tău¹, ta [At: COD. VOR, 78/8 / V: (reg) tă, tea, teu, tou pps, aps, ~ș pps / Pl: tăi, tale, (reg) tei, tele, tăle / E: ml tuus, tua] 1 pps (Precedat de art. „al”, ,,a„, ”ai„, ”ale") înlocuiește numele obiectului posedat și numele celui căruia i se adresează vorbitorul A ta este cartea. 2 pps (Fam; îe) A rămâne (sau a fi) pe-a ta A fi după dorința sau părerea persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 3 pps (Pop; în imprecații; îe) Al tău e dracul Te ia dracul. 4 pps (Pop; lsg, m) Soțul persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 5 pps (Pop; lsg, f) Soția persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 6 pps (Fam; lpl, m) Cei apropiați (părinții, familia, rudele, prietenii, adepții) persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 7 pps (Lsg) Ceea ce aparține (lucrurile personale, proprietatea, avutul) persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 8 pps (Lpl, f) Ceea ce îi este caracteristic (preocupările, obiceiurile, deprinderile etc.) persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 9 aps Care este în posesia celui căruia i se adresează vorbitorul (Casa ta). 10 aps Care aparține persoanei căreia i se adresează vorbitorul (Părul tău). 11 aps Atribuie persoanei căreia i se adresează vorbitorul facultăți, însușiri, fapte (Bunătatea ta). 12 aps (Îs) Măria ta, luminăția ta, sfinția ta etc. Atribuie o calitate superlativă constituind, totodată, termeni de reverență. 13 aps (Precedat de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale care cer cazul G) Împotriva ta. 14 aps Care este în raport de rudenie, de prietenie etc. cu persoana căreia i se adresează vorbitorul (Fratele tău). 15 aps (Fam; irn) Care are legătură cu persoana căreia i se adresează vorbitorul (Meșterul ăsta al tău n-a mai venit.) 16 aps (În legătură cu numele de colectivități, de ținuturi) Căruia îi aparține persoana căreia se adresează vorbitorul (Nația ta). 17 aps (Cu valoare subiectivă) Care este spus, îndeplinit, săvârșit de persoana căreia i se adresează vorbitorul. 18 aps (Cu valoare obiectivă) Care este obiectul asupra căruia se exercită acțiunea verbului, în calitate de persoană căreia i se adresează vorbitorul (În ajutorul tău).

tau (literă grecească) s. m., pl. tau; τ, Τ

tau (literă grecească) s. m., pl. tau; τ, Τ

tău (-uri), s. n. – Lac, iezer, baltă, mocirlă. mag. tó (Cihac, II, 532; Gáldi, Dict., 162), cf. heleșteu, În Mold. și Trans. – Der. tăuit, adj. (băltos); toaie, s. f. (Olt., Trans., mocirlă).

tău (ta, pl. tăi, tale), adj. pos. – Indică posesia la pers. II sing. – Mr. tău, tăi, -tu, megl. tǫu, ta. Lat. tŭum, probabil disimulat în *toum (Candrea, Éléments, 26; Pușcariu 1719; REW 9020), ca sŭum < soum, sau în *teum (Graur, Rom., LV, 473; Rosetti, I, 60), ca meum; cf. vegl. to, it. tuo, prov. to, fr. ton, cat., port. teu, sp. tu. S-a redus la -tu în poziția enclitică: fiu-tău › fiu-tu; tale se pronunță și tele în Munt., prin analogie cu mele. Gen. f. sună tale › tele, ca pl. și -tii, cînd este enclitic.