TAMBUR, (2) tambure, s. n., (1, 3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse utilizări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). [Pl. și: (1, n.) tambure] – Din fr. tambour.

tambor² sn vz tambură¹

tambor¹ sm vz tambur¹

tambur² sn vz tambură¹

tambur¹ [At: STAMATI, D. / V: (reg) ~bor / Pl: ~e, ~uri sn, ~i sm / E: fr tambour (-major), ger Tambour] 1 sn (Muz; înv) Tobă (1). 2 sm (Înv; pex) Toboșar (1). 3 sm (Înv; îs) ~ major Subofițer care conducea o fanfară militară. 4 sm (Înv; pex) Plutonier (într-o fanfară militară). 5 sn Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, lemn etc., cu diverse întrebuințări în tehnică Si: tobă (24). 6 sn (îs) ~ gradat Piesă componentă a anumitor instrumente de măsurat prevăzută cu gradații la unul dintre capete. 7 sn Fiecare dintre cutiile cilindrice de tablă¹ care protejează roțile mașinăriei unui vapor. 8 sn (Aht) Porțiune prismatică sau cilindrică între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. 9 sn Vestibul la intrarea unei clădiri, cuprins între două rânduri de uși. 10 sn Spațiu cilindric la o ușă de intrare, în interiorul căreia se învârtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi. 11 sn (Aht) Bloc de piatră care formează elementul constitutiv al fusului coloanei din arhitectura clasică.

tambură¹ sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 99/19 / V: (reg) tăm~ sf ~bor, ~bur, tembur, tombur sn / E: ngr ταμπουρᾶς, tc tambura] Vechi instrument muzical cu coarde de metal, asemănător cu mandolina, dar cu gâtul mai lung decât al acesteia, folosită de către arabi, turci și perși.

tambură² sf [At: REV. CRIT. III, 170 / Pl: ? / E: nct] (Trs) Mâncare făcută din bucăți de pâine peste care se toarnă făină din sâmburi de dovleac fiartă în apă.

tămbură sf vz tambură¹

tembur sn vz tambură¹

tombur sn vz tambură¹

TAMBUR, (1, 2) tambure, s. n., (3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse întrebuințări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). – Din fr. tambour.

TAMBUR¹, tamburi, s. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. (peiorativ) plutonier.

TAMBUR², tambure, s. n. 1. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc. și avînd diverse întrebuințări în tehnică; tobă. Brigadierul ridicase pompa de injecție pe un fund de butoi întors; cu o mînă răsucea tamburul. MIHALE, O. 213. 2. Porțiune de prismă poligonală goală (sau de cilindru gol) interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Mic vestibul construit la intrarea unei clădiri și cuprins între două rînduri de uși. ♦ Spațiu cilindric la o ușă de intrare, în interiorul căruia se învîrtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi.

TAMBURĂ, tambure, s. f. Vechi instrument muzical asemănător cu mandolina, avînd coarde de metal, cutia de rezonanță bombată și gîtul lung. Toată vremea, pe drum, l-a îngrijit căpitanul ca un frate, ziua și noaptea, cîntîndu-i din gură și cu tambura manele turcești și cîntece de palicari. CARAGIALE, O. III 49. Cîntul începu să devie din ce în ce mai slab; tambura îi căzu din mîini și frumoasa jună adormi. FILIMON, C. 67. Buzna-n casă n-oi da, Să vă cînt cu tambura. ȘEZ. V 63.

TAMBUR s.n. 1. Piesă în formă de cilindru gol, folosită în diferite scopuri în tehnică. ◊ Tambur gradat = piesă componentă a anumitor instrumente de măsurat prevăzută cu gradații la unul dintre capete. 2. (Arhit.) Bloc de piatră care formează elementul constitutiv al fusului coloanei din arhitectura clasică. 3. Vestibul construit la intrarea unei clădiri, delimitat de două rînduri de uși. ♦ Porțiunea prismatică sau cilindrică, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care mărginesc un spațiu boltit. ♦ Spațiu în care se învîrtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi. 4. (Tehn.) Tobă. [Pl. -re, -ruri. / < fr. tambour, it. tamburo].

TAMBUR s.m. Toboșar. ♦ Tambur-major = comandant cu grad de subofițer al unei fanfare militare; (peior.) plutonier. [< fr. tambour].

TAMBURĂ s.f. Mandolină cu gîtul lung și cu coardele de metal, obișnuită la popoarele arabo-persane. [< fr. tambourah].

TAMBUR s. n. 1. dispozitiv cilindric, gol, folosit în diferite scopuri în tehnică; tobă. ◊ piesă cilindrică pentru spargerea și sortarea granulometrică a pietrei. ♦ ~ grad = piesă componentă a anumitor instrumente de măsurat, prevăzută cu gradații la unul din capete. 2. (arhit.) bloc de piatră, elementul constitutiv al fusului unei coloane; (p. ext.) element cilindric al unei construcții. 3. vestibul la intrarea unei clădiri, delimitat de două rânduri de uși. ◊ porțiune prismatică ori cilindrică, între o cupolă și arcurile sau zidurile care mărginesc un spațiu boltit. 4. spațiu în care se învârtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi. (< fr. tambour, germ. Tambour)

