tambură² sf [At: REV. CRIT. III, 170 / Pl: ? / E: nct] (Trs) Mâncare făcută din bucăți de pâine peste care se toarnă făină din sâmburi de dovleac fiartă în apă.

tambură¹ sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 99/19 / V: (reg) tăm~ sf ~bor, ~bur, tembur, tombur sn / E: ngr ταμπουρᾶς, tc tambura] Vechi instrument muzical cu coarde de metal, asemănător cu mandolina, dar cu gâtul mai lung decât al acesteia, folosită de către arabi, turci și perși.

TAMBURĂ, tambure, s. f. Vechi instrument muzical asemănător cu mandolina, avînd coarde de metal, cutia de rezonanță bombată și gîtul lung. Toată vremea, pe drum, l-a îngrijit căpitanul ca un frate, ziua și noaptea, cîntîndu-i din gură și cu tambura manele turcești și cîntece de palicari. CARAGIALE, O. III 49. Cîntul începu să devie din ce în ce mai slab; tambura îi căzu din mîini și frumoasa jună adormi. FILIMON, C. 67. Buzna-n casă n-oi da, Să vă cînt cu tambura. ȘEZ. V 63.

TAMBURĂ s.f. Mandolină cu gîtul lung și cu coardele de metal, obișnuită la popoarele arabo-persane. [< fr. tambourah].

TAMBURĂ ~e f. (în Orient) Instrument muzical asemănător cu mandolina, dar cu gâtul mai lung, prevăzut cu trei coarde metalice duble, care produc sunete fiind atinse cu un plectru. /<ngr. tampúras, turc. tambura

TAMBURĂ s.f. (Mold.) Instrument muzical. Începînd din gură a cînta versul cît și zicătura tamburii. H 1771, 82^v. I-au dat în mînă o tambură si au început a cînta. H 1779¹, 150^r. Fata cu tamburul de udugaci. H 1779², 76^v. Ține în mînă o tambură. H 1779², 76^v; cf. N. COSTIN; NECULCE; H 1779², 84^r. Variante: tambur s.n. (N. COSTIN; H 1771, 82^v; H 1779², 76^v, 84^r). Etimologie:: ngr., tc. tambura.

tambură f. mandolină cu gâtul lung și cu coardele de metal: sub alba ta mână tambur’a tăcut BOL. [Turc. TAMBUR, ghitară cu coarda lungă].

tambor² sn vz tambură¹

tambur² sn vz tambură¹

tambur¹ [At: STAMATI, D. / V: (reg) ~bor / Pl: ~e, ~uri sn, ~i sm / E: fr tambour (-major), ger Tambour] 1 sn (Muz; înv) Tobă (1). 2 sm (Înv; pex) Toboșar (1). 3 sm (Înv; îs) ~ major Subofițer care conducea o fanfară militară. 4 sm (Înv; pex) Plutonier (într-o fanfară militară). 5 sn Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, lemn etc., cu diverse întrebuințări în tehnică Si: tobă (24). 6 sn (îs) ~ gradat Piesă componentă a anumitor instrumente de măsurat prevăzută cu gradații la unul dintre capete. 7 sn Fiecare dintre cutiile cilindrice de tablă¹ care protejează roțile mașinăriei unui vapor. 8 sn (Aht) Porțiune prismatică sau cilindrică între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. 9 sn Vestibul la intrarea unei clădiri, cuprins între două rânduri de uși. 10 sn Spațiu cilindric la o ușă de intrare, în interiorul căreia se învârtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi. 11 sn (Aht) Bloc de piatră care formează elementul constitutiv al fusului coloanei din arhitectura clasică.

tămbură sf vz tambură¹

tembur sn vz tambură¹

tombur sn vz tambură¹

TAMBUR s.n. v. tambură.

1) tambúr (vechĭ) n., pl. e, și tambură f., pl. e (turc. tambur, pers. tembur, d. vgr. týmpanon și týpanon, tobă, timpină; ngr. tambúrĭ, bg. sîrb. tambura, it. tamburo, fr. tambour, tobă. V. tambur 2). Vechĭ. Un fel de mandolină cu gîtu foarte lung și cu coardele de metal. V. și mandoră.

tambură (lăută) s. f., g.-d. art. tamburei; pl. tambure

tambură (instrument muzical) s. f., g.-d. art. tamburei; pl. tambure

tambură (mandolină) s. f., g.-d. art. tamburei; pl. tambure

tambură (-re), s. f. – Lăută. – Var. tambur. Mr. tămbără, megl. tambură. Tc. (per.) tambur (Șeineanu, II, 347; Lokotsch 2015; Ronzevalle 67), cf. ngr. ταμπουρᾶς, bg., sb. tambura, it. tamburo, fr. tambour, sp. atambor. – Der. tamburină, s. f., din fr. tambourin; tambur, s. n., din it. tamburo; tambur-major, s. m., din fr. tambour major.

tambură, instrument de coarde popular din familia lautei*, răspândit în Bulgaria. Poate avea până la 12 coarde, dintre care unele purtătoare ale melodiei, iar altele, de tipul burdonului (II, 2), servesc pentru acompaniament* și sunt acordate (2) în cvarte* și în cvinte*.