2 intrări

28 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

TĂRẤM, tărâmuri, s. n. 1. (Pop. și fam.) Ținut, regiune, meleag. ◊ (În basme) Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de ființe mitice. ♦ (Rar) întindere de teren. 2. Domeniu, sferă de activitate. – Cf. tc. tarim „locuință”, magh. terem „sală mare”.

TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

TĂRẤM, tărâmuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Ținut, regiune, meleag. ◊ (În basme) Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de ființe mitice. ♦ (Rar) Întindere de teren. 2. Domeniu, sferă de activitate. – Cf. tc. tarim „locuință”, magh. terem „sală mare”.

TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

TĂRÎ́M, tărîmuri, s. n. 1. Ținut, regiune, meleag; (în basme, determinat prin «celălalt») regiune depărtată, subpămînteană, populată de ființe mitice. Și-acum sîntem în marginea de sat Dintr-un tărîm necunoscut Și-apropiat. CAMIL PETRESCU, V. 23. Zaharia Duhu se întorcea de pe tărîmuri străine. C. PETRESCU, A. 393. Am răzbit în crucea lumii, pînă-n lumea neumblată Și deacolo, fără preget, pînă-n celălalt tărîm. EFTIMIU, Î. 36. Sînt un fecior de împărat de pe tărîmul celălalt. POPESCU, B. II 34. 2. (Rar) Întindere de pămînt, teren. Simte tărîmul pe care își pune picioarele căzînd și tîrîndu-l în adîncul apei. BOLINTINEANU, O. 455. În al treilea medalion, aceleași trei persoane... străbat în fuga mare un tărîm stufos și mlăștinos. ODOBESCU, S. III 74. 3. Sferă, domeniu, teren de activitate. Experiența Uniunii Sovietice... verifică o dată pentru totdeauna marea capacitate pe toate tărîmurile a femeii. SAHIA, U.R.S.S. 112. Și romînii noștri știu a lucra pe tărîmul dramatic. CARAGIALE, O. III 218.

TÎRÎ́, tîrăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru cu greu dintr-un loc într-altul, trăgîndu-l pe jos după sine; a trage un om, un animal, silindu-l să meargă după sine. Boii noștri erau mărunți, bătrîni. Abia tîrau plugul. STANCU, D. 229. Dis-de-dimineață o vezi pe drum, tîrîndu-și calul de căpăstru. AGÎRBICEANU, S. P. 68. Bistrița... curgînd mi se părea, în fantasmagoria dintre vis și aievea, că mă tîrăște, cu mal cu tot, pe cursul ei la vale. HOGAȘ, M. N. 62. Haina-i măturînd pămîntul Și-o tîrăște abia-abia. COȘBUC, P. I 224. ◊ Fig. Cu fruntea răzimată-n cer... Tîrăsc în urma mea trecutul. BENIUC, V. 54. Cele două partide tîrau după ele păcate grele. C. PETRESCU, C. V. 102. M-am deprins a tîrî după mine o viață ticăloasă. CREANGĂ, P. 234. ◊ Expr. A tîrî barca pe uscat = a o duce greu; a trage mîța de coadă. A tîrî pe cineva în noroi = a) a terfeli onoarea cuiva; b) a îndemna pe cineva la o faptă josnică, a-l antrena pe un drum greșit. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. Mă tîrăște seară de seară prin toate localurile. CAMIL PETRESCU, T. II 102. ♦ A îndemna, a împinge (spre ceva), a antrena. Dușmancele m-au urît, Tot la rele m-au tîrît. TEODORESCU, P. P. 317. 2. Refl. A merge, a înainta atingînd pămîntul cu genunchii, cu coatele; (despre anumite animale) a înainta prin mișcări specifice ale trupului, lipit de pămînt. Chemată adesea peste noapte de bolnav, se tîra pe brînci pînă la patul lui ca să-l ajute. CĂLINESCU, E. 40. M-am tîrît pe brînci, pe fundul șanțului. GALACTION, O. I 108. S-a trîntit la pămînt și s-a tîrît de-a bușelea, în lanul de peste drum. POPA, V. 177. Se tîrăsc rîmele pe pămînt. ȘEZ. IV 120. ◊ Fig. Un nor galben de praf se tîra... ca o uriașă vită ascultătoare cu trupul de fum auriu. DUMITRIU, N. 223. Trei catarge se deosebesc bine; ca trei suliți înălțate parcă anume să spargă norii ce se tîrăsc așa de jos. BART, S. M. 18. Neguri dese-ncep să cadă Se tîrăsc în jos pe plai. TOPÎRCEANU, B. 24. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcîndu-și picioarele. Cînd se apropie de casă, abia se mai tîra. DUMITRIU, N. 152. Florea s-a tîrît cu sacul lui cu linguri la mînăstire. PAS, Z. I 162. Printr-o sforțare de voință se tîrî pînă la fereastră. BART, E. 249. Unchiul îl cheamă în odaie; nepotul ascultă, d-abia tîrîndu-se pe picioare. CARAGIALE, P. 48. ◊ Fig. Cred că și judecata are să-mi găsească dreptate, deși nu m-am tîrît prin judecăți de cînd sînt. CREANGĂ, A. 145. 3. Refl. (Despre obiecte care atîrnă) A atinge pămîntul cu capătul de jos, a se freca de pămînt.

tărấm s. n., pl. tărấmuri

târî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târắsc, imperf. 3 sg. târá, perf. s. 3 sg. târî́, 3 pl. târấră; conj. prez. 3 să târáscă; ger. târấnd; part. târất

tărâm s. n., pl. tărâmuri

târî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târăsc, imperf. 3 sg. târá; conj. prez. 3 sg. și pl. târáscă

TĂRÂM s. 1. v. loc. 2. v. domeniu.

