4 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

tănda smf vz tândală1

tânda2 sf [At: MARIAN, D. 59 / Pl: -le / E: ns cf tânjală] (Buc) Piesă de lemn care se prinde la un capăt de oiște1, iar la celălalt de tânjală Si: (reg) tândăloi2.

tânda1 [At: MAIOR, P. 54/25 / V: (reg) tăn~, trân~ / Pl: ~le, ~dăli / E: pvb tăndăli] 1 smf (Pop) Persoană care își pierde vremea (cu nimicuri), umblând încoace și încolo, fară nici un rost. 2 smf (Pop) Om de nimic. 3 smf (Pop; pex) Om prost. 4 sfp (înv) Vorbe goale Si: nimicuri, (pfm) palavre. 5 sfa (Reg) Sărbătoare prăznuită de femei în mijlocul Postului Mare Si: (pop) miezul păresimilor, (reg) tântele.

TÂNDÁLĂ, tândală, s. m. și f. Om care nu este bun de nicio treabă, care lucrează fără rost sau care își pierde vremea umblând de colo până colo. – Din tândăli (derivat regresiv).

TÂNDÁLĂ s. m. sg. Om care nu este bun de nici o treabă, care lucrează fără rost sau care își pierde vremea umblând de colo până colo. – Din tândăli (derivat regresiv).

TÎNDÁLĂ s. m. Nume dat unui om care nu e bun de nici o treabă, care lucrează fără rost, își pierde vremea. Doară e voinic, nu tîndală. RETEGANUL, P. I 19.

TÂNDÁLĂ m. pop. Persoană care nu este bună de nimic; om pe care nu te poți bizui. /v. a tândăli

Tăndală m. 1. personaj bufon opus lui Păcală; 2. fig. om de nimica. [V. tândălì].

Tîndálă m., gen. al luĭ (d. tîndălesc). Fam. Om care tîndălește, care nu lucrează nimic serios, care încurcă lumea. Un tip din poznele populare opus luĭ Păcală.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Tândálă (personaj) s. propriu m.

!tândálă (persoană care tândălește) s. m. și f., g.-d. lui tândálă; pl. tândálă

tândálă (om care tândălește) s. m.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TÂNDÁLA s. art. v. miezul păresimilor.

tîndala s. art. v. MIEZUL PĂRESIMILOR.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tîndálă (-le), s. f.1. Prostănac, gogoman, nătărău. – 2. Tip din poveștile populare. Probabil de la tînt, tont cu suf. expresiv. -ală (Pascu, Suf., 238; Pascu, Arch. Rom., VII, 563). Legătura cu mag. tandi „tont” (Cihac, II, 531) sau cu germ. tändeln „a zburda” (Pușcariu, Dacor., I, 238; Bogrea, Dacor., IV, 851) nu este evidentă. – Der. tîndăli, vb. (a lenevi, a trîndăvi); tîndălitură, s. f. (puturoșenie). – Cf. tont, trind.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

TÎNDALĂ subst. personificarea omului de nimic în lit. populară. 1. Tîndală poreclă, cf. Tandaler în Țiganiada. 2. Tîndăl/escu, Iosif, 1808 (Gorj 389); -ești s. olt. 3. Tîndălecul, I., olt. (Sd VI 490).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

tândală s. invar. (peior.) om prost / tâmpit

Intrare: tăndală
tăndală
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: tândala
tândala
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Tândală
Tândală nume propriu
nume propriu (I3)
  • Tândală
Intrare: tândală
tândală1 (s.m.) substantiv masculin invariabil
substantiv masculin (M999)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tânda
plural
  • tânda
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural
tândală2 (s.f.) substantiv feminin invariabil
substantiv feminin (F999)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tânda
plural
  • tânda
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural