tantui s vz tanto

DĂNȚUI, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

dănțui vi [At: DLR / Pzi: ~esc / E: danț + -ui] (Pop) 1 A dansa. 2 (Îs) Isaia ~ește Ritual bisericesc practicat la sfârșitul cununiei. 3 (Îas; fig) Căsătorie. 4 (Fig) A sălta.

Isaia-dănțuiește smi [At: ȘĂINEANU, D. U. / P: I-sa-i-a- / E: nct] 1 Cântare care se interpretează la sfârșitul ceremoniei cununiei și care începe cu aceste cuvinte. 2 (Îlv) A cânta (sau a juca) ~ A se cununa.

tante² s vz tanto

tanto si [At: CĂLINESCU, I. C. 223 / V: (înv) ~te, ~i (A și: ~toi), (reg) ~tui / E: it tanto (per tanto)] (Îrg; îe) A fi ~ pe ~ A fi chit.

tantoi s vz tanto

tănțui v vz dănțui

țăntui v vz țintui

țintui [At: DOSOFTEI, V. S. martie 40^r/20 / V: (reg) țăn~ / Pzi: ~esc, (rar) țintui / E: țintă¹ + -ui] 1 vt A bate ținte¹ (1), cuie etc. 2 vt A împodobi cu ținte¹ (1-2). 3 vt A fixa cu ținte¹ (1), cuie, piroane etc. Si: a pironi. 4 vt (C. i. un obiect de încălțăminte) A prinde ținte¹ (3) pe talpă pentru a asigura stabilitatea mersului. 5 vt (C. i. un buzdugan, o ghioagă etc.) A fereca cu ghinturi Si: a ghintui². 6 vt (Rar; cu complementul „cuiul”) A-i turti vârful pentru a se fixa mai bine în locul în care a fost bătut. 7 vt (Înv) A întări o instalație cu icuri. 8 vt (Îvr; cu complementul „tunul”) A-i astupa lumina cu un cui sau cu o țintă¹. 9 vt (Înv; spc) A fixa în cuie pentru a tortura, mai ales a răstigni Si: a pironi. 10 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la stâlp (sau la stâlpul infamiei) A supune (pe cineva) oprobriului public Si: a blama (1), a înfiera. 11 vt (Fig; de obicei determinat prin „locului”, „pe loc”, „în loc”) A face pe cineva să nu se poată mișca Si: a imobiliza, a pironi, (îrg) a ținti (3). 12 vt (Fig; de obicei determinat prin „locului”, „pe loc”, „în loc”) A obliga pe cineva să stea pe loc Si: a opri, a pironi, (îrg) a ținti (4). 13 vt A-și îndrepta ochii, privirea într-o anumită direcție. 14 vt A privi fix și insistent. 15 vt (Înv) A ochi. 16-17 vtr (Înv; fig) A (se) îndrepta spre... 18 vt A indica (pe cineva sau ceva). corectat(ă)

DĂNȚUI, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dănțuiește = numele unei cântări bisericești care se cântă la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DĂNȚUI, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Învechit și popular) A dansa, a juca. Parcă umbla dănțuind sau ar fi fost oricînd gata să zboare. DUMITRIU, V. L. 7. ◊ (Bis.) Isaia dănțuiește = numele unei cîntări bisericești, care se cîntă la sfîrșitul cununiei; fig. căsătorie. În sfîrșit am prins doi în capcană... însă nu mi-o pominit nici bechi de Isaia dănțuiește. ALECSANDRI, T. I 132. ◊ Expr. (Învechit) A dănțui pe funie (sau pe frînghie) = a umbla pe funie, făcînd fel de fel de figuri; a face echilibristică. [Deprinderea] chiar și pe frînghie a dănțui ne-nvață. NEGRUZZI, S. II 260. ◊ Tranz. (Complementul indică un anumit dans) Polca, polca, vesel joc... plini de foc, Vesel noi te dănțuim! ALECSANDRI, T. I 155. (Cu complement intern) Jupînul (cutare) Danțu-mi dănțuiește. TEODORESCU, P. P. 78. ♦ A umbla făcînd mișcări ca de dans; a sălta. Trăsura inginerului s-a apropiat cu caii dănțuind în ham. GALAN, Z. R. 87. ◊ Fig. Între el și rîul de fontă topită, pe care dănțuia o creastă de flăcări, se mișcau umbrele negre ale topitorilor. V. ROM. noiembrie 1950, 43. – Prez. ind. și: dănțui (BENIUC, V. 38).