TÂRÎ vb. 1. a târâi, a târșâi, a trage, (reg.) a tăgârța. (A ~ ceva după sine.) 2. (rar) a se târșâi, (Mold.) a se tăbârci. (Se ~ până la tranșee.) 3. (pop.) a mâna. (Oltul îl ~ la vale.) 4. a antrena, a împinge. (Îl ~ în acțiuni nesăbuite.)

TÂRÎ vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.

tărîm (-muri), s. m.1. Regiune, meleag. – 2. Regiune îndepărtată, lumea cealaltă. – 3. Teren, domeniu. Cuvînt oriental, cf. mag. terem „salon” (Cihac, II, 532; Meyer, Türk. St., I, 45), tc. tarim (Șeineanu, II, 350; Lokotsch 2039), din arab. tarima, cf. sp. tarima. Explicația prin lat. terranus (Lambrior 107) nu are valoare. Ultimul sens este artificial și înv., datorită influenței fr. terrain.

tîrî (tîrắsc, tîrît), vb.1. A tîrîi pe pămînt, a trage după sine. – 2. A înșfăca, a înhăța. – Var. tîrîi, tîri, întîri. Sl. trĕti, trą „a freca” (Cihac, II, 411; Tiktin), cf. sb. trti, ceh. triti. Pentru semantism, trebuie să se pornească de la ideea de „a freca pămîntul”; pentru fonetism, cf. pîrî.Der. tîrîie-brîu, s. m. (zdrențăros, golan); tîrîș (Mold., tîrîiș), adv. (pe jos); tîrîș, s. n. (buștean sau sarcină de lemne transportată prin tîrîre); tîrî(i)tor,adj. (care se tîrăște); tîrîtoare, s. f. (reptilă, unealtă de pescuit pentru a se scufunda); tîrîtură, s. f. (tîrîre, acțiunea de a tîrî; femeie stricată); tîrlan, s. m. (buștean, lemn), cuvînt rar, apare la Sandu-Aldea; tîrlie, s. f. (derdeluș), ultimele cuvinte, cu l expresiv, sînt proprii Munt.

TĂRẤM ~uri n. 1) pop. Teritoriu de mare întindere, având anumite caracteristici specifice (de climă, de relief, resurse economice); meleag; ținut. ◊ Celălalt (sau alt) ~ ținut fantastic subpământean, locuit de ființe ireale. 2) Sferă de activitate; domeniu. /cf. turc. tarim, ung. terem

A TÂRÎ́ ~ăsc tranz. 1) (obiecte sau ființe) A face să se miște, ducând cu greu (după sine); a trage. ◊ ~ (sau a trage) barca pe uscat a trăi foarte greu. ~ pe cineva în noroi a face să comită fapte reprobabile; a compromite. 2) A face să se târască. /<sl. trĕti

A SE TÂRÎ mă ~ăsc intranz. 1) (despre persoane sau despre animale) A se mișca greu, cu trupul lipit de pământ. ◊ ~ în fața cuiva a manifesta servilism față se cineva. 2) (despre oameni) A merge încet, cu greu, abia ducându-și picioarele; a se tăbârci. 3) (despre obiecte care atârnă) A se freca de pământ (în timpul mișcării). /<sl. trĕti

tărâm n. 1. în basme, regiune subpământeană (locuită de zine, smei, păsări măestre) în care Făt-frumos intră printr’o peșteră sau printr’un puț spre a scăpa pe domnițele răpite de smei ori a prinde pe furul merelor de aur (tărâmul celălalt se mai numește și lumea neagră, adică întunecoasă, în opozițiune cu lumea albă, adică luminoasă, cea locuită de oameni): Prâslea ajunse pe tărâmul celălalt ISP.; 2. coprins, hotar, moșie: om după alte tărâmuri ISP.; 3. teren. [Turc. TARYM, locuință; sensul 3 sub influența fr. terrain].

târî v. 1. a trage pe pământ, pe jos: a târî în robie; 2. a trage, a mișca cu anevoie: a-și târî picioarele; fig. a-și târî zilele, a duce o existență penibilă; 3. a păși cu greu: abia se târăște; 4. a se trage pe pântece ca șerpii; 5. fig. a se înjosi peste măsură înaintea celor mari. [Slav. TRĬETI, a freca, a călca].

Intrare: tărâm
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular tărâm tărâmul
plural tărâmuri tărâmurile
genitiv-dativ singular tărâm tărâmului
plural tărâmuri tărâmurilor
vocativ singular
plural
Intrare: târî
verb (VT410)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) târî târâre târât târând singular plural
târăște, târaște* târâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) târăsc (să) târăsc târam târâi târâsem
a II-a (tu) târăști (să) târăști târai târâși târâseși
a III-a (el, ea) târăște, târaște* (să) târască târa târî târâse
plural I (noi) târâm (să) târâm târam târârăm târâserăm, târâsem*
a II-a (voi) târâți (să) târâți târați târârăți târâserăți, târâseți*
a III-a (ei, ele) târăsc (să) târască târau târâ târâseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)