TAMBUR² ~i m. înv. Ostaș care bate toba; toboșar militar. ◊ ~-major conducător al unei fanfare militare. /<fr. tambour, germ. Tambour

TAMBUR¹ ~e n. 1) Piesă în formă de cilindru gol, cu diverse întrebuințări în tehnică; tobă. 2) Bază cilindrică sau prismatică a unei cupole. 3) Spațiu format din două uși duble la intrarea într-o clădire, servind drept mediu izolant pentru interior. 4) Platformă la intrarea într-un vagon de cale ferată. /<fr. tambour, germ. Tambour

TAMBURĂ ~e f. (în Orient) Instrument muzical asemănător cu mandolina, dar cu gâtul mai lung, prevăzut cu trei coarde metalice duble, care produc sunete fiind atinse cu un plectru. /<ngr. tampúras, turc. tambura

tambur-major m. mai marele toboșarilor care merge în fruntea regimentului.

tambură f. mandolină cu gâtul lung și cu coardele de metal: sub alba ta mână tambur’a tăcut BOL. [Turc. TAMBUR, ghitară cu coarda lungă].

2) tambúr n., pl. e (fr. tambour, it. tamburo, d. ar. tabl, pl. tabul, tobă, d. pers. tembur, tobă. V. tambur 1, tabulhana, tobă, timpan, taburet). Sulu cabestanuluĭ pe care se înfășoară parîma. Acoperemîntu roatelor (zbaturilor) la un vapor (nu la o probelă!).

1) tambúr (vechĭ) n., pl. e, și tambură f., pl. e (turc. tambur, pers. tembur, d. vgr. týmpanon și týpanon, tobă, timpină; ngr. tambúrĭ, bg. sîrb. tambura, it. tamburo, fr. tambour, tobă. V. tambur 2). Vechĭ. Un fel de mandolină cu gîtu foarte lung și cu coardele de metal. V. și mandoră.

*tambúr-major m. (fr. tambour-major, d. tambour, tobă, și major, maĭor, maĭ mare). Subofițer maĭ mare peste toboșarĭ și gorniștĭ (azĭ desființat).

tambur² (piesă cilindrică; toboșar) (înv.) s. m., pl. tamburi

tambur¹ (element de arhitectură; tobă) s. n., pl. tambure

tambur-major (înv.) s. m., pl. tamburi-majori

tambură (lăută) s. f., g.-d. art. tamburei; pl. tambure

tambur² (element de arhitectură) s. n., pl. tambure

tambur¹ (toboșar, piesă metalică) s. m., pl. tamburi

!tambur-major (înv.) s. m., pl. tamburi-majori

tambură (instrument muzical) s. f., g.-d. art. tamburei; pl. tambure

tambur (tehn., arhit.) s. n., pl. tambure

tambur (toboșar) s. m., pl. tamburi

tambur-major s. m., pl. tambur-majori

tambură (mandolină) s. f., g.-d. art. tamburei; pl. tambure

tambur, pl. tambure

tambur-major, tambur-majori.

tambură (-re), s. f. – Lăută. – Var. tambur. Mr. tămbără, megl. tambură. Tc. (per.) tambur (Șeineanu, II, 347; Lokotsch 2015; Ronzevalle 67), cf. ngr. ταμπουρᾶς, bg., sb. tambura, it. tamburo, fr. tambour, sp. atambor. – Der. tamburină, s. f., din fr. tambourin; tambur, s. n., din it. tamburo; tambur-major, s. m., din fr. tambour major.

tambur, instrument de coarde din familia lăutei* răspândit în Orientul mijlociu arab. Are o tijă lungă ce corespunde cutiei de rezonanță de mărime mică, tijă pe care sunt întinse între două și șase coarde (după tipul instr.) ce sunt puse în vibrație prin ciupire cu un plectru* de oțel sau de lemn. Poate fi întrebuințat ca instr. solistic dar și acompaniator al cântării vocale. Dimitrie Cantemir era un virtuoz al acestui instr.

tambură, instrument de coarde popular din familia lautei*, răspândit în Bulgaria. Poate avea până la 12 coarde, dintre care unele purtătoare ale melodiei, iar altele, de tipul burdonului (II, 2), servesc pentru acompaniament* și sunt acordate (2) în cvarte* și în cvinte*.

TAMBUR s. (TEHN.) tobă.

TAMBUR s. v. darabană, tobă, toboșar.

TAMBUR s. (TEHN.) tobă.

tambur s. v. DARABANĂ. TOBĂ. TOBOȘAR.

TAMBUR s.n. v. tambură.

TAMBURĂ s.f. (Mold.) Instrument muzical. Începînd din gură a cînta versul cît și zicătura tamburii. H 1771, 82^v. I-au dat în mînă o tambură si au început a cînta. H 1779¹, 150^r. Fata cu tamburul de udugaci. H 1779², 76^v. Ține în mînă o tambură. H 1779², 76^v; cf. N. COSTIN; NECULCE; H 1779², 84^r. Variante: tambur s.n. (N. COSTIN; H 1771, 82^v; H 1779², 76^v, 84^r). Etimologie:: ngr., tc. tambura.

tambur-major s.m. (înv.) suboțifer șef peste toboșari și gorniști, care umblau în fruntea regimentului.