, în zona Piemontului Gutâi; aici vegetează cele două plante ierbivore: roua-cerului și otrățelul-de-baltă (Timur, 2007: 49-50). Tăul cu Mușchi este situat în Parcul Național Munții Maramureșului, la 1.450 m altitudine (Bârlea, 1983, cf. Timur, 2007: 92). Tăul Muced, în bazinul superior al Văii Izei, pe creasta principală a Munților Rodnei, pe Muntele Bătrâna (Timur, 2007: 27). Tăul Obcioarei, mlaștină în Munții Rodnei, într-o pădure de molid. În partea centrală se află două lacuri adânci (Ardelean, Bereș, 2000: 34). Tăul Roșu, carieră de andezit situată pe pârâul Jidevoaia, afluent al văii Firiza (Posea, 1980: 125). ♦ (onom.) Tău, nume de familie în Maramureș. – Din magh. tó „lac” (Șăineanu, Scriban; DLRM, DEX, MDA).

tău, -uri, s.n. – 1. Apă stătătoare, lac, baltă: „Când după ploi se adună apa pe un loc arabil sau fânaț” (ALR 1973: 682). 2. Lac glaciar. Tăul lui Dumitru, rezervație naturală situată la poalele vârfului Pleșca Mare (1292 m). Tăul Morărenilor, lac natural în versantul nordic al Munților Gutâi (Breb). „Mândrior, de doru tău, / Mă topesc ca inu-n tău” (Calendar 1980: 63). – Din magh. tó „lac”.