TÂNDALĂ, tândală, s. m. și f. Om care nu este bun de nicio treabă, care lucrează fără rost sau care își pierde vremea umblând de colo până colo. – Din tândăli (derivat regresiv).

tândală¹ [At: MAIOR, P. 54/25 / V: (reg) tăn~, trân~ / Pl: ~le, ~dăli / E: pvb tăndăli] 1 smf (Pop) Persoană care își pierde vremea (cu nimicuri), umblând încoace și încolo, fară nici un rost. 2 smf (Pop) Om de nimic. 3 smf (Pop; pex) Om prost. 4 sfp (înv) Vorbe goale Si: nimicuri, (pfm) palavre. 5 sfa (Reg) Sărbătoare prăznuită de femei în mijlocul Postului Mare Si: (pop) miezul păresimilor, (reg) tântele.

TÂNDALĂ s. m. sg. Om care nu este bun de nici o treabă, care lucrează fără rost sau care își pierde vremea umblând de colo până colo. – Din tândăli (derivat regresiv).

TÂNDALĂ m. pop. Persoană care nu este bună de nimic; om pe care nu te poți bizui. /v. a tândăli

tăndală smf vz tândală¹

trândală smf vz tândală¹

TÎNDALĂ s. m. Nume dat unui om care nu e bun de nici o treabă, care lucrează fără rost, își pierde vremea. Doară e voinic, nu tîndală. RETEGANUL, P. I 19.

Tăndală m. 1. personaj bufon opus lui Păcală; 2. fig. om de nimica. [V. tândălì].

Tîndálă m., gen. al luĭ (d. tîndălesc). Fam. Om care tîndălește, care nu lucrează nimic serios, care încurcă lumea. Un tip din poznele populare opus luĭ Păcală.

!tândală (persoană care tândălește) (pop.) s. m. și f., g.-d. art. lui tândală; pl. tândală

!tândală (persoană care tândălește) s. m. și f., g.-d. lui tândală; pl. tândală

tândală (om care tândălește) s. m.

tândală s. invar. (peior.) om prost / tâmpit