tatu smi [At: ALEXI, W. / E: fr tatou] (Zlg) 1 (Lpl) Specii de mamifere nocturne, fără dinți, cu spatele și flancurile acoperite cu plăci osoase, mobile, care trăiesc în America Centrală, de Sud și în Mexic (Dasypus). 2 (Lsg) Animal din speciile tatu (1).

TATU s.m. Mamifer edentat cu trupul acoperit cu plăci osoase și cornoase, care trăiește în America tropicală. [Pl. invar. / < fr. tatou < tatu – cuv. tupi].

TATU s. m. mamifer edentat nocturn din America tropicală, cu corpul acoperit cu plăci cornoase articulate printr-un țesut flexibil, care se poate încolăci ca un ghem. (< fr. tatou)

TATU ~ m. Mamifer exotic edentat, cu corpul protejat de un înveliș cornos, format din plăci mobile. /<fr. tatou

*tatú m. (fr. tatou, un cuv. brazilian indigen). Zool. Un animal edentat din America de Sud acoperit c’o chĭurasă de solzĭ.

țâț³ sn vz țâță

țâț² [At: BĂCESCU, PĂS. 311 / V: țiț / Pl: ~i snm / E: fo] 1 i (Are) Cuvânt care redă sunetele caracteristice scoase de unele păsări, de șoareci etc. Si: chiț, ți¹. 2 sm (Orn; reg) Purcelușă (Sylvia curruca). 3 sm (Ent; reg) Scripcar (Saperda carcharias). 4 sn (Reg) Fluier din coajă de salcie.

țâțu i vz țuțu

țiț⁴ i, s vz țâț²

țuțu [At: ALR II/I MN 71, 2 659/836 / V: țâțu / Pl: (4) ~ri / E: fo] 1 i (Olt; Mun; rep) Cuvânt cu care se însoțește datul în leagăn, săltatul pe genunchi etc. Si: huța. 2 i (Olt; Mun; îe) A da (pe cineva) ~ A legăna pe cineva. 3 i (Reg; cu valoare verbală; îf țâțu) Nani. 4 s (Mun) Leagăn în care se balansează cineva Si: (reg) țițeică¹ (4).

ȚÎȚ, țîțuri, s. n. (Regional) Căniță din care li se dă copiilor să bea apă, lapte.

ȚÎȚ, țîțuri, s. n. (Reg.) Căniță din care se dă copiilor să bea.

tatu s. m., art. tatuul; pl. tatu

tatu s. m., art. tatuul; pl. tatu

tatu s. m., art. tatuul; pl. tatu

țuțu interj.

ȚÂȚ s. v. pitulice, purcelușă.

țîț s. v. PITULICE. PURCELUȘĂ.

TATU < Tatos șef cuman la Dunăre, la anul 1000, în izvoarele bizantine: Тάτος, Тατούς, Тατοῦλος, cf. cuman Tat (în Codex Gumanicus și armean Thath, -ul (O Dens T), amintind pe Tații iranici din Transcaucazia, colonizați în Crimeea (V. Bogrea) și pe „Tații tătari” așezați în Dobrogea. A. Sacerdoțeanu conchide la o origine tracă a numelui (RI XV pp. 13 – 17); bibliografia la N. Drăganu (op. cit. index). 1. Tatos (17 B I 383). 2. Tațu pren. (P¹³ fila 42 vo; P Bor 53; Ard; Sd X). 2. + -co -cu: Tatco (Dm); Tatcu, act.; Tătcoi s. (17 B II 135). 4. Tatomir (Dm; Ștef; Ard; 16 B III 82); -escu; -ești s. 5. Tatovan, Stan, vecin (17 B IV 353). 6. Cf. Tatorca (Puc), prob. < Totorca + tatu. 7. Tătulcea (16 B IV 232). Originea turco-cumană se confirmă prin onomastica: „Tatul și Tacsaba, fiii lui Mircea”, munt., 1507 (Rep D 211).

Țațu v. Anastasie III 5.