ȚINTUI, țintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fixa, a înțepeni, a bate (ceva) cu cuie, cu ținte; a pironi. Printre scîndurile țintuite în ferestre pătrundeau lame reci de vînt. DUMITRIU, B. F. 151. ◊ Expr. A țintui (pe cineva) la stîlp (sau la stîlpul infamiei) = a supune (pe cineva) oprobriului public, a înfiera. Ion Ghica își alcătui guvernul... dar îl atacară cu înverșunare albii, cînd firesc ar fi fost să-l săgeteze roșii și să-l țintuiască la stîlp pentru că plecase de la ei. PAS, L. I 249. A țintui (pe cineva) locului = a face (pe cineva) să se oprească, să rămînă nemișcat, neclintit. Fiecare tablou, fiecare piesă aproape te țintuiește locului și-ți cere s-o privești, s-o analizezi, s-o guști. STANCU, U.R.S.S. 116. Rușinea îl țintuise locului. REBREANU, I. 30. A sta (sau a rămîne) ca țintuit locului (pe loc sau în loc) = a se opri și a rămîne nemișcat, neclintit (de spaimă, de mirare etc.); a sta (sau a rămîne) locului. Rămaseră țintuite pe loc, fiindcă pentru întîia oară vedeau un banchet boieresc. PAS, Z. IV 61. Femeia rămîne ca țintuită în loc, neștiind ce să mai zică de bucurie. DUNĂREANU, CH. 108. ♦ A înfige, a bate (cuie, ținte). Și ei că-mi băteau Prin talpe, Prin palme Tot cuie de fier, Ținte de oțel; Ș-und’le țintuia, Sînge că curgea. TEODORESCU, P. P. 27. ◊ (În contexte figurate) Un cerc de foc îi strîngea capul și un cui țintuit în frunte părea că-i sfredelește creierul. BART, S. M. 77. ♦ A sili (pe cineva) să stea nemișcat, neclintit. Țintuit în pat de o rană grea, ofta amar și sarbăd, cu privirile în gol, cu fruntea încrețită. SADOVEANU, O. I 95. După sfîrșitul actului întîi, Radu era singurul care rămăsese țintuit pe scaun. BASSARABESCU, S. N. 167. ◊ (În contexte figurate) Să pui soarelui mîna în piept, să-l țintuiești în loc pe ceruri și să-l îndatorești de a nu se mișca. HOGAȘ, M. N. 158. 2. A împodobi cu ținte. Copiii, îmbujorați la față de ger, se strigau zgomotos unii pe alții, alergînd printre zidurile albe ce sclipeau în bătaia soarelui parcă erau țintuite cu pietre scumpe. BUJOR, S. A. 105.

DĂNȚUI, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dănțuiește = numele unei cîntări bisericești care se cîntă la sfîrșitul cununiei; fig. căsătorie. ◊ Tranz. Polca, polca, vesel joc... noi te dănțuim (ALECSANDRI). ♦ Fig. A sălta. – Din danț.

A DĂNȚUI ~iesc intranz. pop. v. A DANSA. ◊ Isaia ~iește cântare bisericească care se cântă la sfârșitul cununiei. [Sil. -țu-i] /dans + suf. ~ui

A ȚINTUI ~iesc tranz. 1) A bate în ținte (pentru a prinde sau a fixa ceva). 2) fig. (persoane) A sili să rămână nemișcat; a pironi; a imobiliza. 3) A împodobi cu ținte. /țintă + suf. ~ui

dănțuì v. a juca, a-și mișca corpul în cadență (v. Isaia).

Isaia-dănțuiește n. 1. imn cântat la sfârșitul cununiei: azi cântăm Isaia-dănțuiește împreună AL.; 2. hora nunții: am jucat Isaia când cu răsmerița AL.; 3. fam. căsătorie: m’am jertfit pe altarul lui lsaia-dănțuiește AL.

țintuì v. 1. a bate cu ținte: a țintui un tablou; 2. a înțepeni în genere.

dănțuĭésc V. dansez.

țintuĭésc v. tr. (d. țintă saŭ vsl. *centovati, ca pol. centkować, a puncta). Bat în ținte: a țintui un tabloŭ. Fig. Pironesc, fixez (de ex., cînd doĭ se bat, ĭar unu din eĭ îl împinge pe cel-lalt în părete așa în cît să nu se maĭ poată mișca).

dănțui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiesc, 3 sg. dănțuiește, imperf. 1 dănțuiam; conj. prez. 1 sg. să dănțuiesc, 3 să dănțuiască

țintui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țintuiesc, 3 sg. țintuiește, imperf. 1 țintuiam; conj. prez. 1 sg. să țintuiesc, 3 să țintuiască

dănțui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiesc, imperf. 3 sg. dănțuia; conj. prez. 3 să dănțuiască

țintui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țintuiesc, imperf. 3 sg. țintuia; conj. prez. 3 să țintuiască

dănțui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiesc, imperf. 3 sg. dănțuia; conj. prez. 3 sg. și pl. dănțuiască

țintui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țintuiesc, imperf. 3 sg. țintuia; conj. prez. 3 sg. și pl. țintuiască

țintui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țintuiesc, conj. țintuiască)

țintuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

DĂNȚUI vb. v. dansa, juca.

ȚINTUI vb. 1. v. pironi. 2. v. fixa.

dănțui vb. v. DANSA. JUCA.

ȚINTUI vb. 1. a pironi, (înv.) a găvozdi. (A ~ ceva în perete.) 2. a aținti, a fixa, a pironi, a ținti, (rar) a sticli, (înv. și reg.) a stîlpi, (rar fig. ) a scufunda. (Își ~ ochii pe...; îl ~ cu privirea.)

dănțui, dănțuiesc, vb. tranz. – (reg.) A dansa. – Din danț (DLRM, DEX, MDA).

isaia-dănțuiește s. m. invar. Cântare bisericească spre sfârșitul slujbei cununiei și a hirotoniei, care începe cu aceste cuvinte. – Din Isaia + dănțui.